logoImpact EST nr. 860 - 05.03.2021

Printr-un interviu publicat de o gazetă care încearcă să-l spele de derapajele profesionale şi dezastrele manageriale pe Gh. Ivan, fost procuror şef al DNA-ST Galaţi, acesta se dă în ochii opiniei publice fată mare profesionistă.

Realitatea constatată de către Inspecţia Judiciară a Procurorilor din cadrul CSM este însă cu totul alta, nu cum încearcă Ivan, prin interviul-spălător să ducă în derizoriu concluziile dure ale Raportului, document care îi face praf virginitatea de Cavaler al Dreptăţii, aşa cum tot poza Ivan.

Dar să lucrăm cu marfa colegilor lui Ivan, care printr-o subordonare complice, prin care au renunţat la INDEPENDENŢA de magistrat, l-au făcut scăpat pe acesta de efectele Raportului, el fugind preventiv din funcţie direct la demisolul PÎCCJ.

 

În patru ani s-a făcut că-l anchetează pe un poliţist corupt

 

La începutul anului 2009, ex-procurorul şef al DNA-ST Galaţi, s-a sesizat din oficiu privind un caz de luare de mită, în care cel vizat era un comisar de poliţie. La jumătatea lui 2013, ancheta era ca la început, iar Inspecţia conchide, dle Ivan că: „Nu s-a început urmărirea penală, nu s-au efectuat alte acte premergătoare”.

„– dosar nr. …/P/2009 privind pe …., comisar de poliţie, cercetat pentru luare de mită şi reţinere sau distrugere de înscrisuri.

Sesizarea este din oficiu, conform procesului-verbal din 19.02.2009. În perioada februarie – mai 2009 s-au solicitat şi încuviinţat interceptări şi înregistrări de convorbiri telefonice.

În 13.03.2009 a fost audiat un martor iar în perioada aprilie-iunie 2009 au fost transcrise convorbirile telefonice interceptate.

Prin ordonanţa din 09.12.2009 procurorul şef a delegat un ofiţer de poliţie judiciară pentru redarea integrală a convorbirilor înregistrate.

La data de 06.12.2009 s-a dispus de către procurorul şef audierea martorilor şi făptuitorilor, dispoziţie care nu s-a dus la îndeplinire până la data controlului.

La data de 11.04.2013 au fost solicitate relaţii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi.

Nu s-a început urmărirea penală, nu s-au efectuat alte acte premergătoare.”

 

La rând vine un dosar de luare de mită început tot în 2009, dosar pe care profesionistul Ivan l-a molfăit până în octombrie 2013, când a dat cu NUP şi a pasat dosarul la Tribunalul Brăila:

„- dosar nr. …/P/2009 privind pe … cercetat pentru luare de mită. Sesizarea din oficiu este din 10.03.2009 (procuror…)

În lunile iunie 2009 şi iulie 2010 s-au solicitat înscrisuri de la diferite instituţii, primite în iunie 2009 şi respectiv august 2010.

Au fost audiaţi martori în 2011, iunie 2013 şi august 2013.

În cei 4 ani de la înregistrarea dosarului au fost audiaţi făptuitorii doar în iunie- august 2013.

Prin ordonanţa din 02.10.2013 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitori, disjungerea şi declinarea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi pentru alţi 2 făptuitori.

Se impune precizarea că dosarele nr. …/P/2009 şi …/P/2009, conexate la prezentul dosar, au fost înregistrate tot ca urmare a sesizării din oficiu faţă de aceleaşi persoane şi pentru aceleaşi fapte.”

 

Cooperativa anticorupţia în zadar!

 

Domnu Ivan, nu mai duceţi Raportul în derizoriu! Uitaţi-vă, oameni buni, un al treilea dosar a fost raportat ca volum imens de lucru şi performanţe stahanoviste. Tot după patru ani, dosarul s-a soldat tot cu NUP. Şi tot Ivan se sesizează din oficiu într-un alt dosar, dispune interceptarea convorbirilor telefonice ale acuzatului în 2009, dar abia în 2013 acestea sunt redate în scris:

„ – dosar nr. /P/2009 privind pe … … ş.a., cercetaţi pentru luare şi dare de mită.

Dosarul a fost înregistrat ca urmare a disjungerii şi declinării de competenţă dispuse prin ordonanţa nr. … D/P/2009 a D.I.I.C.O.T. Galaţi. La dosar au mai fost ataşate alte două volume ca urmare a declinării de competenţă dispusă prin ordonanţa nr. …D/P/2009 din 31.03.2009 a D.I.I.C.O.T. Galaţi, precum şi dosarul nr. …/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, declinat prin ordonanţa din 08.04.2009.

După înregistrarea dosarului s-au efectuat interceptări ale convorbirilor telefonice în luna aprilie 2009, şi s-au consemnat două declaraţii în datele de 31.03.2009 şi 07.04.2009.

Nu s-au efectuat alte acte premergătoare în dosar. (procuror şef …)

  • dosar nr. …/P/2009 privind pe … … cercetat pentru luare de mită şi art. 7 din Legea 39/2003. Sesizare din oficiu, din 06.05.2009, procuror şef… ….

În lunile iunie, iulie şi noiembrie 2009 s-au efectuat interceptări şi înregistrări ale convorbirilor telefonice.

În luna aprilie 2013 s-au solicitat relaţii de la Serviciul Tehnic al D.N.A.

În luna martie 2013 s-au solicitat relaţii de la C.N.A.D.N.R.

Nu s-a început urmărirea penală.

În perioada decembrie 2009 – martie 2013 nu s-a efectuat nici un act premergător începerii urmăririi penale.

  • dosar nr. …/P/2009 privind pe I.F., cercetat pentru art. 254, art. 255, art. 257 C. penal, în care parchetul s-a sesizat din oficiu la 03.06.2009 – procuror şef …

În anul 2009 s-au efectuat interceptări şi înregistrări ale convorbirilor telefonice.

La data de 07.03.2013 s-a întocmit un proces-verbal de redare a unor convorbiri telefonice din anul 2009.

Nu s-au efectuat alte acte premergătoare în dosar din anul 2009 până la data controlului.”

 

Şi dosarul mită la bac a fost buşit

 

Tot procurorul şef Ivan se sesizează din oficiu şi în dosarul mită la bac. Din anul 2009, abia în mai 2013 se încheie procesul-verbal de constatare a rezultatelor supravegherii operative din anul 2009. Şi nu s-a început urmărirea penală nici aici până la data controlului, dar Ivan s-a lăudat la Făcăleţ minţind ca la gazetă că i-a terminat şi pe cei acuzaţi de mită la bac.

Oricum, în aceeaşi situaţie de ţinere în nelucrare şi soldate cu NUP se află peste zece dosare cu vechime de aproape patru ani. Iar planul stahanovist şi-l realiza ex-şeful Ivan la numărul de lucrări şi dosare încălcând dispoziţiile art. 142 din Regulament, şi numai în data de 10 aprilie 2012 au fost înregistrate, astfel, un număr de 13 dosare.

De asemenea, lui Ivan i se impută şi faptul că în mod repetat a făcut redistribuire de dosare, iar pentru lentoarea cu care lucrează este urechiat şi specialistul Valentin Pleşa, el întocmind în 2012 rapoarte de constatare în perioade cuprinse între o lună şi doi ani, tristul său record într-un dosar fiind de doi ani şi zece luni!

Va urma.

Gelu CIORICI 10 - aprilie - 2014

One Response so far.

  1. Justitiara spune:

    De aceea a ajuns DNA Galati pe locul 2 pe tara la rezultate. Cititi Raportul privind activitatea DNA pe 2013 (pe http://www.pna.ro) si o sa vedeti ca raportat la nr. de dosare solutionate, DNA Galati s-a situat pe locul 2, si ca activitatea acestuia a fost foarte buna si eficienta (asa a apreciat sefa DNA de la Bucuresti – Laura Codruta Kovesi – si a contrazis Raportul CSM). Tot asa, este singurul serviciu teritorial care a trimis in judecata 1 deputat (pe Boldea, dosarul AVIASAN), 1 prim procuror, 1 comisar sef la protectia consumatorului, directori (Gheorghita Viorel), 1 procuror general (Galca Dinu), politisti, avocati (Balan Alexandru), profesori de la Bac, oameni de afaceri (patronul ALBO – Dumitru Neculai, recent condamnat la inchisoare) s.a.m.d. Deci cu managementul prost al lui IVAN, unitatea a avut rezultate pozitive, pe care unii nu au vrut sa le vada. Daca va uitati in Raportul Inspectiei Judiciare nu se spune nimic de rezultate, de cate rechizitorii s-au emis, ce ,,personalitati” au fost trimise in judecata etc. Se marjeaza pe asa zisul dans care nu se stie daca a avut loc. A propos fosta grefiera sefa a fost data afara din DNA Galati la propunerea lui Ivan si atunci cum ramane cu tolerarea din partea lui Ivan. S-a prezentat numai un punct de vedere ca asa da bine la public. Ziaristii nu au mers mai departe cu investigatiile si sa afle realitatea: reclamatiile fostei grefiere sefe au fost clasate atat de Inspectia Judiciara, cat si de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie; s-a constatat ca sunt nereale acuzatiile de hartuire si de natura sa-l compromita.
    Nimeni nu se intreaba de ce Ivan nu a fost lasat sa-si termine mandatul si sa termine si dosarele incepute? S-a efectuat un control rapid si superficial, doar pentru a-l determina sa plece de la DNA Galati. Ce s-a urmarit oare? Cui i-a fost teama de el?

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Acţiunile Galfinban

Din lecturarea site-ului BVB am aflat că la o societate ...

Campania electorală

Ioana Băsescu a primit 5 ani de închisoare cu executare ...

Îndoielile nu pot f

Un muzician, un actor, un preot, un medic. Voci contra ...