logoImpact EST nr. 889 - 17.10.2021

„Sunt medic şi, mărturisesc, îmi este imposibil să înţeleg sensul a ceea ce se întâmplă.
Tocmai am terminat de vizionat un videoclip care arată spaţiile amenajate pentru copiii de la creşă şi grădiniţă pentru o viitoare tabără de vară, copii care după ce au trecut cu succes bariera pistolului termometric de pe frunte şi dezinfectarea mâinilor cu substanţe chimice deloc sănătoase, fiecare va fi întâmpinat în propriul său spaţiu exclusiv izolat şi îngrădit, cu masa personală din plastic, propriile jocuri – la rândul lor dezinfectate şi cu educatoarea care îl priveşte de la distanţă protejată de ochelari şi o mască.
Reprogramarea neurologică pe care o manifestă Covid 19 începe de aici: de la copii mai mici, care în loc să socializeze prin contactul cu ceilalţi, apropiere, ataşament fizic, schimburi de percepţie senzorială, joc comun, imitaţie spontană, aceştia vor fi obligaţi să suporte avertizări pentru distanţare, distanţă fizică, imposibilitatea de a vedea expresia feţei celor care îi educă şi îi însoţesc pedagogic, acum reduşi la rolul de paznic.
Nu va dura mult timp pentru copii să devină capabili să se distanţeze, să se teamă de apropierea celuilalt, să se refugieze în jocul izolat care nu mai poate fi numit astfel, ci doar repetarea autistă a nimicului, să cadă în depresia lipsei de sens.
Dar şi cu riscul de a deveni fobici şi obsesivi, compulsivi din cauza curăţării şi dezinfectării repetate, care are finalitatea de a nu atinge, de a nu se murdări, de a nu se juca, ceea ce pentru copil este echivalent cu a nu fi.
Omul este om doar atunci când se joacă – ne aminteşte Schiller într-un eseu despre educaţie în care este subliniată natura socială şi creativă profundă a omului care iese din întâlnirea naivă dintre sufletele care se cunosc şi se recunosc jucându-se împreună, creând şi recreând. forme, spaţii, dimensiuni, în care fantezia găseşte o linie directă cu Divinul, în afara şi în interiorul nostru.
Copilul care se joacă nu îşi petrece timpul doar distrându-se; mintea, inima şi voinţa lui se angajează într-o activitate foarte serioasă, comparabilă cu cele mai meritorii slujbe pe care le avem noi adulţii.
Sănătatea sa fizică, mentală şi emoţională are beneficii de la joacă, ceea ce permite structurarea învăţării comportamentale durabile şi utile pentru echilibrul individual al creşterii sale viitoare.
Copilul care nu se joacă niciodată oboseşte, ci îşi regenerează forţele vieţii prin joacă, plasându-se într-o relaţie interioară ritmică între el şi lumea din afara lui, repetând gestul neobosit al ritmului nostru respirator sau al pulsului inimii noastre.
Prevenirea tuturor acestor lucruri este mult mai serioasă decât închiderea copiilor în casă, unde cel puţin aceştia erau liberi prin fantezie cu imaginaţia lor: a-l vedea pe celălalt, dar a nu-l atinge, este o adevărată tortură a sufletului, precum şi a fizicului.
Ştim că copiii au fost cei mai puţin afectaţi de acest nou sindrom viral. Datele aflate în prezent în posesia comunităţii ştiinţifice demonstrează o mare contagiozitate, dar o letalitate foarte scăzută a acestui virus, în special în rîndul copiilor.
Deci, de ce să-i separaţi? Pe cine şi ce vor imita vreodată copiii din ţarc?
Astfel de mici vor avea instrucţiuni verbale din partea profesorului / tutorelui, cu un apel precoce la forţele conştiinţei, în dezacord total cu legile învăţării intrinseci a acestei faze evolutive, bazate pe activitate imitativă non-verbală spontană, proximitate fizică, contact şi prin expresia spontană a forţelor de simpatie care îi aduc mai aproape de cei de care vor să lege cu adevărat.
Relaţia cu adultul va fi viciată de incapacitatea de a citi semnele non-verbale care ne însoţesc toate acţiunile şi sentimentele, sau expresia mimică, ascunsă de masca impersonală şi de citirea privirii prin vizieră sau ochelari.
Această incapacitate de a interacţiona empatic în totalitate cu fiinţa pe care o avem în faţă, cu privirea, cu zâmbetul şi care face posibilă dezvoltarea psihică sănătoasă de la începutul venirii noastre pe lume, sunt adevărate atacuri asupra sănătăţii şi creşterii copilului.
Analfabetismul expresiv va fi consecinţa directă; în plus, dacă singurele nevoi pentru care distanţarea va fi depăşită vor fi nevoile fizice sau fiziologice de a fi schimbat, hrănit şi dezinfectat, copilul va fi adus la o regresie, la etapele anterioare, neonatale, în care a fost îngrijit în funcţie de faptul că nu se putea mişca şi nu putea acţiona.
Chiar trebuie să suportăm toate acestea? Cu ce tipuri de boli mintale ne vom confrunta în viitorul imediat la noile generaţii? Ne simţim cu adevărat în siguranţă noi adulţii după izolarea copiilor, sau simţim că ne protejăm copiii trimiţându-i la o creşă / grădiniţă de felul acesta? De ce ne este cu adevărat frică să ne imaginăm ceea ce este posibil şi sănătos pentru copiii noştri?
Dr. Valeria Vincenti”

(R.I.) 7 - august - 2020

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg