După numirea în funcţia de Prefect la Instituţia Prefectul Judeţului Galaţi, în şedinţă de Guvern, juristul Gabriel-Ioan Arămescu a depus şi jurământul. Buzoian la origine şi ca formare profesională, G.I. Arămescu are, la numai 40 de ani, un C.V. de băiat spălat şi deştept. El a ajuns Prefect pe 10 decembrie 2019, fiind propulsat în corpul înalţilor funcţionari publici din poziţia de director executiv al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi. Despre el se spune că e un tip conflictual, mărturie în acest sens putând depune Eugen Ciorici, precedesorul (de trei ori!) lui Arămescu la conducerea DGRFP. Prima victimă a noului Prefect a fost Vasile Pârlog, directorul executiv al Instituţiei Prefectului Judeţului Galaţi, care se afla în această poziţie din 2006, adică de aproape 14 ani. Sâmbătă, 11 ianuarie 2020, l-am contactat telefonic pe V.Pârlog pentru a afla cum comentează decizia noului Prefect (ALDE?, PNL sau PMP?!-via Preda) de a-l trimite acasă pe unul dintre cei mai vechi şi mai calificaţi liberali în materie de administraţie publică locală. Cu eleganţa şi educaţia-i cunoscute, acest mi-a răspuns sec: „Nu s-a mai întâlnit cererea cu oferta!”. Apoi am comentat vremurile de început ale democraţiei şi formarea primului Consiliu Local Municipal, în 1992, sub exercitarea autoritarismului de care primarul Eugen Durbacă nu se putea debarasa. Iar Pârlog a ştiut să-şi şlefuiască înalta calificare în administraţie publică locală timp de patru mandate (16 ani) cât a fost ales consilier NUMAI pe listele PNL. Dar se observă din ce în ce mai clar că ştafeta cu inscripţia „muie pesede” a fost predată şi preluată cu succes de către penele! În aceste condiţii, având o reducere de şapte ani pentru că a avut grupă de muncă specială cât a lucrat la Şantierul Naval Galaţi, Vasile Pârlog se va pensiona, dar va activa în biroul de lucru pe care îl are în oraş şi unde se afla şi sâmbătă, 11 ianuarie, pe la orele prânzului. În rest, îi urăm noului Prefect Gabriel-Ioan Arămescu să aibă mai mult succes în a-şi armoniza cererea cu oferta. Asupra (de)formării şi susţinerilor lui politice, vom reveni, căci fluxul de informaţii care a năvălit peste noi din 11 decembrie 2019 a început să ne aglomereze agenda redacţională.
17 - ianuarie - 2020
Nu ştiu de ce, dar am impresia că noii guvernanţi parcă ar vrea să ne pară rău că nu mai sunt la guvernare cei din PSD. Jocurile politice actuale sunt din ce în ce mai murdare, mai mârşave. Este clar: noi cei care votăm la 4 ani nu contăm pentru,,EI”.