logoImpact EST nr. 845 - 30.10.2020

filimonS-a zvonit pe net, pe Facebook, prin ziare şi televiziuni, săptămâna trecută, că la Sinaia s-au întrunit sute de delegaţi ai oamenilor de afaceri din toată ţara. Aici, la Congresul lor, cică au fost prezenţi miniştri actuali şi foşti, reprezentantul de la Bruxelles al IMM-iştilor, boşii patronatelor din România, plus reprezentantul Ambasadei SUA. La venerabila vârstă de 73 de ani, prof.univ.dr. Ovidiu Nicolescu s-a retras din fruntea Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, iar cel ales în locul acestuia este mai tânărul Florin Jianu, fost ministru (neangajat politic), reprezentant al tinerilor întreprinzători. Surpriza cea mare, pentru care de fapt am scris această ştire la gazeta noastră, este că reprezentantul nostru, al Galaţiului, în persoana lui Marian Filimon a fost ales Prim–vicepreşedinte. O asemenea onoare şi apreciere mai rar, în condiţiile în care Patronatul IMM din România este cel mai mare şi mai tare, cuprinzând în rândurile sale peste 650.000 de salariaţi. Cică săptămâna aceasta sunt convocaţi deja reprezentanţii acestuia la o întâlnire la Guvern cu Vicepremierul pe Industrie Costin Borc. Păi, la aşa demnitate, neicuşorule, tragem şi noi speranţe că vor putea influenţa mai al drakului factorii politici şi executivi de decizie cu privire la Galaţiul acesta amărât în care trăim cu toţii. Dar ce spunem noi? când de fapt oameni ca aceştia, de mare calibru, de forţă, cu influenţă, putere şi lobby sunt neglijaţi constant de „forţele” locale politice şi nu numai. Adică, mai pe şleau spus, uitaţi-vă la candidaţii propuşi pentru alegeri şi o să vă scape plânsul şi râsul, puşi pe liste să le pupe curul lui Nica, Dobre şi Durbacă, iar noi să ne scufundăm şi mai mult în beznă.

JAP 22 - aprilie - 2016

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

PSD va impune vicepr

Vă informăm că luni, 2 noiembrie 2020, cu începere de ...

Info - reciclare ECO

Primăria municipiului Galați anunță că săptămâna viitoare va da startul ...

Directoareasa DSP Ga

Medicul Liliana Moise a fost repusă, în luna iulie, 2020, ...