logoImpact EST nr. 844 - 28.10.2020

Primăria Galaţi are serviciu juridic (cinci juriști și cu Togan care-i și întrece) dar e largă la pungă când e să-i lovească cu milioane pe bieții avocați din casele de avocatură . Luați și voi d-acia, bă! Și de o vreme tot iau-între 1.500 de lei şi 4.500 de lei pe proces. Cele trei case de avocatură, care au semnat contracte cadru cu Primăria, sunt „Romeo Cosma şi Asociaţii”, „Daghie şi Asociaţii” şi „Oancea Damian şi Asociaţii”. Sumele pe care Primăria le pune la bătaie sunt cuprinse între 11 şi 31 de milioane de lei. Cică sunt trei ca să fie avertisment pentru mafioți. Care mafioți? Cei din Primărie? „Toţi cei care vor pierde procesele cu noi, vor fi daţi în judecată pentru a ne recupera banii pe care îi dăm casei de avocatură”, a zis primarul Marius Stan. Auzita-ți tâmpenie mai mare? Dar juriștii care freacă hârtiile ceas de ceas, ce fac? Fac bine și nu prea multe: erau la un moment dat peste 7.200 de procese, dintre care, mai bine de jumătate erau din categoria retrocedări, dar juriștii au altă treabă- să se ocupe de verificarea legalitatii actelor emise de primărie”. Dacă spune asta omul de la Cafeluța lui Costache, atunci așa e.

S.V. 24 - ianuarie - 2014

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Două inculpate au f

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul ...

Persoană trimisă

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a ...

Farmaciile şi fieru

În două ediţii la rând am publicat TOP 2019, alcătuit ...