logoImpact EST nr. 849 - 24.11.2020
logo

logo

medici familieCum se destructurează un serviciu de interes public

Subsemnaţii, pacienţi ai medicilor de familie care îşi desfăşoară activitatea în cabinetele situate în Galaţi, str. Brăilei nr.177, respectiv în fostele dispensare medicale pentru adulţi de la parterul Policlinicii Judeţene Galaţi, vă sesizăm pe această cale cu o problemă gravă şi foarte urgentă. În fapt, am aflat cu uimire de la medicii noştri de familie, că Spitalul Judeţean Galaţi şi Consiliul Judeţului Galaţi i-au notificat prin executorul judecătoresc pe data de 20.10.2015, să evacueze spaţiile medicale în termen de 15 zile, fără vreo justificare şi, mai ales, fără să le ofere alte spaţii în loc. Am apelat la autorităţile locale – Consiliul Judeţului Galaţi, Prefect, Direcţia de Sănătate Publică – să intervină în această situaţie, întrucât prin evacuarea medicilor din acest spaţiu, noi pacienţii, rămânem fără asistenţă medicală primară de la medicii pe care ni i-am ales, şi un aspect foarte grav, se destructurează astfel un serviciu de interes public, garantat prin legea 95/2006. Autorităţile locale, în mod suspect şi absolut de neînţeles, refuză să ne sprijine, în sensul de a determina Spitalul Judeţean Galaţi să renunţe la evacuarea nejustificată a acestor spaţii, sau, cel puţin, să găsească în aceeaşi zonă, alte spaţii pentru medicii de familie, aşa cum de fapt sunt obligate, conform art.7 alin.1 din Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 39/2008, pe care îl cităm: “În situaţia în care cabinetele care nu vor constitui ambulatoriul integrat al Spitalului se vor reorganiza în conformitate cu O.G. nr.124/1998, republicată (…) spitalul, împreună cu autoritatea de sănătate publică şi autorităţile locale vor găsi spaţii de preferinţă în afară clădirii spitalului, pentru a permite spitalului să îşi organizeze unitar activitatea”.

Am fost în audienţă la managerul Spitalului Judeţean Galaţi, dr. Mihaela Debita, care ne-a comunicat că spitalul nu vrea să mai închirieze spaţiul cabinetelor de medicina familiei, această nereuşind să argumenteze care este motivul pentru care spitalul nu mai vrea să închirieze spaţiul, ci ne-a precizat numai, că “aşa i s-a spus de la stăpânii săi locali” (adică preşedintele C.J. Galaţi). Am întrebat pe doamna manager ce vom face noi pacienţii, deoarece vom rămâne fără asistenţă medicală, însă ne-a replicat că e treaba noastră şi că să ne adresăm la clinicile private, un răspuns ce denotă nepăsarea unui manager de spital şi medic pe deasupra, cu privire la asigurarea sănătăţii unei comunităţi, având în vedere că noi pacienţii în majoritate covârşitoare nu ne putem permite să plătim sume imense la clinicile private, pentru a primi asistenţă medicală, deoarece nu avem pensii şi salarii de zeci de mii. În plus, ne plătim asigurările obligatorii de sănătate la Casa Judeţeană de Sănătate Galaţi, ceea ce ne dă dreptul legal la asistenţă medicală gratuită/compensată.

Totodată, noi nu putem renunţa la medicii de familie pe care îi avem, întrucât aceştia ne consultă şi ne tratează de zeci de ani, ne cunosc foarte bine bolile de care suferim, ne dau tratamente eficiente, astfel că suntem foarte mulţumiţi de serviciile medicale prestate de dumnealor. În plus fişele şi toate documentele noastre medicale sunt la dumnealor.

De asemenea, am aflat că, conducerea Spitalului a comunicat deja la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Galaţi, că de la 01.11.2015 nu vă mai încheia contracte de închiriere medicilor de familie, deşi nu avea nici dreptul, nici obligaţia sa legală să facă acest lucru.

Drept urmare, medicii noştri au fost convocaţi luni 26.10.2015, de CJAS Galaţi să li se pună în vedere că le vor fi suspendate contractele de prestări servicii medicale, în lipsa contractelor de închiriere, noi pacienţii, plătitori de contribuţii de sănătate rămânând fără asistenţă medicală.

Spaţii acaparate de Facultatea de Medicină Aurel Nechita?

Vă aducem la cunoştinţă că pe listele medicilor noştri de familie, care lucrează în aceste cabinete, sunt înscrişi aproximativ 20.000 de pacienţi, majoritatea locuitori ai cartierului “Dunărea” (zonă limitrofă cabinetelor) şi lipsirea acestora, pe nedrept şi pentru alte interese (în Galaţi circulă zvonul că aceste spaţii sunt urmărite spre a fi acaparate de Facultatea de Medicină şi Farmacie, unde managerul Spitalului Judeţean, preşedintele Consiliului Judeţului şi fosta directoare a CJAS sunt cadre didactice) de asistenţa medicală primară, este o măsură abuzivă, care aduce atingere asigurării sănătăţii unui număr foarte mare de pacienţi şi deci siguranţei sociale a oraşului Galaţi. Considerăm că o atare măsură nu poate fi tolerată, dacă ţinem să credem că trăim într-un stat de drept.

De asemenea, menţionăm că spaţiile cabinetelor ar fi trebuit concesionate medicilor de familie, conform H.G. nr. 884/2004 privind concesionarea unor spaţii cu destinaţia de cabinete medicale, însă Consiliul Judeţului Galaţi a refuzat de mai mulţi ani să pună în aplicare acest act normativ.

Pe data 28.10.2015 conducerea CJAS Galaţi se va deplasa la CNAS Bucureşti pentru a discuta cu dvs. despre această problemă. Sperăm că veţi lua o decizie înţeleaptă, în spiritul legii şi în interesul pacienţilor gălăţeni.

Altfel, în zilele următoare, în lipsa consultaţiilor, tratamentelor şi reţetelor medicale la care avem dreptul din partea medicilor de familie pe care ni i-am ales şi la care nu renunţăm, sănătatea noastră este pusă în pericol, deşi avem asigurările de sănătate plătite la zi.

Ne vedem obligaţi într-o atare situaţie să întrerupem şi noi plata asigurărilor de sănătate către CJAS Galaţi până la rezolvarea problemelor.

Domnule Preşedinte, Domnule Director General,

Vă solicităm să acţionaţi în continuare în sprijinul şi interesul celor aproximativ 20.000 de pacienţi şi să nu contribuiţi la lipsirea acestora de asistenţa medicală primară la care au dreptul conform legii 95/2006.

Vă rugăm să dispuneţi confirmarea primirii prezentului nostru demers.

Cu stimă,

1. Oanea Jenică, Străinu Gheorghe, Saulea Genoveva, Amzuică Elena, Borcea Olimpia, Toader Domiţian, Talaşman Miluţă, Ţocu Vasilica, Comănescu Cornel, Talaşman Daniel, Neculai Ionel, Dinu Daniela.

Domnului preşedinte al CNAS, Vasile Ciurchea, domnului director general al CNAS, Tibichi George Radu

30 - octombrie - 2015

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Scrisoare deschisa m

Danamaria Neculai se simte sătulă până peste cap cu Gelu Ciorici şi ...

Cristian Dima (PRO R

Realizat de Opyum Advertising SRL D la comanda Pro Romania ...

Necunoscut în lumea

Era miercuri, 11 noiembrie, când DIICOT-Structura Centrală făcea sute de ...

Sifonări de milioan

Mamăăă, până şi salariaţii cu putere de decizie din Combinatul ...