logoImpact EST nr. 867 - 21.04.2021

Ciudată şi controversată este traiectoria socio-profesională a lui Mihai Manoliu, încă subprefect în funcţie… de ALDE, la Instituţia Prefectului Judeţului Galaţi. Din 1978 până în 1985 a fost funcţionar administrativ la I.C.R.A., apoi, până în 1993, este şef de depozit la aceeaşi I.C.R.A. care înseamna Întreprinderea de Comerţ cu Ridicata a Alimentelor, pe unde treceau toate măslinele şi portocalele, cafeaua, ţigările şi nesul care ajungeau cu ţârâita în reţeaua de alimentaţie publică, grosul fiind traficat pe pile, relaţii şi pe bani buni în restaurante, unde preţul se dubla sau tripla. Deci, se poate concluziona că Mihai Manoliu a trăit ca şobolanul pe siloz din 1978 şi până în 1993, când firmele private au început să facă importuri la care Galgrosul (aşa se redenumise ICRA după 1990) nici nu visa. Dar, acumulările şi sistemul de relaţii au rămas, încât de atunci şi până în zilele noastre avem şi dovada.

Deci, fă-te „avocat Săndele”, cu soaţă cu tot!

După studii rapide de licenţă şi master în privat(ele) care au împânzit România, în 2001 Mihai Manoliu se face avocat la Baroul Galaţi, să le arate el lui alde Soare şi alţi decani câţi bani va băga el în Barou, ca maestru, din încasările proceselor răsunătoare şi de succes. Chiar, un divorţ cu un partaj mai acătării există în portofoliul mata, maestre?!
Soaţa, Cornelia-Luminiţa, se vâră şi ea, în 2009, în avocatură, pe uşa din dos a Baroului Tulcea, după care s-a transferat la Baroul Galaţi, care-i refuzase oferta de nerefuzat! Şi cum ambii amândoi nu mai puteau face faţă numeroasei clientele încât trebuiau să vină cu bani de acasă (cei de la ICRA se devalorizaseră, la draku!), s-au făcutără bugetofagi, via politica liberalo-aldistă, cu înclinaţii uneperiste, practicată de abilul Mihai Manoliu. Între 2004 şi 2013 trece prin două mandate şi ceva de consilier local, ultimul fiind în mandatul de primar al lui Marius Stan (2012-2016).

Da’ director de Poliţie, ce are mă?!

Mda. După ce Marius Stan intră în pâine mai bine ca alde Vlaicu şi cu alde Picu, conu Mişu Manoliu este cocoţat pe ditai funcţia de director general al Poliţiei Locale Galaţi. Aici stă ca la staţiunea de odihnă şi tratament din 2013 până în 2016, când intră în pâine mandatul primarului Ionuţ Pucheanu. Din motive de Picu, probabil, mai este ţinut în fruntea Poliţiei Locale, dar ca adjunct, până în 2017, când ALDE şi Masoneria mamei lor îl înfig subprefect de Galaţi. Din poziţia asta, el a încasat un venit anual net, pe anul 2018, de 110.576 de lei, la care a adăugat şi 12.000 lei ca boss în Autoritatea Teritorială pentru Ordine Publică Galaţi. Deci, ce avocatură, băi, nene? Să o arzi pe sălile Palatului de Justiţie cărând o servietă scumpă, asta-i meserie? Dar cum să-şi lase soaţa, maestra Cornelia-Luminiţa, să se rătăcească prin sala paşilor pierduţi? Aşa că a făcut-o şi pe ea bugetofagă în Primăria Municipiului Galaţi, unde viceprimar este şi Picu Apostol Roman. Că când era Picu director la Cantina Săracilor, directorul general al Poliţiei Locale îşi mânca acolo zilnic friptura cât lopata. Ce mă-sa, aşa se leagă prieteniile! Deci, avocata Cornelia-Luminiţa Manoliu se face şef birou Dezvoltare Servicii Sociale, Relaţii cu Instituţiile de Asistenţă Socială şi ONG la Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Galaţi. Ce hal de titulatură, de parcă ar fi prefaţa la un roman! Din munca de a citi denumirea locului de muncă, doamna avocat a primit pe 2018 un net de doar 16.576 de lei, ceea ce înseamnă că a intrat în pâinea de aici spre finele anului. Dar i-a fost completată valoarea profesională cu încă 13.414 lei ca consilier juridic la Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sfântul Spiridon”. Total venituri pe anul fiscal 2018, pentru maeştrii Mihai şi Luminiţa: 152.275 de lei, sumă netă pe care un SRL ar putea-o produce doar în urma unor performanţe remarcabile şi a unei cifre de afaceri de invidiat, serelistică în care familia a eşuat.

Moşteniri multe şi dese

La capitolul imobiliare s-a adunat cam aşa: în 1994 – 50 mp în intravilanul Galaţiului, iar din 2018 încep să năvălească moştenirile peste familia Manoliu: un teren de 384 mp şi un altul de 232 mp, ambele în intravilanul Galaţiului de la aceleaşi persoane: Lupa C. şi Manoliu C. Tot în 2018 vin peste familie 7.000 mp de teren agricol în comuna Albeşti, judeţul Ialomiţa.
La capitolul clădiri, cu ce a picat de la măsline, portocale şi nes, familia cumpără în 1994 o casă de locuit de 110 mp în Galaţi. În 2015, edifică la „Două Babe” un spaţiu cu extindere la parter de bloc, pe domeniul public, în suprafaţă de 155 mp, că doar capul familiei era director general al Poliţiei Locale. În 2018, anul dedicat moştenirilor, pe lângă terenuri, vine şi o casă de locuit de 149 mp situată în Galaţi, plus încă 61 de mp, cică moştenire dintr-un alt corp de casă.
Parcul auto este unul învechit, căci nu a mai fost cazul reînnoirii, când ai maşină şi şofer la scară. Doar un Seat din 2000 şi un Hyundai din 2006.
La final, felicitări pentru cele două fiice deştepte, care au reuşit să treacă de un examen criminal de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii… Acum, iată-le răzbunându-şi mama şi tatăl: una a devenit procuror, cealaltă judecător.

Gelu CIORICI 17 - ianuarie - 2020

One Response so far.

  1. Mioara spune:

    Cine l-a cunoscut sau îl cunoaşte, nu cred că poate face aprecieri negative la adresa lui cum mulţi ar putea crede. Este o persoană discretă, cum nu sunt mulţi politicieni, familist, un tată responsabil, toate celelalte sunt mici bârfe.

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

A.G.A. Ordinară de

Conducerea SC Transtec SA Tecuci, cu sediul în Tecuci, judeţ ...

Mogulul cu greutate

Prin târgul nostru, aşa, ca o boare, ca un ecou ...

În UE se fură înt

De aia Parchetul Anticorupţie al Uniunii Europene (PAUE) trebuie să-şi ...