logoImpact EST nr. 849 - 23.11.2020
logo

logo

vega holdingZi neagră pentru economia şi aşa precară a acestei zone de Românie. Era 10.11.2014, dată când cea mai mare firmă din ţinut, Vega 93 SRL şi-a cerut insolvenţa la Tribunalul Galaţi. De atunci şi până în zilele noastre s-a comentat mult în mediile economice şi politice despre acest taifun „programat” (după unii) care a pus pe chituci sute de mici creditori care-şi vor aştepta rândul la masa credală pentru a-şi recupera banii. Alţii, cu mult mai interesaţi, au comentat că patronul majoritar al Vega 93 SRL Galaţi, Corneliu Istrate şi familia sa nu au făcut prin cererea insolvenţei decât să-şi pună la adăpost imperiul imobiliar şi mobiliar. Desigur, sunt pure speculaţii căci nici un patron mic şi flauşat nu şi-ar da cu tesla în organele genitale, darămite un antreprenor de talie naţională cum este Corneliu Istrate. Păi prin insolvenţă, peste o mie de locuri de muncă, din cele câteva mii au fost pierdute iar licitațiile de lucrări ridicate pe SEAP îi cam scot în afara jocului pe cei aflaţi în insolvenţă. Vom analiza timp de două ediții acest subiect şi, desigur, vom prezenta şi punctul de vedere al acţionarilor firmei Vega, dar şi al conducerii stabilită de administratorul judiciar.

La masa credală s-au înscris 322 de persoane juridice şi fizice, suma totală pretinsă de acestea cifrându-se la circa 411 milioane de lei noi. Din această cifră, 184 milioane de lei reprezintă creanţe admise fără rezerve, 158 milioane sunt creanţe admise sub condiţii, iar circa 69 de milioane de lei reprezintă  totalul creanţelor respinse.

Desigur, nu avem şi lista debitorilor firmei Vega 93.

 

Istrate plătea salarii şi impozite din credite bancare!

Din informaţiile pe care le deţin din interior pot spune că firma Vega 93 SRL se află în plin proces de restructurare, reanimare şi revenire spectaculoasă. Auditorii externi au constatat că s-a ajuns în această situaţie financiară şi din cauză că cele două mari compartimente – tehnic şi economic – nu comunicau, lucrau dezarticulat, tare care au creat dezechilibre. Odată cu articularea lor şi instaurarea comunicării între toate departamentele, compania a început să primească oxigen în mod constant.

Din informaţiile pe care le deţin, sunt câteva aspecte care ar torpila firme de 10 ori mai tari ca Vega. În primul rând este vorba despre lucrările adjudecate prin licitaţie, cu termene concrete de începere şi predarea lucrărilor, dar care din cauza unei proaste politici a Guvernelor Ponta, care au aruncat sume uriaşe în consum şi mai puţin sau deloc în investiţii, nu au fost niciodată bugetate. Da, dar firma care a câştigat astfel de licitaţii îşi păstrează un număr de salariaţi pentru a ataca la termen astfel de lucrări. Timp în care salariile, taxele, impozitele şi celelalte cheltuieli curg, iar la Vega curgeau din credite bancare care mai sunt şi purtătoare de dobânzi.

Din informaţii neconfirmate mai ştim că una dintre cele mai grele lovituri care au dus la cererea insolvenţei a fost nedecontarea la timp a extinderii Aeroportului Iaşi, Ministerul Transporturilor refuzând, se pare, chiar o compensare a contravalorii lucrării cu sumele datorate de Vega 93 către bugetul de stat.

În cele ce urmează, vom trece cu titlu de inventar la enumerarea marilor creditori, amintind că prioritare sunt salariile, dările către ANAF, băncile, agenţii economici şi persoanele fizice, desigur care au fost admişi în tabelul definitiv al creditorilor, aşa cum a fost el aprobat de către Secţia a II-a Civilă a Tribunalului Galaţi.

 

Creditar-campion, BCR cu 75 de milioane lei

Da, vom exemplifica doar creditori care deţin creanţe mai mari de un milion de lei şi facem din nou apel la conducerea companiei să ne pună la dispoziţie lista cu marii săi debitori precum şi suma totală a acestor debite, precum şi alte precizări necesare înţelegerii situaţiei în care se află această uriaşă firmă şi efectele generate de intrarea în insolvenţă. De asemenea, dorim să aflăm dacă mai participă la licitaţiile „păguboase” ridicate pe SEAP, singură sau în asociere, or şi-a rezervat doar rolul de a recomanda şi susţine alte firme din cadrul holdingului.

Începem să exemplificăm creditorii bancari cu menţiunea că la data întocmirii tabelului existau doar opt salariaţi cu sume restante totale în valoare de 6.774 de lei. Campioană absolută a creditării Vega 93, prin contract de ipotecă imobiliară este BCR SA Sector 3 Bucureşti, cu suma de 74,9 milioane de lei, din care creanţa admisă potrivit legii este de doar puţin peste 61 milioane de lei. Urmează Banca de Export-Import a României Eximbank SA, cu două credite totalizând 35 de milioane de lei, din care creanţă admisă potrivit legii, doar puţin peste 20 de milioane de lei. Garanti Bank SA Bucureşti este înscrisă în tabel cu circa 780.000 de euro şi cu 3,5 milioane de lei, urmată de Bank Leumi România SA Bucureşti cu puţin peste un milion de lei. La final este înscrisă cu o creanţă de peste 50 milioane de lei Raiffeissen Bank SA Bucureşti, din care recunoscută conform legii este doar suma de 24,7 milioane de lei. La această categorie de creditori creanţele însumează circa 165 de milioane de lei, ceea ce reprezintă 57,51% din totalul creditorilor. ANAF se înscrie şi ea cu aproape 2,8 milioane de lei, din care creanţă legal recunoscută reprezintă sub 1,3 milioane de lei, ceea ce înseamnă 0,69% din total.

Cu titlul de „garanţii de bună execuţie” Primăria Galaţi se înscrie cu suma de 1,6 milioane de lei, suma fiind integral respinsă.

 

Mari furnizori: Arabesque cu circa două milioane

Unul dintre cei mai mari creditori-furnizori înscrişi la masa credală este firma gălăţeană Arabesque, cu suma de aproape două milioane de lei, creanţă recunoscută integral. Un alt mare furnizor de servicii (de transport, probabil) este reprezentat de CNFR NAVROM SA Galaţi, cu suma de peste 1,3 milioane de lei. Lor li se adaugă Politub SA din Bistriţa, cu o creanţă de peste 1,3 milioane de lei. La această grupă totalul creanţelor este de 6,99 milioane de lei, din care legal recunoscute reprezintă 6,89 milioane de lei. Printre creditorii de altă categorie se numără şi Agrojor SRL din Jorăşti, firmă componentă a aceluiaşi holding, suma înscrisă fiind de doar 277.000 lei.

Dar surprizele vin şi din partea creditorilor chirografari. De pildă BCR Leasing IFN este înscrisă cu suma de peste şapte milioane de lei, urmată de Binar Speed Prahova, care a girat cu bilete la ordin către Piraeus Bank o sumă de 2,5 milioane de lei, din care creanţă admisă legal reprezintă doar circa 1,5 milioane de lei. Cu o creanţă de circa 8,4 milioane de lei s-a înscris şi CNADR-DRDP Iaşi, creanţă respinsă în totalitate. O altă creanţă respinsă, în valoare de peste patru milioane de lei, reprezintă garanţii de bună execuţie pentru Compania Naţională de Investiţii. Printre marii creditori „scufundaţi” se numără şi Euro-Activ SRL Zalău, cu o creanţă de 15,7 milioane de lei.

Şi acum, la o privire atentă, suntem în măsură să vă informăm că o creanţă uriaşă cu care Corneliu şi Carmen Istrate au fost înscrişi la masa credală, formată din 214.000 de euro şi circa 76 milioane de lei a fost „respinsă motivat de faptul că suma creanţei BCR a fost diminuată cu sumele achitate”

Vom reveni asupra subiectului sub cel puţin patru aspecte: acţiunea în pretenţii a uneia dintre acţionarii Vega 93 SRL, exemplificări de creditori-furnizori şi, desigur, cât de mult a atârnat în creşterea şi descreşterea IMPERIULUI VEGA  apropierea şi îndepărtarea de politic.

Gelu CIORICI 18 - septembrie - 2015

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Scrisoare deschisa m

Danamaria Neculai se simte sătulă până peste cap cu Gelu Ciorici şi ...

Cristian Dima (PRO R

Realizat de Opyum Advertising SRL D la comanda Pro Romania ...

Necunoscut în lumea

Era miercuri, 11 noiembrie, când DIICOT-Structura Centrală făcea sute de ...

Sifonări de milioan

Mamăăă, până şi salariaţii cu putere de decizie din Combinatul ...