logoImpact EST nr. 840 - 25.09.2020
http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner-1200x165.gif

hebdoSigur că sunt solidar cu libertatea de exprimare, căci cu mine însumi sunt. Dară libertatea de exprimare filtrată de Justiţie pentru sine ca şi castă, omoară şi distruge pe termen definitiv, cu mii de kilotone libertăţi dobândite prin naştere. Sigur că sunt solidar, dar nu cu bâlciul, cu circoteca politrucilor, ci cu libertatea ideilor unor jurnalişti care au plătit cu viaţa tăceri uitate de mult timp. Păi voi credeţi că atunci când o instanţă de judecată, din Republicuţa Ploieşti, de pildă, a fost solidară şi colegială cu o judecătoare care şi-a reparat obrazul şi onoarea cu o cărămidă de aproape un miliard de lei, cu titlu de daune morale, a fost solidară cu libertatea de exprimare? A fost masacru, dar s-a tăcut. Solidaritatea a călcat apa în cerul gurii. A tăcut cu gura plină mâncând rahat cu hamsie. Gloanţele Justiţiei au fost trase prin saltea, dar au ucis libertăţi şi atitudini în numele solidarităţii de breaslă. Să ne spună cum şi-a cârpit demintatea genunchilor, cu care s-a târât prin politică şi justiţie, o judecătoreasă care a pretins şi a beneficiat de la un jurnalist, dimpreună cu grupul jihadist creat în scopul său, dacă nu cumva ea şi tagma sa au ciuruit libertatea de exprimare mai dihai decât islamismul de hamsie. Haideţi să vedem cine a fost şi ce a voit Profetul Mahomed şi ce au priceput urmaşii lui cu cap de scoică. Dar să nu uităm să facem revista presei din perioada Franţei coloniale. Cât şi de unde a furat statul francez. Desigur, cretini, imbecili şi iresponsabili sunt şi loazele care-l propăvăduiesc pe Mohamed cu mitraliera, şi labele triste de politicieni care bagă gură mare întru libertăţile fundamentale. Pe bani mulţi, şi niciodată acolo unde nu iese sânge şi nu-i glonţul inventariat de statistică per capita de OM liber în spaţiul public. Trăiască libertatea de exprimare, în numele nici unei justiţii şi religii!

KUTAM

La începutul celui de al VI-lea veac, o inundaţie a distrus Caaba. Clădirea a fost reparată şi când a sosit momentul ca Piatra Neagră să fie repusă în partea orientală a Caabei, familiile din triburile coreişite au revendicat acest privilegiu preţios. După discuţii îndelungate s-a hotărât că onoarea de a pune la locul ei Piatra îi va reveni aceluia care ce va păşi primul în curtea sfântă în care avea loc reuniunea. Toate privirile s-au întors spre poartă cu nelinişte.

Situaţia era încordată la maximum. Coreişiţii ştiau că cel care era aşteptat va deveni ilustru printre oameni, alesul zeilor, dar nu bănuiau că tot el avea să schimbe harta lumii şi religia continentelor.

Deodată, cineva s-a ivit în pragul porţii. Era un bărbat scund, dar cu mişcări pline de nobleţe, având vreo trezeci şi cinci-patruzeci de ani. Avea o barbă neagră, ochii ageri şi era înveşmântat ca un negustor bogat. Toţi l-au recunoscut pe Kutam, fiul lui Abdulah şi soţul Khadijei, negustoreasă bogată din Mecca, ale cărei caravane călătoreau până departe. Kutam avea renumele de a fi un om cu bun-simţ şi coreişiţii l-au întâmpinat, răsuflând uşuraţi, pe unul de-al lor, pe care destinul îl alesese atât de judicios.

Evident, Kutam, atras de zgomotul discuţiilor dinspre Caaba, îşi părăsise dugheana pentru a vedea ce făceau acolo bărbaţii din tribul său.

A fost surprins când a văzut toate capetele întoarse către el şi a ascultat, calm, lămuririle ce i s-au dat, apoi a acceptat bucuros propunerea. Şi-a îndeplinit sarcina cu grijă. Şi-a scos burnusul, l-a întins pe jos şi a aşezat, respectuos, piatra deasupra. I-a invitat apoi pe şefii diferitelor familii să ia de câte o parte burnusul şi să ridice piatra la nivelul locului ce-i era rezervat în zid. Când aceasta s-a făcut, el a pus la locul ei preţioasa relicvă, apoi a primit felicitările tuturor.

Cu începere din acel moment a fost numit, probabil, Mahomed şi aşa i-a rămas numele.

Se prea poate ca noul nume să-l fi schimbat pe cel care îl purta. El a continuat să-şi frecventeze prietenii, o vreme, dar era mereu preocupat şi părea că se gândeşte la altceva decât la comerţul cu produse agricole. Apoi, s-a constatat că apărea tot mai rar la piaţă şi îşi neglija negoţul. Nu mai avea acelaşi prestigiu ca înainte, deşi încă se vorbea mult despre el. Lumea se întreba ce se întâmplă.

Mahomed medita în acest timp asupra religiei într-o grotă de pe Muntele Hira, nu departe de Mecca. Din ziua în care a fost ales pentru a pune la locul ei Piatra Neagră, gândurile sale s-au îndreptat spre Allah şi atunci a avut loc în el o transformare religioasă, în urma unei meditaţii. A simţit nevoia să se îndepărteze de bazaruri. Şi, ca orice mare şef religios din istorie, a căutat, la rândul lui, singurătatea, pentru a-şi pune ordine în ideile năvalnice şi pentru a-şi stăpâni emoţiile.

Orfanul

Până la data aşezării pietrei, viaţa lui Mahomed s-a derulat fără vreun eveniment spectaculos. S-a născut la Mecca, în cea de a doua jumătate a secolului VI. Data general admisă pentru naşterea sa este anul 570, întrucât se ştie că a murit în 632, în vârstă de şaizeci şi doi de ani. Dacă s-ar fi născut, după cum spune tradiţia, „în anul elefantului”, aceasta ar însemna cel mai târziu în anul 562.

Anul elefantului este cel al invadării Arabiei de către abisinianul Abraha. Este numit astfel, deoarece invadatorul venise călare pe un elefant de luptă care i-a impresionat pe arabi. Invazia s-a petrecut în timpul războiului între Justinian, împărat al Bizanţului, şi Khosroe I al Persiei (539-562).

Mahomed a rămas orfan de timpuriu. A fost crescut de Halima, doica sa, şi şi-a petrecut copilăria în deşert, printre beduini.

Conducătorul de caravane

În timpul adolescenţei, Mahomed a făcut multe călătorii până în Abisinia, cu caravanele de cămile ale unchiului său, Abu-Talib. Băiatul cu ochii ageri a văzut multe lucruri în timpul acestor călătorii şi s-a iniţiat în meseria aventuroasă şi periculoasă de conducător de caravane. El a căpătat o experienţă vastă, căreia i se datorează situaţia bună pe care a obţinut-o pe lângă o văduvă bogată, numită Khadija. După tradiţie, el avea douăzeci şi cinci de ani când s-a căsătorit cu această femeie, pe atunci în vârstă de patruzeci de ani. Trebuie însă ca el să fi avut peste douăzeci şi cinci şi ea mai puţin de patruzeci, pentru că împreună au avut şapte copii.

Călătoriile sale la distanţe mari şi negoţul din oraş l-au pus în legătură cu evreii şi creştinii, de la care a aflat capitolele importante ale cărţilor lor sfinte. Mahomed îi admira pe Avraam, Moise şi Iisus, deşi nu înţelegea nici teologia iudaismului, nici pe aceea a creştinismului, nefăcând nici o deosebire între ele. El presupunea că Miriam, sora lui Moise, şi Maria, mama lui Iisus, era una şi aceeaşi persoană şi că Sfânta Treime se compunea din Iahve, Maria şi Iisus. Nu este posibil ca Mahomed să fi citit Biblia şi chiar să fi citit sau scris ceva, căci el însuşi s-a numit: „Profetul analfabet”. Avea însă, o memorie deosebită şi îşi amintea toate legendele păgânilor, evreilor, creştinilor şi arabilor, fără însă, cum am mai spus, să facă vreo deosebire între ele.

Citat din volumul „Fondatori de mari religii”, apărut în anul 1999 la Editura „Prietenii Cărţii”.

Islamul de hamsie

Deci, gestul cretinilor transformaţi în justiţiari, nu are sprijin ideatic în Profetul Mahomed. Doar Justiţia şi Politicul sunt cele care au furat şi fură libertatea presei distribuind-o sistemului şi-n favoarea slujbaşilor săi.

Păi, băi, alde solidari de muşama ce sunteţi, haideţi să ţineţi un moment de RE-CULEGERE, netelevizat, din locurile unde voi omoraţi în numele civilizaţiei colonizatoare. Ce aţi făcut, vă face, mă, burghezi de catifea!

Păi, mă, când arabii inventau numerele, astronomia, când vorbeau despre cerc, înţelepţii greci furau de la ei în favoarea lor şi a acestui spaţiu continentalizat acum. Eu ţin la el, la libertate, la democraţie, dar nu în cor, în bocete comandate şi pre-destinate. Eu sunt Iohannis-ul meu, n-am bani şi plătesc pentru asta. Aşa am făcut şi ca ziarist şi ca instituţie de presă. Şireturile pe care mi le-am cumpărat după 1990 mi le-au fumat nişte judecători pentru ticăloşii lor din interior. Le-am dat cât au decis ei pentru alde ei: aproape un miliard. L-au înghiţit. Era cam tot ce primisem prin părinţi ca valori imobiliare. În rest, jihadisme netelevizate, nesolidarizate, ci doară mimate. A, doar Clujul a pus umărul întru însănătoşirea noastră. În rest, o mare mimă, minciună şi… colonizare. Să nu vă fie ruşine, căci tot aşa o veţi comite, ca într-o continuă normalitate.

Să mergem ca Biblia prin Coran!

De altfel, ştim foarte puţin din acest răstimp al vieţii lui Mohammed, mai cu seamă ne lipseşte orice ştire vrednică de credinţă cu privire la dezvoltarea sa interioară. Din împrejurarea că el pe al doilea fiu al său l-a numit Abd El-Manaf, servul lui (idolul lui) Manaf, rezultă că el pe timpul naşterii acestuia încă nu se lepădase de credinţa părinţilor şi concetăţenilor săi. Afară de aceasta, ni se mai comunică despre el că era un om cu totul cinstit şi din toate părţile stimat, încât căpătă numele El-Amin, cel credincios (fidus).

Cu privire la înfăţişarea sa, ni se spune că el era de statură mijlocie, dar impunătoare. Pe capul său mare avea păr negru, puţin creţ, sub gene lungi şi grele sclipeau neîncetat ochii cei negri, nasul se ridica în forma ciocului de seceră din faţa sa ovală, gălbuie, înconjurată de o barbă deasă. Capul său era postat pe umeri largi şi el avea un piept puternic şi totuşi era de statură mai mult zveltă. Când umbla mişca vioi întreg corpul, ca şi când s-ar fi coborât de pe un mal. Deşi era puternic şi bine făcut, totuşi avea o constituţie nervoasă şi din copilărie suferea de afecţiuni epileptice, sau mai bine zis isterice, îmbinate cu halucinaţii. Dureri fizice nu putea suferi şi deşi legea sa a răspândit-o prin sabie, totuşi nu se poate zice că a fost viteaz. De asemenea, nu suferea miros rău şi se parfuma cu aromatele cele mai alese. Temperamentul său era aplecat spre melancolie, totuşi era amabil, elocvent şi cu mare popularitate. Între umeri avea un semn curios: pecetea profeţiei. În care timp şi prin care împrejurări ajunse Mohammed la îndoieli şi lupte religioase, nu se poate constata. O influenţă hotărâtoare seamănă să fi avut asupra sa Varaka, un neam al soţiei sale, şi Zeid Ibu Amr, care, amândoi, ţineau de acea grupă mică de oameni ce, văzând corupţia religiunii poporului lor, se străduia să ajungă la o cunoştinţă mai adevărată religioasă şi ajunseră aşa la monoteism, trecând sau la iudaism sau la creştinism sau, în fine, formându-şi un deism propriu. Erau anume mulţi jidovi în Arabia, care pribegiră încolo, după ce-şi pierduseră independenţa politică în Palestina şi se arăbiseră cu totul, până la legea lor, pe care şi-o păstraseră curată. De asemenea, se aduse la Mekka, prin sclavi abisinieni, şi creştinismul, deşi într-o formă cu totul degenerată: icoana Preacuratei era pusă în Kaaba lângă idolii semniţiilor arabice, iar oraşul Nadjran în Yemen era rezidenţa unui episcop creştin, şi seminţiile arabice de lângă hotarele Siriei asemenea primiseră creştinismul. Mohammed n-a cunoscut nicicând Sfânta Scriptură, nici Testamentul Vechi, nici Testamentul Nou, ci auzise numai istorii de la jidovi şi creştini, primele pline de fabule rabinice, iar celelalte amestecate cu legende apocrife. Deşi cunoştinţele sale despre iudaism şi creştinism erau foarte reduse, totuşi sufletul său se zgudui şi se aprinse la ideea despre un Unic Creator al lumii, despre profetism, precum şi la învăţătura despre învierea şi judecata de apoi. Zeii crăenilor săi deveniră pentru el nişte idoli fără fond şi adorarea lor i se părea urâciune; şi cu cât se adâncea cunoştinţa sa despre Dumnezeu, cu atât mai spurcat i se părea păgânismul poporului său şi cu atât mai mult îl cuprindea dorinţa să restabilească credinţa cea adevărată a patriarhilor Avraam şi Ismael. Adesea se retrăgea în singurătatea sălbatică a munţilor şi stătea acolo pe gânduri. Asceza şi privegherile peste noapte măriră nervozitatea sa, visuri şi halucinaţii îl iritară până la boală şi într-o zi, când se afla pe muntele Hira, în anul al patruzecilea al vieţii sale, în anul 610, în luna Ramadan, i se arătă deodată arhanghelul Gabriel şi strigă către dânsul: „Citeşte!”. Răspunzând el apoi că nu ştie citi, îl provocă îngerul de trei ori să citească şi îi făcu prima revelaţiune, rostind către el cuvintele conţinute în primele cinci versuri ale surei 96, care sună după cum urmează:

Citeşte! În numele Domnului tău, care a făcut,

A făcut pe om din sânge închegat,

Citeşte! Căci Domnul tău e prea bun,

El este cel ce (ne-)a învăţat (să purtăm) condeiul,

L-a învăţat pe om ce n-a ştiut.

Plin de spaimă şi de groază că ar fi îndrăcit, se grăbi Mohammed acasă la Khadidja şi-i istorisi păţania sa. Ea îl mângâie, însă el totuşi rămase chinuit de gânduri negre aşteptând o manifestare nouă a îngerului. Acesta însă nu se mai arătă şi Mohammed se purta acum cu gândul să se arunce din vârful unei stânci purpurii, spre a pune capăt îndoielilor. În fine, după un răstimp de aproape trei ani, numit Fatra, îi apăru iarăşi arhanghelul Gabriel în glorie cerească. Tremurând de iritare, se grăbi el acasă şi o provocă pe Khadidja să-l acopere cu mantaua sa, ca de obicei, când avea afecţiuni nervoase. Zăcând în astă stare, el auzi cuvintele surei 74, 1-7:

O, tu, acoperitule,

Scoală-te şi îndeamnă,

Şi pe Domnul tău îl preamăreşte,

Şi hainele tale le curăţeşte,

Şi de spurcăciune fugi:

Şi nu dărui ca să capeţi mai mult.

Şi aşteaptă-L cu răbdare pe Domnul tău.

(Citat din Coran, Editura Cartier, 2011)

Deci…?

Mă, târtanii ăia de asfalt parizian, colonizaţi şi educaţi de franţuji, ştiu tot atâta de nimic, cât ştie, de pildă, o virgulă din neamul t a r c e a despre istoria religiilor, umanism, umanitate, credinţă (căci necredinţa nu există), dară când se pun ei şezut de şezut şi interes invers cu de alde vârfu caraimanu, le iese de sejururi greceşti care au furat de la arabi ca să dea şi pe la francezi.

Gelu CIORICI - ŞIPOTE 16 - ianuarie - 2015

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Fruntaşi în între

Dragi colegi, am vrut să dăm un semnal tuturor oamenilor ...

Buruiană Dorin se v

Unul din candidaţii la postul de primar al comunei Rediu ...

Familia liberală Ci

Audiată ca martor de DNA, Ciocan Elena se vrea primar, ...