logoImpact EST nr. 850 - 30.11.2020
logo

logo

Chiar dacă a trecut jumătate de lună de la momentul cu pricina nu putem să ştergem din memorie, neam, unele lucruri ce au făcut deliciul onor publicului larg şi, bineînţeles, în primul rând al cititorilor noştri.

Dar să începem articolul de faţă cu câteva aprecieri laudative la adresa Primarului, Primăriei şi Consiliului Local, chiar dacă unii or să-şi scuipe în sân, făcându-şi cruce că se poate şi aşa ceva din partea noastră. Noi o să spunem că acţiunea desfăşurată la Teatrul Muzical sub genericul „Gala premiilor municipiului Galaţi” a fost reuşită. Da! Ca niciodată, totul a fost aproape perfect, sală plină ochi, lume aleasă, ţinută adecvată, organizare brici, spectacol la urmă de nota zece plus cupe de şampanie în cinstea premianţilor. Deci, oameni buni, se poate. Bravo, când e bine şi jos pălăria! Şi, totuşi am avut parte şi de un moment penibil, de tot rahatul care ne-a creat o stare de mânie şi lehamite, de râsu-plânsu. Trântind cu „mucii în fasole”, alde nea organizatorii în frunte cu STAN, ce au zis? Hai să-i corupem pe găozarii din mass-media gălăţeană, aservindu-i în interesul propriu, că doar acuş, acuş vin alegerile. Mai există şi varianta a doua, cea legată de un imens mişto, de un luat peste picior, de un sictir şi o umilire fără seamăn a confraţilor ziarişti, jurnalişti, redactori, directori şi tot neamul „nostru”, de formatori de opinie. Impardonabilul a constat în a da titlul „Premiul municipiului Galaţi” la aproape toată suflarea instituţiilor de presă din târgul nostru. A făcut excepţie „RTV-ul” „IMPACTUL”. Restul, adică grosul, au stat cuminţi la rând, cu mâna întinsă, s-au dat cu odicolon, şi-au cârpit pantalonii rupţi în cur şi cu limbile făcute cravată, pline de balele fericirii au urcat pe scenă, pupând mâna celui care înmâna distincţia. Ce jalnic, ce mizerie, ce curvăsărie la vedere, ce degradant, ce batjocură pe unii (pe majoritatea) să accepte MITA şi UMILIREA, în numele instituţiilor chemate a fi patra? putere în STAT, a celor care prin definiţie şi existenţă trebuie a fi cârcortaşi, în a descoperi greşelile, corupţia şi a le aduce la cunoştinţa opiniei publice şi instituţiilor statului de drept.

Am simţit un gol în stomac şi o imensă ruşine, o stare de vomă la modul în care unii înţeleg că pot fi umiliţi doar din pură întâmplare, neavând nimic în comun cu tagma GAZETARILOR. Momentul acesta ne îndreptăţeşte ca odată şi odată (cât mai curând) să dăm cărţile pe faţă şi să realizăm o amplă analiză a celor care lucrează în branşă: cine sunt? de unde provin? ce pregătire şi experienţă au, mai ales „fătucile” şi tot aşa, până la mentori sau profesori gen „Grigore Lazarovici” de la Universitatea „Dunărea de Jos”. Punct.

Obiectiv 8 - ianuarie - 2016

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Lungul drum al Româ

Mulţi români uită că aderarea în 2007 la Uniunea Europeană ...

Ambasadorul SUA la B

Un colaborator din SUA al Impact-est, gălăţean get-beget la origine, ...

Situaţia sectorului

Ministrul Adrian Oroş a participat la şedinţa de lucru organizată ...