logoImpact EST nr. 843 - 22.10.2020

gabriela_baltagPreşedinta Asociaţiei Magistraţilor din România, judecător Gabriela Baltag, a ţinut un discurs fulminant despre starea actuală a Justiţiei şi despre starea de disconfort socio-profesional în care se gasesc la această oră magistraţii pe care i-a reprezentat cu prilejul unei dezbateri care a avut loc recent la Palatul Parlamentului, la care au participat inclusiv membrii Comisiile juridice ale celor două camere. Tema a fost una…generoasă…”Guvernarea reprezentativă şi separaţia puterilor sub imperiul democraţiei”. Dincolo de interesele personale şi de grup, politice şi politicianiste, ale potentaţilor zilei, mai ales din conducerea Senatului, o voce s-a făcut auzită, sună pe acute şi ne aduce în lumea fioroasă în care SUPRA-VIEŢUIEŞTE Justiţia. Chiar dacă sunt două structuri organizatorice ale magistraţilor, în AMR sunt peste 1500 de membri. Vocea lor, a judecătorilor şi procurorilor corecţi, prin preşedintele Gabriela Baltag, este una critică la adresa sistemului judiciar din România. Am aflat că în sistem se conveţuieşte în teroare, judecătorii nu se mai salută şi nu mai discută cu procurorii şi avocaţii, chiar dacă unii au fost colegi cu ceilalţi, de teama represliilor! CSM este o cupolă care nu mai apără independenţa sistemului, ci pe sine, chiar dacă ei nu pot fi suspendaţi din funcţii, cum până şi preşedintele ales al ţării poate fi suspendat.

     Egalitatea profesiilor de judecător, procuror şi avocat a dispărut unde şi din cauza cui? Iar ca să îi înţelegeţi pe justiţiabili şi pentru ca aceştia să vă înţeleagă, trebuie ca voi, cei din sistem, să vă inţelegeţi pe voi înşivă.

     În cele ce urmează vom prezenta pasaje din discursul preşedintelui AMR. (R.I.)

 

Curtea Constituţională o să ne pună să băgăm Codurile în sertar!

 

„ Mă simt în siguranţă când ştiu că printre dumneavoastră mai sunt domni avocaţi, foşti procurori, cadre didactice venind din sistemul judiciar, deci nu sunt singură.

Regret că nu am fost şi ieri prezentă, deşi am dat suficiente emoţii gazdelor şi pentru ziua de astăzi, gândindu-mă dacă să vin sau nu şi cum ar fi interpretat gestul meu dacă m-aş prezenta numai eu – o reprezentantă a sistemului, sau, mă rog, a mediului din care vin. Am zis că, până la urmă, fiecare a hotărât, dintre colegii mei invitaţi pe care i-am văzut poftiţi la această masă rotundă, au ales dacă să vină sau nu aici în faţa dumneavoastră.

Sunt un reprezentant al sistemului, şi în spatele meu poate că sunt, deşi nu-i vedeţi dumneavoastră, sunt mulţi alţi – judecători, poate şi procurori, dar judecători mai mult… Privesc cu deschidere toate oportunităţile – şi, ieri, vă mărturisesc că am fost la o întâlnire care a durat câteva ore, la Institutul Naţional al Magistraturii, unde s-a vorbit despre egalitatea profesiilor de judecător, procuror, avocat, despre dorinţa aceasta de a vedea ce nu funcţionează, de a găsi în interiorul nostru, al sistemului, lucrurile care nu sunt în regulă, pentru că înainte de a privi dincolo, spre dumneavoastră, trebuie să vedem ce nu-i bine la noi. Ca să putem să vă înţelegem pe dumneavoastră, trebuie să ne înţelegem pe noi.

Şi să ştiţi că sunt probleme reale în interiorul sistemului; poate le auziţi prin vocile unor domni avocaţi, uneori, prin vocile Parchetului, mai puţin prin vocile judecătorilor. Pentru că judecătorii sunt soldaţii tăcuţi ai Dreptăţii, ei vorbesc foarte puţin, aproape deloc, vorbesc reprezentanţii asociaţiilor profesionale şi cam atât. A fost o întâlnire unde am încercat să ne privim toţi fără să ne temem unii de ceilalţi, pentru că asta este foarte trist – am ajuns ca în interiorul sistemului să privim, sau să răspundem, şi nu e cazul meu, dar se întâmplă la foarte mulţi dintre colegi, să răspundem la un salut venit din partea unui avocat, fost coleg, poate, de facultate, să ne temem să purtăm o discuţie de principiu cu un coleg procuror, pentru că, doamne fereşte, cine ştie ce s-ar putea întâmpla, s-ar putea întâmpla ceva, nu ştim cine l-ar putea asculta, sau dacă ne ascultă cineva şi ar putea interpreta altfel. Ieri am fost la această întâlnire, care face parte dintr-o serie de mai multe întâlniri, sub egida Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, de a vedea dacă putem să aducem normalitatea în sistem. Pentru că ea, din păcate, nu mai există. Şi nu mai există nu din cauza oamenilor, din cauza noastră… Codurile acestea, de care s-au agăţat unii la început trâmbiţând că au făcut o reformă nemaipomenită, sunt un eşec în mare parte. De cel în materie penală nu mai spun… Curtea Constituţională nu cred că mai are mult şi putem spune că le putem băga în sertar, că nu mai are, în cel în materie penală, ce să mai fie în regulă… Dar nimeni n-a ţinut cont de noi, s-a dorit foarte mult să vină, pentru că cineva din interior cerea neapărat să vadă o reformă în sistemul judiciar. Nu le putem face, desigur, în grabă, deşi înţeleg că acele Coduri au fost pritocite foarte mulţi ani, nu ştim pe unde şi nici specialiştii aceia… Dumneavoastră spuneţi, într-adevăr, că au fost făcute de specialişti… M-am uitat şi eu să văd cine a fost în compunere, şi nu vreau să jignesc pe nimeni, dar nu prea am văzut cadre didactice, profesorii noştri, cei care au studiat toate teoriile posibile să găsească cele mai bune formule. Puţine nume de renume am găsit în acele comisii. Trebuie schimbate, trebuie rectificate, nu se poate merge mai departe. Este un adevăr, nu trebuie să ne temem de el, nu trebuie să-l legăm de evenimentele sau de nefericirile unora sau altora dintre dumneavoastră, dintre noi, pentru că în egală măsură din toate mediile au fost situaţii care nu ne-au bucurat. Am criticat Codul penal şi Codul de procedură penală, iar dacă dumneavoastră căutaţi, veţi găsi în comunicate că Asociaţia Magistraţilor din România a spus foarte clar că tot ce era ca şi dispoziţie, nu era clar. Şi s-a dovedit asta, pentru că la momentul respectiv, fără o analiză corespunzătoare, numai împrumutând dintr-o legislaţie sau alta, fără să vedem care este specificul nostru şi cum le coroborăm pe toate, am ajuns să ne trezim cu situaţii imposibile.

 

Judecătorul nu trebuie să facă legea, trebuie să o aplice!

 

Şi iată, aşa cum spune domnul Haşotti, judecătorii au ajuns să facă legea. Impropriu spus să o facă, ci să o înţeleagă şi să o poată aplica, că uneori am avut situaţii – şi îi văd pe colegii mei de la Penal că nu ştiu cum să se descurce cu o dispoziţie sau cu alta, pentru că se bat cap în cap. Da, au încercat să repare ceea ce nu a fost în regulă, dar judecătorul nu trebuie să facă legea, el trebuie să o aplice. Asta este menirea dumneavoastră (a parlamentarilor-n.r.), să faceţi legi. Să faceţi legi clare, care să fie sigure, să nu dea bătăi suplimentare de cap magistraţilor, judecătorilor – că ei sunt cei care o aplică în final şi transpun în hotărârea pe care o iau. Sistemul legislativ, din păcate, ca şi sistemul judiciar, ambele sunt în derivă şi nu ştiu din ce motiv; am încercat să vedem cine a greşit, sau dacă a greşit cineva. Ne facem această analiză în fiecare zi, să ştiţi, pentru că nu dorim să fim în situaţii imposibile.

Sunt la această masă alături de dumneavoastră şi nu mă tem să vă privesc şi să vorbesc despre problemele sistemului meu, pentru că sunt foarte multe. Nu pot să fac critici cu privire la dumneavoastră, şi nici să vă spun că mă sperie uneori cuvântul pe care îl văd spus; da, cu o egalitate între puteri sunt perfect de acord, dar un control între puteri deja, pentru un judecător, sună un pic altfel. Judecătorul nu este obişnuit cu această noţiune, cu acest termen de ‘control’, decât atunci când el îşi exercită atribuţiile pe lege, să zicem, ca instanţă, dar nu ca un control. Eu nu sunt adepta nevoii de a controla totul, sau de a vă controla pe dumneavoastră, fireşte. Cu actele normative este altceva, în aplicarea lor, dar mă gândesc cum putem vedea echilibru între cele trei puteri. Şi îl putem vedea foarte bine, dacă fiecare dintre noi respectă atribuţiile celuilalt, dacă niciunul dintre noi nu se amestecă în munca celuilalt, în ceea ce trebuie să facă unul sau altul. Să nu credeţi că împărtăşesc poziţiile sistemului meu, uneori, vizavi de dumneavoastră, după cum nu împărtăşesc nici poziţiile dumneavoastră vizavi de sistemul meu… Niciuna dintre cele trei puteri – căci există trei puteri, şi deşi toată lumea spune că există trei puteri în stat şi niciuna nu este mai presus decât cealaltă, dintre cele trei puteri, Justiţia este singura autoritate, Constituţia o spune.

Nu ştiu ce să vă împărtăşesc, v-aş spune foarte multe, că ar fi de discutat zile întregi despre ce e bine şi ce e rău, ce văd eu bine la dumneavoastră, ce vedeţi dumneavoastră bine la mine…

 

Justiţia nu este mai presus decât oricine!

 

…Justiţia nu este o supraputere, nu trebuie să fie… Justiţia pare, în ultimul timp, în ochii dumneavoastră, ai opiniei publice, dar şi în ochii mei pare la fel, o Justiţie a răzbunării. Iertaţi-mă, dar nu aceasta este menirea Justiţiei. Şi poate că acest sentiment pe care îl trăiesc este unul dintre sentimentele de dezamăgire. Nu mi-am dorit ca ea să fie percepută aşa şi să fie percepută chiar şi de mine şi mă întreb de ce am ajuns aici. Ce s-a întâmplat? Pentru că, fără să ne întoarcem, legile nu au fost foarte clare – au permis şi permit uneori alunecări, pentru că, dacă nu e nimic sigur, desigur că fiecare e liber să aplice şi să facă după cum înţelege dumnealui ori dumneaei, şi am ajuns într-o situaţie nefirească, o situaţie în care Justiţia dă sentimentul, prin forţa prin care, iată, legea i-o pune la îndemână, că este mai presus decât oricine, ceea ce nu este adevărat absolut deloc. Şi nu poate asta să ne dea, sub nicio formă, poziţia său gândul că noi suntem cei mai puternici. Nu, sub nicio formă. Egalitate, da, egalitate, respect, colaborare instituţională, este foarte important acest lucru, să existe o colaborare, să vedem unde sunt greşelile, pe orizontală şi pe verticală. Iarăşi, ajungem la un control, şi un judecător are această reticenţă, nu va privi niciodată de sus şi nu va accepta termenul de control. Asta e în interiorul nostru; nu ştiu cum e dincolo – mă uit spre avocaţi şi am mai mare speranţă când mă gândesc cum privesc dumnealor. Nu ştiu cum e ierarhia procurorilor, deşi studiind legile şi văzând comportamentul dânşilor, poate termenul de control la dumnealor e mai acceptabil, la noi absolut deloc…

 

Separare în Constituţie: judecători şi procurori, nu magistraţi!

 

Consiliul Superior al Magistraturii nu mai dă încrederea că ar putea să garanteze independenţa sistemului. Nu vi-o mai da dumneavoastră. Nu ne-o mai dă nici nouă, să ştiţi. S-a vorbit foarte mult despre necesităţi de modificare a Constituţiei. Este foarte adevărat. Şi la întâlnirea anterioară am discutat despre acest aspect.

Constituţia nu mai satisface nevoile noastre sociale, evoluţia impune modificări esenţiale. M-aş referi cumva pe sistemul nostru, pe ceea ce priveşte Justiţia, fiind necesare clarificări în statutul magistraţilor. Cum spunea doamnă senator Anghel că prefera să vorbească despre judecători şi procurori şi să nu folosească termenul magistraţi. Da, Constituţia trebuie clarificată, să vedem dacă mai este necesar să vorbim despre magistraţi, sau putem vorbi despre judecători şi procurori separat, fără să mai folosim această terminologie. Sunt necesare clarificări în modificările constituţionale privind statutul procurorilor, privind componenţa Consiliului Superior al Magistraturii… Consiliul Superior al Magistraturii nu mai dă încrederea că ar putea să garanteze independenţa sistemului. Nu vi-o mai dă dumneavoastră. Nu ne-o mai dă nici nouă, să ştiţi. Pentru că, iată, avem un organism, iar împotriva membrilor acestui organism nu se poate face absolut nimic. Nu-i poţi revoca; poţi să suspenzi în ţara asta şi preşedintele ţării, dar membrilor CSM nu poţi să le faci absolut nimic. Pentru că nu avem pârghii, şi ne întoarcem din nou – Curtea Constituţională a decretat dispoziţiile constituţionale şi au trecut trei ani aproape şi nu s-a întâmplat nimic legislativ, dumneavoastră nu ne-aţi pus pârghiile la îndemână, ca să putem să avem un mijloc la îndemâna prin care să întrebăm oamenii, când nu mai prezintă garanţii, de ce sunt acolo. Sunt necesare modificări constituţionale, regret să constat şi în discuţiile din spaţiul public ca acest proiect generos a intrat într-un con de umbră. Nu ştiu de ce, dumneavoastră cunoaşteţi mai bine care sunt mişcările în lumea politică, dar ar fi fost necesară o modificare constituţională şi este, şi avem încă speranţa că şi pe această parte ar putea fi aduse câteva lămuriri în sistem…

 

Judecătorul este judecător 24 de ore, timp de şapte zile

 

Am vorbit despre nemulţumirile noastre, ale judecătorilor, pentru că despre ei discut în general, deoarece fac parte din această categorie profesională şi o cunosc cel mai bine. Activitatea unui judecător nu e o activitate la vedere decât prin hotărârea judecătorească, pentru ceea ce face el în sala de judecată, expus publicului. Dar activitatea noastră înseamnă mult mai mult. Aş vrea să vă imaginaţi, aşa cum viaţa dumneavoastră în această clădire e, în fiecare zi, foarte plină, şi instanţele sunt la fel. Sunt un fel de muşuroi de furnici în care de dimineaţă, de la ora 8.00, oamenii merg, fiecare, în şedinţe, alţii redactează, şi tot aşa până noaptea târziu, cum dumneavoastră mai vedeţi uneori la televizor că este câte-o măsura preventivă în lucru la instanţă, viaţa în instanţă nu se termină niciodată. Nu ştiu dacă activitatea noastră răspunde cerinţelor actului de justiţie pe care îl fac alţi colegi ai noştri în străinătate. Pentru că nici condiţiile noastre nu sunt întocmai… Să nu credeţi că am venit să mă plâng aici, dar de multe ori mi-aş dori să am şi eu aceleaşi posibilităţi pe care le au colegii mei din străinătate, să am legislaţie coerentă… Dumneavoastră nu ştiţi, probabil, ca noi nu avem posibilităţi financiare să facem un simplu abonament la o revistă de prestigiu – la instanţe mă refer, că fiecare ne dotăm acasă după cum dorim sau după cum avem disponibilitatea de a alege un lucru sau altul, dar instanţele noastre sunt acum, cu excepţii probabil, în situaţia în care nici o simplă documentare nu se mai poate face. Mi-aş dori şi eu să am aceleaşi posibilităţi şi facilităţi ca cei de afară, care au câte doi, trei, pe lângă dumnealor, şi le pun legislaţia relevantă străină la dispoziţie, desigur că mi-aş dori să lucrez în condiţiile acestea. Dar aveţi în faţa dumneavoastră un judecător care luni va intra într-o şedinţă de judecată, are 40 de dosare, care i-au ocupat jumătate din birou, pentru că un dosar are câte 4-5-6 volume în situaţii fericite, şi judecătorul acesta nu e judecător opt ore. E judecător 24 de ore, timp de şapte zile. E tot timpul judecător. Şi acasă, dacă face ceva, se gândeşte cum ar putea soluţiona o situaţie sau alta. Asta este viaţa noastră, m-am gândit că e bine să ne ştiţi şi partea asta umană, ca noi suntem oameni, ca şi dumneavoastră. Nu suntem dumnezei, nu, în niciun caz. E adevărat că e asemuită cu divinitatea activitatea noastră, dar fiecare dintre noi atunci când intră în sală trebuie să găsească cea mai bună soluţie pentru om, să nu uite că nu este Dumnezeu, altcineva e – să sperăm că e şi ne vede, chiar dacă uneori nu ne răspunde, dar nu ne uită niciodată. Nu avem condiţiile corespunzătoare materiale, s-au mai făcut câteva lucruri, dar nu suficient, faţă de avalanşa de dosare venite pe rolul instanţelor, faţă de complexitatea lor. Cu mult mai mare uşurinţă finalizai un dosar acum 10-15 ani, pentru că şi situaţiile erau mult mai simple, şi mult mai greu e acum. Poate într-o zi făceam nu ştiu câte motivări, pe vremuri, pentru că altfel era… Acum poţi să lucrezi şi 2-3 săptămâni la un dosar, este foarte dificil, pentru că te gândeşti că trebuie să aduci toate explicaţiile, că tu, judecător, numai acolo te poţi exprima, nu poţi sta de vorbă altfel, să ieşi şi să-ţi justifici hotărârile. Controlul pe care îl au, impropriu spus, asupra activităţii tale, îl au prin acea hotărâre care rămâne peste timp. Eu de fiecare dată mă gândesc, atunci când redactez o hotărâre, că ea poate fi găsită de cineva şi peste 100 de ani. Şi sunt foarte atentă. Nu îmi e indiferent cum este finalizată, pentru că mă uit şi admir hotărârile de prin anii `40-`50 ca şi manieră de redactare. Nu întotdeauna sunt fericită de conţinutul lor. Deci sunt atentă la orice, ca să fie clară, să înţeleagă omul ce am făcut acolo, pe 15-20-60 de pagini, depinde. Asta este viaţa noastră, e o viaţă pe care dumneavoastră nu aveţi de unde să o ştiţi. Sunteţi tentaţi uneori să ne judecaţi şi să spuneţi că nu suntem drepţi…

 

Numai legea şi conştiinţa ne pot subordona

 

Vă daţi seama că singurul nostru scop acesta este, să fim drepţi, să respectăm legea, este singura care ne poate subordona – legea. Numai ea şi conştiinţa noastră. Că unii o aplica într-un fel sau altul, iarăşi tine de om, ţine de fiecare, ţine de caractere… Formarea noastră în sistem, accederea în sistem – şi aici sunt foarte multe critici, de aceea cred că suntem în situaţia asta nefericită, noi, ca şi sistem interior, probabil şi dumneavoastră, şi împreună, raportate cele trei puteri, nu suntem în regulă. Suntem supăraţi şi unii, şi alţii, şi atunci când ne întâlnim nu mai găsim nicio punte de legătură. Faptul că dumneavoastră organizaţi aceste întâlniri – şi vă spun cu regret că astăzi aş fi dorit să văd aici reprezentanţi ai Consiliului Superior al Magistraturii, ai Ministerului Justiţiei şi alţii, dar nu e nimic, probabil vor fi la următoarea întâlnire, şi să putem vorbi deschis despre ceea ce este bine, despre ce nu este bine şi să îndreptăm aceste lucruri, pentru că ele sunt, şi numai dacă recunoaştem asta avem şansa de a merge mai departe.

Aş vrea să vă spun într-o bună zi că, iată, vin aici şi toate sunt în regulă, avem nişte Coduri minunate, refăcute complet, care nu mai dau bătăi de cap judecătorilor, care – mai mult decât atât – garantează drepturile şi libertăţile cetăţenilor, pentru că acest lucru este foarte important; eu, ca judecător, sunt interesată să ştiu că legea pe care o am îmi aduce garanţii şi persoanele sunt în siguranţă, judecate sub acea lege. Îmi doresc foarte mult să se întâmple acest lucru, după cum militez şi întotdeauna am vorbit despre o egalitate între acuzare şi apărare. Să pot sta la o masă, într-o discuţie, şi cu un avocat, şi cu un procuror, în egală măsură. Eu pe ambii îi privesc cu aceeaşi unitate de măsură. Nimeni nu e mai important, pentru că nu se poate altfel; nu pot să spun că pare mai importantă activitatea procurorului decât cea a avocatului. Le respect pe ambele, încerc să-i înţeleg pe fiecare…

 

Am sentimentul că prezumţia de nevinovăţie nu mai există

 

Un alt lucru de care mi-am amintit, şi vedeţi şi dumneavoastră ca activitatea judecătorului nu e o activitate la vedere, deşi şedinţele noastre sunt publice. N-o să vedem niciodată procesele acestea televizate, din sălile de judecată, şi este foarte bine că se întâmplă aşa. Eu nu îngădui şi nu agreez maniera asta de justiţie în prima ei fază. Am sentimentul că prezumţia de nevinovăţie nu mai există. Şi nu mai există nu pentru mine, ca judecător, pentru colegii noştri, ca judecători, pentru că, pentru mine, până în ultima fază, un om are sau nu are dreptate. Niciodată nu dăm verdicte înainte. Un judecător care gândeşte astfel, când a primit un dosar şi spune aici e soluţia cutare, acela nu e un judecător. Dar în faţa societăţii, a opiniei publice, oamenii şi-au pierdut prezumţia de nevinovăţie, şi tocmai din cauza lucrurilor care se întâmplă. Aici trebuie să găsiţi dumneavoastră un mecanism să nu se mai întâmple asta. Noi ce putem face? Ne uităm cu tristeţe că unele persoane sunt judecate înainte de a ajunge la noi, din nefericire. Şi ăsta e un lucru foarte trist. Pornind de la ce spuneam mai înainte, ca pentru mine, ca judecător, importantă este legea, importante sunt principiile, drepturile, să existe garanţii suficiente, să nu nedreptăţim pe nimeni prin ele, să putem aplica o lege egală pentru fiecare, indiferent cine este, şi atunci actul de Justiţie va fi un act care să mă mulţumească, care să îmi dea satisfacţia aceasta profesională pentru că parcă era mai bine înainte… Şi un război între cele trei puteri nu e deloc de dorit. M-am întrebat de multe ori dacă nu trăim fiecare în felul nostru povestea cu Troia; că cineva are interes să dezbine profesiunile. Există permanent o stare de conflict; cineva trebuie să necăjească fie judecătorii, fie procurorii, fie avocaţii. Şi nu ştiu de ce se întâmplă asta – mă întreb mereu cine are un interes să nu fie linişte şi să nu putem să ne ocupăm de oamenii aceia pe care nimeni nu-i mai băga în seamă, care vin în faţa noastră cu o problemă de natură civilă de foarte multe ori, cu probleme din vieţile lor, cu singura speranţă la instanţă. Noi, de multe ori, cei copleşiţi de problemele care vin spre noi artificial, sau, uneori, pentru că aşa le lasă împrejurările…

Aş vrea să aveţi încredere în actul de justiţie, deşi şi eu sunt dezamăgită de foarte multe ori. Dar nu mi-am pierdut speranţa şi asta este ceea ce mă motivează să merg mai departe în fiecare zi. Vă mulţumesc.”

23 - octombrie - 2015

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Cinema City redeschi

Orice se poate schimba în această perioadă, de aceea bucuria ...

Inspectorii ANAF Ant

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, ...

Galaţiul este ocoli

Autostrada şi calea ferată lungă de peste 2000 de kilometri, ...