logoImpact EST nr. 787 - 15.09.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

Merge şi varianta: Dacă nu-s ai noştri, să crape şi ai lor. Intrăm în Europa mereu, dar în stilul nostru tâmpit, care ne face de râs şi pune poporul la plată. Din orice. Din nimic. La plesneală. Care pe care, cât pe ce, scapă cine poate, se poate şi altfel, dar merge şi-aşa. Aşa e şi cu alegerile de la CSM. 

 

Ţicneli de mare consens şi contrasens

Ţicneala 1 • Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) s-a adunat în plen vineri, pe 4 ianuarie, pentru a-şi alege noua conducere. • Cu 10 voturi pentru şi opt împotrivă, procurorul Oana Schmidt Hăineală a fost aleasă în fruntea CSM-ului. • Pentru funcţia de vicepreşedinte a candidat, într-o primă fază, judecătorul Alina Ghica. Candidatura i-a fost respinsă, iscând mai multe controverse în interiorul Consiliului. • Cristi Danileţ s-a gândit să deblocheze situaţia şi a candidat şi el pentru această funcţie. Dar plenul a fost amânat pentru lipsă de cvorum… Şi de aici a început marea răfuială. Intră la interes asociaţiile de magistraţi din România. Ţicneala 2. Judecătorii de la instanţele din ţară, majoritatea membri în Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) şi Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR), au demarat procedura de revocare a judecătorilor din CSM, motivînd lipsa de transparenţă a procesului de votare şi faptul că nu se simt reprezentaţi corespunzător de către aceştia. Victime: Alina Ghica, Cristi Danileţ, Adrian Toni Neacşu, Nicolae Horaţius Dumbravă şi Alexandru Şerban. Potrivit legii, membrii aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii sunt revocaţi şi la cererea majorităţii adunărilor generale de la nivelul instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor încredinţate prin alegerea ca membru al Consiliului. În cadrul adunărilor generale, decizia se ia cu votul a două treimi din numărul judecătorilor sau procurorilor. Ţicneala 3. Lovitură de AG la Râmnicu-Vâlcea, care a convocat adunarea generală, şi a votat cu două treimi pentru revocarea lui Cristi Danileţ. A urmat Curtea de Apel Cluj care a votat revocarea Alinei Ghica, iar apoi Piteştiul care a cerut revocarea magistraţilor Alexandru Şerban şi Toni Neacşu. A urmat o îngrămădeală de adunări generale la instanţele de judecată din ţară, unde s-a votat revocarea membrilor CSM.

 

O astfel de țicneală s-a produs şi la Galați, la Curtea de Apel

Adunarea Generală a judecătorilor din Curtea de Apel s-a convocat conform regulamentului de ordine interioară, aprobat încă din 2005 de CSM.Și dacă s-a convocat la data de 11 ianuarie 2013, a şi votat. A votat revocarea doamnei judecătoare Alina Ghica din funcția de membru la CSM. Buun! Deci au comis-o şi cei de la noi. De ce au comis când au comis judecătorii? Unii spun că de-aia, că sunt de rezolvat mai multe frustrări la Sistem. Frustrarea 1. Un procuror a fost ales în funcţia de preşedinte al CSM. Ce e asta? E cel puțin insolență! E oroare! Din cauză de mălai, cum se spune prin Bădălan. Adică unii iau mai mulți bani ca alții, bre! Un procuror care ajunge la DNA, de exemplu, cîştigă mult mai bine decât un judecător de la Tribunal. Colac peste pupăză, un procuror poate urca la interes doar printr-un interviu. E o ruşine, căci un judecător trebuie să susţină examene de câte ori vizează o funcţie mai mare. Frustrarea 2. Cei din teritoriu pot lovi la gioale pe cei de la centru, cam cum e acum, pentru că pot şi pentru că au pus un procuror la pupitru. Păi, se poate o aşa hăineală?

 

Ce se întâmplă dacă membrii CSM sunt revocaţi?

Funcţiile lor vor fi ocupate în mod autoamat de judecătorii care au adunat cele mai multe voturi la ultimele alegeri (cei de pe locul doi). Ei vor fi membri în CSM până la toamnă, când vor avea loc noi alegeri la CSM. De ce sunt momente astrale pentru oportunismele de Justiție din România? Anul 2013 este anul numirii în funcţie a procurorului general şi a şefului DNA. La sfîrşitul lunii vom avea raportul Comisiei Europene pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare. În lumina acestor evenimente, instabilitatea în CSM va afecta credibilitatea Justiţiei din România. Care este rolul Consilului Superior al Magistraturii? Magistral!  Avizează numirea procurorului general şi a procurorului ;ef al DNA ; Propune şefii de secţii DNA ; Promovează şi numeşte şefii parchetelor şi instanţelor judecătoreşti din ţară; Propune preşedintele, vicepreşedintele şi şefii de secţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; Avizează toate proiectele de lege privind Justiţia şi lupta anticorupţie. Eh, ce simplu e acum să înțelegi ce e cu vermuiala din Justiție!

Silviu VASILACHE 18 - ianuarie - 2013

Lasa un raspuns


E. Ciorici s-a înv

După vreo trei-patru rocade cu Silviu Pripoaie, tizul meu, Eugen ...

Șeful Poliției, Do

Chiar că nu mai ştim cine pe cine şi cine ...

Inculpatul vameş Bu

Parcă scriem pe garduri, pe ziduri, ca pe insula vremelnică ...

10 septembrie 2019 -

Sursa foto: Arhiva Bibliotecii „V.A. Urechia”