logoImpact EST nr. 840 - 01.10.2020

Senzaţional de Tecuci, neamuleeee! Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând de la data de 14.10.2014, a inculpatului RUSU MIRCEA, comisar de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

 

Din ordonanţa de reţinere întocmită de procurori a reieşit

că, în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt: În data de 22 ianuarie 2014, inculpatul Rusu Mircea a dispus în mod nelegal subordonaţilor săi, suspecţii agent şef adjunct Andrei Viorel – Claudiu şi agent şef Dobri Isabel – Lucian, ca, în afara atribuţiilor de serviciu ale acestora, stabilite pentru ziua respectivă, dar utilizând calitatea lor de poliţişti (incluzând uniforma şi insigna de poliţist), să-l însoţească pe un prieten al său, în maşina pusă la dispoziţie de acesta, într-o comună din judeţul Galaţi.

Suspecţii urmau să-i asigure acestuia „protecţia” în rezolvarea unei probleme personale legate de ridicarea de la o bancă, a unei sume importante de bani. Inculpatului şi suspecţilor li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 şi respectiv art. 307 Cod de procedură penală. La data de 15 octombrie 2014, inculpatul Rusu Mircea este prezentat Tribunalului Galaţi, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Acestea fiind comunicate de Biroul de Informare şi Relaţii Publice, s-a mai făcut preciyarea că efectuarea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, etc., lalala şi olala!

 

Brusc ne-a venit în minte o vânătoare cu braconaj şi cu crimă la pachet

comisă în ianuarie, ce avea printre personaje şi pe unii din povestea de faţă. La vremea respectivă se comiteau şi deranjamentele relatate mai sus, dar care au intrat la procesat abia acum. Povesteam atunci că a fost o crimă la o vânătoare-braconaj, pe fondul de împuşcat vânatul de la Movileni. Patronul de bar-discotecă Mircea Tanislav s-a împuşcat şi a murit. Bărbatul fusese după-amiază la vânătoare, a alunecat pe gheaţă, arma acestuia s-a descărcat şi l-a rănit grav. Mircea Tanislav a fost transportat imediat la spital, medicina-neputincioasă, medicii limitaţi, pacientul decedat. Procurorii(foarte competenţi) au preluat cazul, au cercetat, dar foarte greu au acceptat ce ştia deja toată lumea.Vânătorii spuneau că la câteva clipe după ce au tras spre un mistreţ care a reuşit să le scape şi-au găsit colegul prabuşit lângă un copac. Un glonţ il nimerise în cap. Anchetatorii şi-au dat seama cu ce au de-a face: bărbatul, unul cu experienţă în vânătoare, a fost împuşcat de un coleg. Din primele analize balistice rezulta că dintre cele trei focuri de armă care s-au auzit inainte să moară vânătorul, unul l-a tras victima, iar celalalte au ieşit din aceeaşi puşcă. A supereroului poliţist criminal infractor şef de post Lucian Isabel Dobri.

N-a fost vânătoare, ci o partidă de braconaj, n-a fost accident, ci crimă şi nu era doar un martor, ci trei

Din vorbă în vorbă, de la om la om şi de la sursa fiul mortului, epopeia „accidentul de vânătoare” din apropierea comunei Movileni, în care a căzut la datoria de vânător Mircea Tanislav, a fost, de fapt, o crimă la care au luat parte tot felul de mahări ai Sistemului. După cum zice fiul victimei, la partida de vânătoare ilegală în care şi-a pierdut viaţa tatăl lui au mai participat: colonelul Costel Dragomir – fostul adjunct al SRI Galaţi, comisarul Ionuţ Enache – ofiţer la Departamentul Combaterea Criminalităţii Economice şi lider de sindicat al politiştilor gălăţeni şi agentul Lucian Dobri – şef de post în comuna Movileni. Şi iată-l deci pe criminalul bănuit Dobri la post şi datorie. Vasăzică, şeful de post din Movileni a luat asupra sa răspunderea omorului. Lucian Dobri a declarat anchetatorilor că mergea în spatele victimei şi că s-a împiedicat pe o porţiune de teren îngheţat, moment în care arma sa automată(!) s-a descărcat. Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, prin procurorul de caz, adevereşte-aşa e. Deci la braconaj erau doi-Dobri şi Tanislav. S-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Dobri Isabel Lucian, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi de braconaj. Zic medicii specialişti că moartea a fost violentă, din cauza leziunilor de mare gravitate, produse prin împuşcarea cu armă cu alice. Inculpatul a recunoscut comiterea infracţiunii, spunând că a fost vorba despre un accident. Arma s-a descărcat accidental, în timp ce se afla în apropierea victimei.

Suntem deci din nou în plin suprarealism de Tecuci

oraşul care pare să devină un centru al enigmelor cu procurori-infractori, cu poliţişti-mafioţi şi criminali şi sediul etalon al mediatizatului dosar de nivel naţional privind mafia permiselor auto. N-ar fi cazul să studieze mult mai atent domn Inspector şef de Poliţie Judeţeană cazul? Şi mai ales materialul uman poliţienesc?

Silviu VASILACHE 24 - octombrie - 2014

3 Responses so far.

  1. Sire spune:

    Fata de ilegalitatile facute de primarul vopsit neamt al Tecuciului -si asupra carora ar merita sa va aplecati putin atat timp cat in Tecuci nu mai exista presa de opozitie-toate astea sunt mizilicuri.Poate aveti timp sa aflati de licitatii trucate,de presiuni si santaj asupra consilierilor locali,de lucrari de modernizare la sediul PNL decontate din banii oamenilor,de…

  2. Vsile spune:

    Sunt curios ce se va schimba prin Tecuci daca Victor Ponta castiga alegerile prezidentiale iar astfel fostii aliati din PNL se vor trezi brusc ingrati.
    Sa vedem atunci daca cei care vin noi sunt diferiti fata de cei de dinaintea lor sau sunt toti o apa si-un pamant.

  3. ilie spune:

    Din punctul meu de vedere Justitia din Romania a devenit o latrina in care s-au strans si solidarizat impotriva firii umane, impotriva tuturor valorilor lumii civilizate si impotriva statului de drept, cele mai rapace, hidoase, infioratoare si dezgustatoare mutatii ale speciei umane in general si ale natiunii romane in special.
    Nedreptatea este un cuvant mult prea bland pentru ceea ce fac bisnitarii de sentinte care au asediat si privatizat justitia romana. Din pacate numele acestora este cunoscut si nu mai este mult pana isi vor afisa si o firma pe holurile tribunalelor: Vand sentinte convenabil SRL –
    Judecatoria Slatina si Tribunalul Olt au fost deja transformate în BAZARE în care se vând la tarabă sentinţe judecătoreşti pentru Alro Slatina si alti infractorii, judecatorii afisind o totala indiferenta in fata dreptatii, fara a avea puterea de a se desface de prejudecatile care le intuneca vederea. Romania este capusata, pana la varf, de oamenii obedienti, de infractori in roba fie ca se numesc procurori sau judecatori. Corupţia este un cancer care a ucis sistemul judiciar şi ideea de dreptate.
    In sistemul de justitie al statului mafiot roman, ceea ce numim noi coruptie este firesc si lege suprema. Pe holuri se tranzactioneaza sentinte la liber. De acum onorabilii magistrati au inceput sa lucreze si pe troc in sistem barter, “tu-mi dai mie eu iti dau tie” si astfel nici nu mai stii unde dai si unde crapa.
    O natiune mai bolnava si decazuta ca cea romana nu cred ca exista sau daca exista acele natiuni nu se disting si nu se afiseaza cu pretentii de natiuni civilizate.

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Fruntaşi în între

Dragi colegi, am vrut să dăm un semnal tuturor oamenilor ...

Buruiană Dorin se v

Unul din candidaţii la postul de primar al comunei Rediu ...

Familia liberală Ci

Audiată ca martor de DNA, Ciocan Elena se vrea primar, ...