logoImpact EST nr. 844 - 27.10.2020

îmi cer iertare. În mişcarea browniană a gândurilor mele iscoditoare, pe care astăzi le arunc în eter, am uitat a şti cine sunt înainte de a deveni.

Creştini, o curiozitate:

Preotului, profesorilor, oamenilor mai în vârstă decât noi, pe care nu îi cunoaştem, ne adresăm cu dumneavoastră. Dar lui Dumnezeu de ce nu? O fi oare pentru că ne este atât de apropiat, încât nu mai e nevoie de politeţe?

Recunosc, nici nu mi-a dat vreodată prin cap, până acum, să îmi rostesc gândurile către Cer folosind pronumele de politeţe. Pe de o parte, în rugăciunile rostite de noi aproape în mod robotic, nu am remarcat exprimarea cuvenită. Asta ar fi şi problema, de fapt. Noi încercăm să ne apropiem de Dumnezeu, dar îi vorbim de parcă l-am cunoaşte. Şi cine, cu mintea sa umană, poate cuprinde înalturile, adâncurile, lungul şi latul unui univers în care noi nu reprezentăm nici măcar un punct vizibil? Pe de altă parte, în încercarea noastră de a ne înălţa gândul purtat de rugi, de a ne apropia de El, uităm să vedem, să ascultăm. E adevărat, Dumnezeu ne cunoaşte, ne este, să spunem, prieten, dar uităm a deveni şi noi, la rândul nostru, „prietenii” Lui.

De ce intermediarului nostru către El, adică preotului, ne adresăm cu dumneavoastră, iar lui Dumnezeu, nu? Oamenii folosesc această faţadă a politeţei în scopuri greşite.

Politeţea, la fel ca rugăciunile învăţate, la fel ca semnul crucii, au devenit automatisme şi şi-au pierdut valoarea. Cum putem să ne rugăm sau să ne facem cruce fără măcar a ne goli mintea şi a ne înălţa gândul şi mulţumirea? În timp ce scriem lista de cumpărături, dacă vedem o biserică, automat ne facem cruce, completând în continuare lista. Mai bine nici nu remarcam biserica. Dacă noi nu suntem capabili să fim politicoşi cu Cel de Sus, Cel care ne ajută, ne învaţă şi ne iartă, cum putem să exprimăm politeţe faţă de străini, care poate că ne fac şi rău?

Astfel, dumneavoastră, Dumnezeule, iertaţi-mă şi permiteţi-mi a vă arăta respectul, căci nu gândesc şi nu am habar de adevăratele valori. Dumneavoastră, Dumnezeule, vă rog, învăţaţi-mă a deveni prieten cu Cerul, căci suntem inexorabili în zbor numai cu ajutorul dumneavoastră, deşi veşnic greşim.

Vitamina A&C 27 - mai - 2016

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Persoană trimisă

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a ...

Farmaciile şi fieru

În două ediţii la rând am publicat TOP 2019, alcătuit ...