logoImpact EST nr. 840 - 25.09.2020
http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner-1200x165.gif

Ungureanu 18355Susţinător al proiectului de la Roşia Montană şi al gazelor de şist, dar şi omul care a cedat Moştenirea Gojdu către Ungaria. La 17 ani scria ode pentru Ceauşescu.

Mihai Răzvan Ungureanu este ca şi numit director al Serviciului de Informaţii Externe, după ce Klaus Iohannis l-a nominalizat în această funcţie.

Fostul premier are un „bagaj” de acuzaţii, fapte şi declaraţii, care ar trebui să ridice un semn de întrebare în privinţa fidelităţii sale faţă de interesele poporului român.

În 1989, pe când avea doar 21 de ani, Mihai Răzvan Ungureanu ocupa deja cea mai înaltă funcţie pe care un tânăr de vârsta sa o putea ocupa: MRU era membru supleant al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist.

facsimilDeşi a recunoscut acest aspect, MRU a afirmat că funcţia era „strict formală, care nu presupunea participarea la decizia politică propriu-zisă”. Cu toate acestea, pe când avea doar 17 ani, MRU scria materiale elogioase în Scânteia Tineretului la adresa regimului Ceauşescu, ceea ce ar explica ascensiunea sa fulminantă spre vârful PCR. Totul se întâmpla în 1985, anul în care părintele Gheorghe Calciu era expulzat din ţară pentru criticile aduse regimului, iar disidentul Gheorghe Ursu era omorât în bătaie de către forţele de represiune.

După 1989, Mihai Răzvan Ungureanu a cunoscut o ascensiune fulminantă. Astfel, în 1993, ajunge secretar executiv al Asociaţiei Internaţionale a Studenţilor în Istorie, Budapesta – Bruxelles (1990-1993).În 1993 a susţinut masteratul în Studii Ebraice la Centrul Oxford pentru Studii Ebraice din cadrul colegiului St. Cross al Universităţii Oxford. Între 1996 şi 1998 este membru  board-ului ştiinţific al Fundaţiei Soroş pentru o Societate Deschisă, Iaşi – Bucureşti,  membru al European Association for Jewish Studies din Oxford, Marea Britanie, etc.

În 1998, MRU a fost numit secretar de stat în Ministerul Afacerilor  Externe de către ministrul Andrei Pleşu. Ieşeanul a deţinut această funcţie timp de trei ani.

În 2004, Mihai Răzvan Ungureanu a fost numit în funcţia de Ministru al Afacerilor Externe, în Guvernul Tăriceanu. Imediat, cerea instalarea portretului Anei Pauker în sediul Ministerului.

La doar un an de la numire, Mihai Răzvan Ungureanu susţinea şi promova o ordonanţă de urgenţă, prin care România renunţa la moştenirea lui Emanoil Gojdu, în favoarea Ungariei. Moştenirea este evaluată la 1 miliard de euro. Din fericire, Biserica Ortodoxă Română s-a opus vehement adoptării acestei ordonanţe şi în martie 2008, Senatul României a respins adoptarea acestui acord.

Menţionăm că averea Gojdu fusese naţionalizată de regimul comunist din Ungaria încă din 1992.În 2006, într-un interviu acordat ziarului austriac „Die Presse”, MRU afirma: Trebuie să priviţi România aproape ca şi un nou land federal. România este tot atât de importantă pentru economia Austriei ca şi sângele pentru corp

MRU şi-a dat demisia din Guvernul Tăriceanu în februarie 2007, iar în noiembrie a fost propus de preşedintele Băsescu pentru conducerea Serviciului de Informaţii Externe. La aflarea veştii, fostul purtător de cuvânt al SRI, Nicolae Ulieru, a reacţionat dur. „A fost adus de Pleşu secretar de stat în Ministerul de Externe, a rămas secretar de stat şi în Guvernul Năstase, apoi a fost numit ministru de externe de către liberalul Călin Popescu Tăriceanu, recuzat de acesta pentru că nu i-a dat nişte documente, şi după ce a fost recuzat de premier, preşedintele l-a numit şeful SIE.  Eu, când am auzit numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la SIE, am avut o tresărire. Am spus „oare preşedintele chiar nu ştie cine e omul ăsta, sau SRI nu l-a informat?

Ulieru a mai spus că SRI a fost împiedicat să-l racoleze pe MRU de către un serviciu secret străin.

 

„Mihai Răzvan Ungureanu a avut, ca istoric la Iaşi, o poveste, un scandal care l-a scos din anonimat. El a făcut o conferinţă de presă în care a denunţat faptul că un ofiţer de la secţia judeţeană al SRI a încercat să îl racoleze. Şi ca urmare a acestei conferinţe de presă s-a constituit o celulă de criză în careul SRI, care a hotărât să îl demită pe ofiţerul respectiv, iar purtătorul de cuvânt din vremea aia, Nicolae Ulieru, să dea un comunicat care să condamne practicile nelegale ale acelui ofiţer. Relevanţa e următoarea, că acel ofiţer nu a fost un ageamiu. El a încercat recrutarea lui Mihai Răzvan Ungureanu pe nişte motive foarte întemeiate. Iar sacrificarea acelui ofiţer a fost făcut la dorinţa expresă a unui serviciu străin şi stat străin”, a spus Ulieru, cel mai longeviv purtător de cuvânt din istroria SRI.

În 2012, MRU a fost numit la conducerea Guvernului României, funcţie pe care a îndeplinit-o timp de 78 de zile. Cât a fost premier, Ungureanu a reuşit să semneze acordurile petroliere „pentru explorare-dezvoltare-exploatare încheiate între ANRM şi Chevron, al doilea mare grup petrolier din SUA, pentru perimetrele Vama Veche, Adamclisi şi Costineşti”, după cum informa la vremea respectivă, agenţia Mediafax. Mai mult, Ungureanu a clasificat respectivele acorduri, ele rămânând la fel şi astăzi.

Pe 13 martie 2012, deputatul Ion Stan afirma în plenul Parlamentului că MRU a avut un rol cheie în nepedepsisrea celui care l-a ucis pe muzicianul Teo Peter.”Soldatul, protagonistul unei relaţii sexuale cu o minoră, fiica unui membru al Consulatului SUA, a fost determinat să preia fapta asupra sa. Dar, pentru asta, martorul-cheie trebuia „să nu mai fie găsit”. Mihai-Răzvan Ungureanu, de la cârma MAE şi a SIE, a făcut tot ce trebuia ca martorul să nu fie identificat şi prezent la proces, iar urmarea a fost nedovedirea nu atât a acuzaţiilor, cât mai ales a persoanei care s-a aflat la volan în momentul producerii accidentului”.

 

Oficial, Teo Peter a fost lovit de o maşină condusă de Christopher Van Goethem, soldat american de la Ambasada SUA din Bucureşti aflat în stare de ebrietate. Extrădat în SUA, soldatul a fost găsit nevinovat. În documentele wikileaks, Ambasadorul SUA este înregistrat spunând că Van Goethem nu va „executa nici o zi de închisoare în România.’ Între timp, deputatul Ion Stan a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru fapte de corupţie. Decizia nu este definitivă.

În 2014, pe fondul protestelor masive ale Românilor împotriva exploatării gazelor de şist, MRU declara: „Roşia Montană înseamnă locuri de muncă, e o prioritate. Nu sunt ecologistul de vârsta nouă care şi-a reinventat propria identitate politică.Mă interesează să existe o brumă de responsabilitate. Sunt dispus să merg cu oricine la Roşia Montană şi la Roşia Poieni, să vadă cum arată nişte răni ale pământului. Eu nu sunt adeptul niciunui proiect, sunt adeptul unor rezultate. Proiectele care aduc locuri de munca ma interesează, le sustin.

Am avut discuţii cu miniştrii responsabili şi am cerut foarte clar: Spuneţi-mi unde s-a blocat, şi unde e un aviz negativ, de ce e negativ, şi închidem totul.”

Avântul său în susţinerea Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) se poate explica prin faptul că unul din iniţiatorii proiectului, controversatul Mark Rich, a sponsorizat o parte din studiile în străinătate ale lui MRU. Mark Rich este dat în urmărire internaţională. De asemenea, MRU a susţinut şi a reuşit privatizarea companiei strategice Cuprumin, companie de stat aflată pe profit la acea dată. Compania a fost vândută la un preţ de 200 de milioane de euro. Zăcământul de cupru pe care CupruMin îl putea exploata era evaluat la 4,5 MILIARDE de euro. Compania care a cumpărat Cuprumin, Roman Coppper, se înfiinţase cu un an înainte. Tot în calitate de premier, MRU s-a opus legii înfiinţării unui muzeu al Comunismului pentru că „s-ar crea un paralelism instituţional nejustificat” între noua instituţie şi IICCMER. IICMER era condus la vremea respectivă de Andrei Muraru, ieşean ca şi MRU.

Grupul de Investigaţii Politice sesiza Parchetul General legătură cu conflictul de interese în care s-a aflat fostul director SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, a cărui familie a primit 170.000 de euro în 2009 şi 2010 de la firma austriacă OMV AG. „În decembrie 2007 Mihai Răzvan Ungureanu a fost numit director al SIE, funcţie de demnitate publică asimilată rangului de ministru. Începând cu 2009, firma OMV a devenit principala sursă de venit a familiei Ungureanu, Daniela Ungureanu încasând de la aceasta câte 85.000 de euro pe an (7000 de euro pe lună), de aproape 6 ori mai mult decât încasa Mihai Răzvan Ungureanu de la SIE”, se spunea atunci. Preşedintele Traian Băsescu arăta că „nu este legal ca, în perioada când o persoană este şeful SIE (Serviciul de informaţii externe), soţia sa să fie angajată a unei firme din străinătate!”

De asemenea, fostul ambasador al României la Moscova, Dumitru Prunariu, îl acuza pe fostul premier că pe vremea când a fost ministru de externe, a trimis un ordin prin care îi cerea să nu se mai intereseze de tezaurul României aflat la ruşi.

„La numirea mea ca ambasador în Federaţia Rusă în 2004, reprezentanţi ai Parlamentului României au insistat pe o misiune permanentă a noastră legată de Federaţia Rusă, şi anume urmărirea problemei TEZAURULUI ROMÂNIEI. Total surprinzător şi de neînţeles pentru mine nici acum, în aprilie 2005 am primit ordin scris de la MAE, trimis de dl Leuştean în numele lui Mihai Răzvan Ungureanu, să nu mai abordez în nici un fel şi sub nici o formă problema Tezaurului”, spunea fostul astronaut.

 

Ei, da, România lucrului bine făcut se duce evident spre lucrurile ţicnite. Oare Iohannis începe să cadă spre treburile de fond bolnav de care ţara trebuie diagnosticată? Sau trebuie verificat psihiatric doar acest ‘putiflender’ dezechilibrat, bolnav, de care profită marii păpusari ai lumii resurselor de care dispune România? Mizerabilă va fi acceptarea sa, pentru reîntoarcerea la un SIE căzut amarnic, după primul mandat de mare dezgust public.

S.V. 4 - iulie - 2015

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Fruntaşi în între

Dragi colegi, am vrut să dăm un semnal tuturor oamenilor ...

Buruiană Dorin se v

Unul din candidaţii la postul de primar al comunei Rediu ...

Familia liberală Ci

Audiată ca martor de DNA, Ciocan Elena se vrea primar, ...