logoImpact EST nr. 840 - 30.09.2020

DNA medaliat cu aur

În mitologia greacă exista un personaj, care, deşi nu era nici parlamentar, nici baron local, era imbatabil. Pre numele lui, Anteu, se zice că era fiul zeiţei Geea, care era zeiţa pământului. De aceea, atâta timp cât era cu picioarele pe pământ, fiind protejat de mama sa, individul nu putea fi învins. La fel se simt şi conaţionalii noştri când se găsesc pe proprietăţile retrocedate ilegal; ar mai fi donaţiile cu cântec, furăciuni, corupţii, conturi ascunse etc. La toate întrecerile nesportive la care aceştia participă, cred ei că sunt veşnic câştigători. Doar dl. D.N.A. mai obţine uneori câte o medalie de aur.

Viorel minte ce respiră

Nu înţeleg de ce mincinosul de serviciu al P.S.D. Victor Viorel, se dă de ceasul morţii cu cel U.S.L., pentru că după cum evoluează situaţia, în cel mai scurt timp, îl vor reconstrui cu succes după gratii. Unii sunt foarte grăbiţi să ajungă acolo, cum ar fi: Hrebenciuc, Tudor Chiuariu, Cristian David, şi nu în ultimul rând dl. judecător C.C.R., Toni Greblă.

Gabriela nu se pierde cu Firea

Gabriela nu se pierde cu Firea. Se ţine scai de chelia lui Băsescu. Vrea să-l vadă musai coleg cu fratele lui , Mircea. Şi eu care am crezut că Moldova naşte natural numai indivizi inteligenţi. Iată, mai scoate pe piaţă şi avortoni.

Într-un interviu televizat, preşedintele ales şi bătut în cuie a declarat nemţeşte că doreşte guvern PNL.

Ce naşte Cristoiu, pui se cheamă

Singurul care n-a înţeles nimic, a fost autorul găinilor care nasc pui vii, maestrul Ioooon Cristoiuuu. Dar când înţelege el ceva. Ponta, însă, a priceput suficient că-i trebuie o valiză mare, ca să încapă şi Dragnea în ea.

Cu unirea-n fasole

La Iaşi, la ziua micii uniri (de fapt e o anomalie la Iaşi domnitorul a fost ales pe data de 05 ianuarie, iar pe 24 la Bucureşti) fruntea politrucilor s-a înfrăţit cu fasolea cu cârnaţi, rachiul şi vinul fiert. Totul moacă. Iar, românul niciodată n-a ratat aşa ceva. Nici V.V. Ponta. A prins ocazia, şi a arătat pe coli cu desene colorate tot felul de autostrăzi. Apoi ne-a plictisit cu aceleaşi vrăjeli, cu care ne împuie capul de trei ani, şi din care, în afară de furăciuni, nu s-a materializat nimic. Din înaltul ei, statuia lui Al.I.Cuza din Iaşi privea cu ochi critici la hora în care se învârtea premierul Ponta, de parcă l-ar fi prins cu ocaua mică.

Biblioteca lui Hrebe

hrebenciucCând au văzut că la ţuhaus nu-i ca la Slănic Moldova, guzganul rozaliu şi puiul au început să dea din casă. În locul tovarăşilor din P.S.D. şi nu numai, sincer, n-aş avea un somn odihnitor. Dar, pentru că biblioteca d-lui Hrebe este vastă, şi are guşa încă doldora de ştiri interesante, poliţia Braşov nu este dispusă să-l ştie la distanţă. Încă.

Ce mai creşte Becali

Gigi Becali şi-a făcut cadou o jucărea. Chiar fără siglă, culori sau palmares, adică nu zice mamă, nu grăieşte tată (orfană, săraca), echipa de fotbal nr. 1 a României, Steaua Bucureşti, a ajuns după chipul şi asemănarea patronului ei, de râs.

Fără acest club la butonieră, Becali Gh. ar fi rămas un simplu crescător de animale, de la periferia Bucureştiului. Din câte se aude Clubul Steaua i-ar aduce un câştig de 15 mil. euro în fiecare an. Lipim aici, la Gigi, şi rubrica (AGRI)CULTURA la Români: stare de doliu în ţară. S-a prăpădit marele scriitor, care scria cărţi, Vasile Proză. Ce-i care l-au cunoscut personal (şi sunt o groază) sunt dărâmaţi de durere.

I-auzi-ia!

Marele partid galben cu săgeata în pătrat, nu pierde timpul. Din câte au scăpat printre crăpături s-ar zice că:

Alina Gorghiu, copreşedinte P.N.L. urmează să-l dezmoştenească pe colegul lui Mihai Viteazu, Zgonea Valerică, Vasile Blaga în locul lui C.P. Tăriceanu inimă zburdalnică, Cătălin Predoiu îl trimite la chinezi pe Ponta V.V.

Actualul ministru de interne G. Oprea la S.R.I. Cine zice că postul este ocupat?, se face loc.

Întotdeauna am fost cu un pas înaintea altora. La prostii. Păi, tâmpenia pe care au făcut-o grecii acum, noi am procreat-o încă din anul de graţie 2012. Şi iată ce-a ieşit.

Frunză Verde de Paris 30 - ianuarie - 2015

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Fruntaşi în între

Dragi colegi, am vrut să dăm un semnal tuturor oamenilor ...

Buruiană Dorin se v

Unul din candidaţii la postul de primar al comunei Rediu ...

Familia liberală Ci

Audiată ca martor de DNA, Ciocan Elena se vrea primar, ...