logoImpact EST nr. 840 - 01.10.2020
  • Scandal mare, ziarele, televiziunile, net-ul, nu au mai prididit să anunţe descoperirea tonelor de brânză stricată, cu termen depăşit, fără acte şi toate celea, care în depozit fiind, urmau să ajungă pe mesele noastre. Ceea ce a uimit însă în mod deosebit şi scandalizat pe toată lumea a fost că niciunde nu s-a spus cine este împricinatul, cine este bagabondul ăsta de comerciant, criminalul care urma să ne omoare cu zile. Din momentul declanşării scandalului s-a întins o aşa secretomanie, de ne-a pus pe toţi pe gânduri, intrând mai apoi la idei. Adică la cei cu „Brădetul” s-a devoalat numele şi aici nu se poate? Haideţi, măi fraţilor, că suntem nebuni sau aici pute a altceva. Iar noi am pus cap la cap tot ce am aflat întrebând în stânga şi dreapta, pe surse, fiind în stare să vă spunem că este vorba despre „Ţapul Carpatin”. Iar comentariile nu se pot opri aici, pentru că astfel de lucruri nu s-ar întâmpla la noi în bătătură (adică în Galaţi) dacă micii sau marii comercianţi, mai ales cei de carne, preparate, peşte, brânzeturi, nu ar fi toţi împărţiţi în sferele de influenţă ale unor indivizi corupţi de la Direcţia Sanitar-Veterinară, Poliţie, Administraţie şi altele câte mai sunt cu drept de control şi mai ales de „protecţie”. Se spune prin târg (gurile rele) că nu poţi să deschizi şi să fiinţezi un magazin, un butic sau o tarabă în oraşul acesta, vai de mama lui, fără să fii luat în portofoliul „cuiva”, mare sculă pe basculă din instituţiile ce păstoresc acest domeniu. Există o frăţietate teribilă între guşterii aceştia, s-au întins ca o pelagră, sugând cu conducta produse la pachet săptămânal sau zilnic, de zici că au zece guri sau suferă de bulimie. Salariul mare, şpagă aşijderea, trai neneacă, după care…..nu vezi, nu auzi şi nici altul (alţii) nu are voie să treacă pe la domeniile oamenilor protejaţi. Sictir, măi controlorilor!!!

 

  • Gura târgului, bârfitorii şi clevetitorii nu mai contenesc de câteva zile chipurile, cu scandalul din interiorul Alianţei Liberal Democratice, produs de întocmirea şi aprobarea listelor de candidaţi la municipiul şi judeţul Galaţi. Acum noi ştim că un astfel de moment este extrem de important în fiecare partid, că pentru unii e bucurie (recunoaştere), iar pentru alţii frustrare (nemulţumire) şi dacă nu este gestionat corespunzător iese cu panaramă şi urmări de aiurea. Se spune că Durbacă şi ai lui conservatori au vrut TOTUL, adică primele locuri sigure de a fi eligibile, cam toate împănate de actualii consilieri. Vrând-nevrând, trebuie să recunoaştem că indivizii aceştia consilieri chiar nu au cu ce se lăuda, iar mai tânărul Dima a sărit ca ars la gâtul lui Durbi, încercând să-şi impună liberalii mai tineri şi neprihăniţi, nedaţi încă la rele. Şi, uite-aşa s-a declanşat războiul care pe care, cu invective şi vorbe grele la care bursucelul şi penalul de Ciucă, inexistent în viaţa organizaţiei (spun unii), n-a putut decât să asiste neputincios. Se spune în mod cert că o contribuţie la aplanarea conflictului a avut-o un personaj de legendă ce tot încearcă să menţină o stare de echilibru, dar nu în ultimul rând capacitatea renăscută a animalului politic Durbacă care până la urmă a găsit soluţia împăcând şi capra şi varza. O să spuneţi de ce am scris despre acest moment, despre aşa ceva, iar noi o să vă spunem că din punctul nostru de vedere miroase de la o poştă că Dima a fost scos din joc, aiurea, pe o problemă de nimic, de doi lei, procesul cu A.N.I. fiind stabilit la Î.C.C.J. pe data de 17 mai, adică în plină campanie electorală când nimeni nu-şi mai poate angaja răspunderea unei candidaturi ce poate fi anulată de justiţie printr-o sentinţă definitivă de incompatibilitate. Ba unii, cu o imaginaţie şi mai bogată spun că o astfel de planificare şi împiedicare de candidare nu e chiar întâmplătoare, că dacă ar fi candidat, indiferent cât ar fi scos ca procent, acesta ar fi venit de pe esichierul de pe dreapta adică de la Ori candidând Durbacă, alegătorii acestuia vin din partea stângă, adică de la Pe-se-de. Şi uite-aşa gata fantacsia şi intervenţia ocultei, a scenaritelor de care nu mai scăpăm. Şi ca să nu mai fie nici un dubiu faţă de Dima, acesta într-un gest elegant şi-a dat demisia şi din Consiliul Local. Moral şi demn, de nota zece.

 

  • Cu puţin timp în urmă Galaţiul a avut parte de o vizită deosebită realizată în precampania electorală de către fostul Preşedinte Băsescu care a lansat candidaţii Mişcării Populare. Locul ales de către adunătura cu pricina a fost Sala Sporturilor, mai nou această locaţie devenind aşa un fel de a fi în a-ţi arăta tu partid muşchii, adică cât de mare şi tare eşti fiind în stare să umpli o sală cu mii de membri şi simpatizanţi. Startul în o aşa megalomanie la Galaţi fiind dat de Partidul Liberal, ceea ce denotă după atâta amar de vreme că nimeni nu a învăţat nimic. La venirea lui Băse, ăştia din Mişcarea Populară, au umplut cu chiu cu vai sala, nu chiar full, cu o adunătură de indivizi de toate felurile, etniile, dar mai ales mulţi care nu aveau habar la ce asistă. Fiind prezenţi în sală, în mijlocul acestora, am reţinut din toată această întâmplare două lucruri, credem mai importante a fi redate spre ştiinţă, onor cititorilor noştri. Primul ar fi discursul kilometric al fostului Preşedinte care a tot vorbit, în general fără a puncta specificitatea locului, a ţinutului în care se afla. Adică bla, bla, despre de toate, un discurs bun în orice localitate din ţară, iar (în al doilea rând) faptul care a frapat în mod indiscutabil este că în tot discursul nu s-a uitat o dat la Cătălin Cristache sau să-i pomenească numele. Păi aşa ceva mai rar, măi oameni buni sau o fi ştiind Băselu ceva de nu l-a băgat în seamă pe marele candidat al Mişcării „made în Galaţi”. O fi procentul din sondaje?!? Draku ştie! Cert este că am fost nevoiţi să ne aducem aminte de primirile şi adunăturile de altă dată în cinstea lui Băsescu, de grandoarea şi măreţia lor, de păpuşarii vremurilor apuse şi îndestulătoare pentru ei, precum: Mircea Toader, Ştefan, Rugină, fostul Prefect Paul Florea, Ciprian Dediu şi toată cohorta de profitori care de această dată s-au ferit ca draku’ să-l vadă, să-i strângă mâna fostului Preşedinte, ce pe vremuri era pupat în cur de ei.
JAP 29 - aprilie - 2016

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Fruntaşi în între

Dragi colegi, am vrut să dăm un semnal tuturor oamenilor ...

Buruiană Dorin se v

Unul din candidaţii la postul de primar al comunei Rediu ...

Familia liberală Ci

Audiată ca martor de DNA, Ciocan Elena se vrea primar, ...