logoImpact EST nr. 844 - 24.10.2020

Evenimentele politice la nivel naţional care ne-au pus serios pe gânduri în această perioadă, le-am notat şi încercăm în ceea ce urmează, o descifrare cât mai aproape de adevăr a acestora în contextul politic pe care îndeobşte îl cunoaştem cu toţii. Primul lucru demn de remarcat este reîntoarcerea în politică a lui Băsescu, o reîntoarcere în triumf, dacă ne orientăm doar după imaginile difuzate de toate televiziunile. Astfel, fostul Preşedinte al ţării a fost ales Preşedinte al formaţiunii politice Mişcarea Populară, asumându-şi rolul de vârf de lance al opoziţiei faţă de puterea politică actuală, dar şi a voinţei de reinstaurare a puterii democraţiei în defavoarea procurorilor şi serviciilor. Al doilea moment important l-a constituit votul din Parlamentul României cu privire la propunerea de arestare de către DNA a Elenei Udrea, vot care nu a trecut şi care a stârnit o adevărată furtună în mediile politice naţionale. Cel mai interesant lucru aici nu este votul în sine, ci ceea ce a urmat după acesta, culminând cu afirmaţiile în plen ale lui Dragnea, că votul nu s-a realizat datorită „aliaţilor” la guvernare, în persoana Alianţei Liberale Democratice (ALDE) în frunte cu Tăriceanu şi a Uniunii Naţionale pentru Progres în frunte cu Oprea. Tot pe acelaşi făgaş de discurs şi acţiune ale lui Dragnea, se înscrie şi atitudinea pasivă, amorfă, de nesusţinere, de apărare a generalului ministru Oprea în acuzele numeroase legate de problema tragică cauzată de utilizarea fără just temei a antemergătorilor în trafic. Şi uite-aşa am ajuns să concluzionăm, başca am mai primit şi nişte informaţii pe surse, că până la anul la alegeri, scena politică se va reconfigura la greu şi în mod spectaculos, ba chiar cu sprijinul şi voia statuii acelea cu mâna şi flacăra întinsă în sus. Se pare că cei care vor conta şi vor câştiga cu adevărat, vor fi PSD şi Mişcarea Populară, ba chiar spre surprinderea generală şi de neimaginat (dar ce nu e posibil în politică) se va ajunge la „pupat Piaţa Independenţei” între cele două formaţiuni, pe probleme de interes comun. Utopie? Fantasmagorie? Noi şi ceilalţi mai mari şi mai tari ca noi spunem că NU!

ALDE la ultimul sondaj la nivel de ţară nu avea decât 2-3%, iar UNPR-ul generalului intendent, lăsat singur şi de izbelişte, format dintr-o adunătură de neînţeleşi, dezertori şi contestatari de pe la alte partide, nu v-a trece de 5%.

O să vă întrebaţi ce se întâmplă cu Guvernul în această situaţie şi dacă mai poate rezista în această conjunctură. Ideea este cu probabilitatea de rigoare, că acesta şi-a făcut „în mare” datoria, şi-a încheiat misiunea şi opţiunile de exprimare, urmând un guvern de „tranziţie” care să se ocupe în special de buna desfăşurare a alegerilor locale şi generale.

Mama Omida 7 - noiembrie - 2015

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Persoană trimisă

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a ...

Farmaciile şi fieru

În două ediţii la rând am publicat TOP 2019, alcătuit ...