logoImpact EST nr. 814 - 05.04.2020

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului Bucureşti, chemată la bară! Mari complicităţi ies la iveală.

Pe rolul Tribunalului Galaţi a apărut în 6 ianuarie 2020 dosarul cu nr.11/121/2020, a cărui obiect îl constituie „constatare nulitate act”, respectiv „anulare acte frauduloase”. Petentul acţiunii, nimeni altul decât Manole Ionel, cel ce a avut curajul să se ia „la trântă” cu instituţii ale statului, de genul DGRFP Galaţi şi parchetul gălăţean. Ferm convins de cele susţinute, omul a pornit această bătălie conştient că are dreptate, că anumite instituţii nu îşi fac treaba, dar convins că dreptatea va invinge. Mai speră omul încă! Cert este faptul că o instituţie importantă a statului este chemată la bară să justifice o mare escrocherie, în speţă AAAS, adică Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. Această fraudă pe care ne-a prezentat-o nea Manole în ce priveşte privatizarea societăţii la care a muncit o viaţă, Fricom SA (fostul I.R.U.C. Galaţi) este stupefiantă, aproape incredibilă. Actele pe care ni le-a prezentat nouă şi cele din instanţă dovedesc indubitabil că statul a fost complice cu crima organizată. Înscrisurile prezentate nouă sunt stupefiante, te fac să te întrebi: trăim într-o ţară bananieră? Vom reveni cu un material devastator privind legătura unor instituţii ale statutui cu grupuri infracţionale.

A consemnat, Leo Ianculescu 31 - ianuarie - 2020

One Response so far.

  1. Sile spune:

    Sunt tare curios dacă o să prezentaţi escrocheria de la Fricom, jaf a fost de la început, jaf în continuare. Sper să aveţi sînge în instalaţie şi să prezentaţi cazul, este întradevăr incredibil ce au putut să facă oameni din instituţiile statului. Îl cunosc de vreo 20 de ani pe Ionel, se luptă pînă în pînzele albe, la ce mi-a zis parcă nu pot să cred că poate fi adevărat. Am văzut actele şi m-am crucit. Ţară de mafioţi.

Lasa un raspuns


La Spitalul CFR Gala

O informaţie de ultimă oră vine să confirme că nu ...

China nu doarme, ca

S-a pus în mişcare CHINA, la solicitările din România. Un ...

Primul decedat din G

Replica inconştientului col. dr. cdt. al spitalului, Adrian Boicu, a ...

Priorităţile socie

Opinie de Irina Dobre, Partener Audit, și Vasile Rusu, Manager ...

Important

Impact-est își suspendă temporar ediția tipărită Am ales să vă protejăm ...