Pentru a veni în sprijinul Istoriei Literaturii Române, din care, iată, la trecut, face parte şi Poetul Simón Ajarescu, am descins într-o rapidă investigare jurnalistică, imediat ce am aflat despre moartea lui Dumitru Lefter (Lefter, în neogreacă înseamnă LIBER!), alias Simion Ajarescu, cel ce îşi semna creaţiile, în ultimii ani, chiar Saint-Simón Ajarescu.
Galaţii şi această parte de sud-est a Limbii Române au avut în Simón Ajarescu una dintre cele mai originale şi inimitabile voci, pe care, desigur, nu au ştiut să o cultive, să o preţuiască, să o susţină social, moral şi material, pensia sa de 400 de lei, la care se mai adăugau alte 200 de lei din partea Uniunii Scriitorilor din România (USR), ajungându-i să se hrănească doar cu seminţe cumpărate de la unitatea Plafar din Piaţa Ruşilor, zonă în care şi locuia Poetul.
Singurătatea şi sărăcia, care i-au adus şi multe suferinţe fizice l-a răpus în ziua de vineri, 7 iunie, ora 9,30 A.M.
Dar, vai, murise Dumitru Lefter, conform actelor de stare civilă, despre moartea Poetului eu aflând abia joi, 13 iunie, de la scriitorii şi prietenii Ion Zimbru şi Ion Avram. Se născuse pe 3 martie 1936…
Limba Română, un caz social…
Am descins, după aflarea veştii, pe Domnească, la Centrul Multifuncţional de Servicii Sociale Galaţi, cunoscut ca Azil-Spital.
Aici ajunsese în data de 27 mai 2013 să locuiească Poetul. Am vizitat salonul în care locuise, am fotografiat camera, patul, noptiera, clădirile, adică tot ce văzuse şi atinsese ultima dată Simón Ajarescu.
Am început investigaţiile abordând-o pe prea-grăbita directoare-medic al Centrului, Mihaela Filoti, înţelegându-i precipitarea din cauză că are soţul bolnav.
Şi a doua doamnă-funcţionar la care am fost pasat se grăbea, ea având mama, în vârstă de peste 90 de ani, şi ea grav bolnavă.
Singura care a avut timp şi răbdare să intrăm în detalii şi în dosarul „cazului social” Dumitru Lefter, a fost o tânără psiholog, care mi-a mărturisit că ştiau că îl au în faţă pe poetul Simón Ajarescu.
Sesizările privind cazurile sociale sunt primite la Centrul Multifuncţional de la spitale, Primărie, vecini, membri ai familiei sau ai asociaţiilor de locatari-proprietari. În cazul lui Simón Ajarescu, Centrul a fost sesizat de Primărie către care USR-Filiala Sud-Est a solicitat, în 18 decembrie 2012, un sprijin financiar pentru achitarea restanţelor la chirie şi întreţinere ale Poetului, o îngrijire la domiciliu şi o curăţenie săptămânală. La finele lunii decembrie 2012, Centrul a fost sesizat despre cazul social Simón Ajarescu. La începutul anului 2013, am luat contact cu acesta, care a şi permis vizitarea domiciliului său de către doi asistenţi sociali, dar a refuzat îngrijirea la domiciliu şi internarea în Centrul Multifuncţional. A urmat o nouă vizită la domiciliu, dar nu ne-a mai deschis uşa şi ne-a cerut SĂ FIE LĂSAT ÎN PACE CĂ NU MERGE NICĂIERI…
La începutul lunii mai, 2013, dr. Magdalena Moroşanu a sesizat cazul directoarei Centrului, dr. Mihaela Filoti. Simón fusese internat pe 30 aprilie, ora 21,45, de urgenţă, la Clinica de Diabet şi Boli de Nutriţie, având o glicemie 600… După ameliorarea stării de sănătate, a fost trimis acasă cu ambulanţa, dar a refuzat să coboare pentru a fi condus în locuinţă, motivând că el nu se poate îngriji singur şi că ar muri dacă ar fi lăsat acolo. A fost readus în clinică şi, în data de 9 mai, psihologul-interlocutor împreună cu un asistent social au investigat acolo situaţia socială, financiară şi de sănătate a Poetului. În acea zi era orientat temporalo-spaţial şi, susţinut de noi, a reuşit să ajungă la masa din salon pentru a-şi scrie singur cererea de internare în Centrul Multifuncţional. Este ultima zi când Poetul desenează litere, de data asta pentru Dumitru Lefter, nu pentru Limba Română. Îşi încheie cererea aşa: „MĂ BUCUR DACĂ ACEASTĂ ACŢIUNE SE DOVEDI ÎN SPIRITUL OMENIEI” (cu „O” de tipar a caligrafiat Simón).
Culmea, cererea e semnată cu indescifrabil, dar sunt lizibile iniţialele „D” şi „L”, deci nu o semnează cum îşi semnează creaţia literară.
Deţinem o copie după acea cerere, precum şi un amplu poem în manuscris, pe care mi l-a dedicat şi dăruit în 1999, când demersul meu pe lângă autorităţile de atunci (prefectul Victor-Paul Dobre şi primarul Eugen Durbacă) s-a soldat cu acordarea unui apartament pentru Poet, situat pe strada Barboşi, nr.- 29, bloc R, sc. 1, etaj 2, apt. 12, format din două camere nedecomandate…
Până atunci, bietul poet locuise în atelierul de lăcătuşerie al Şcolii Speciale „Simion Mehedinţi”, unde lucra ca pedagog, după ce absolvise excelenta ŞCOALĂ NORMALĂ. Casa părintească de pe Morilor i-a fost uşchită de către corbii retrocedărilor de după 1990… şi demolată.
Din Centru înapoi în Spital şi retur
După ce şi-a scris cererea de internare în Centru, Simón le-a spus asistentelor:
„ÎMI DORESC SĂ FIE A TREIA OARĂ CU NOROC, SĂ AJUNG ŞI EU ÎNTR-UN ASTFEL DE CENTRU, PENTRU CĂ MĂ SIMT NEPUTINCIOS”. Sigur că poetul avea 76 de ani şi cel puţin cinci boli severe.
Dar nu partea aceasta care ţine de firescul uman, de naştere şi moarte vreau eu să relev. Ci faptul că fioroasele noastre comunităţi se dovedesc mereu şi mereu incapabile şi nedemne să-şi cinstească cum se cuvine măcar pe acei CONTEMPORANI care nu mor odată cu dispoziţia fizică dintre noi… În sfârşit, în 27 mai este adus în Centru, la salonul … fără număr, ultimul pe stânga, în patul din stânga intrării.
Este iarăşi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţe, iar pe 5 iunie seara Spitalul scapă de Poet şi-l plasează Centrului unde, vineri, pe 7 mai, ora 9,30 dimineaţa i se constată decesul.
Din fişa medicală rezultă următoarele boli cu care a fost diagnosticat Simón: diabet zaharat-comă diabetică-insulino dependent, cardiopatie ischemică, infecţie urinară cronică, spondilită ankilopoetică, cataractă, neuropatie diabetică senzitivă…poliartrită reumatoidă.
Fără copii, fără rude de gradul unu, fără USR
Ceva nu a funcţionat cum trebuie între Centrul Multifuncţional şi USR-Filiala Sud-Est.
Nu cred că poetul Corneliu Antoniu, preşedintele filialei, nu şi-a dat numărul de telefon la care răspunde ca şef al acestei instituţii, pentru a putea fi contactat de salariaţii Centrului. Şi atunci, de ce acesta nu a fost sunat de vineri, 7 iunie, până joi 13 iunie, pentru ca breasla scriitoricească să-l poată conduce pe ultimul drum pe Poet şi pentru a-i prezenta omagiile literare?
Iar dacă a fost înştiinţat, de ce nu a comunicat membrilor USR despre soarta lui Simón Ajarescu?
Interlocutorul meu îmi mai relatează că a avut o comunicare grea, proastă cu conducerea USR, căreia i-a solicitat o adeverinţă privindu-l pe Poet, în data de 9 sau 10 mai, aceasta ajungând în data de 16 mai la Centru… Întrucât Simón nu avea nici un fel de acte de identitate, cheile de la intreare în insalubra sa locuinţă fiind… nu se ştie la cine…
În urma investigaţiilor i-a fost descoperită o cumnată, pe nume Valerica Lefter, asistată într-un centru de zi al Centrului Multifuncţional. A confirmat că este cumnata, dar nu a putut fi de folos cu nici un document, motivând că nu are cheile de la apartament… Ea a fost amabilă şi şi-a lăsat numărul de mobil celor din Centru, dar a refuzat categoric orice colaborare.
Vineri, la ora 10,00, după deces, a fost sunată, nu a răspuns invitaţiei şi solicitărilor noastre şi a venit la Centru abia sâmbătă seara. Aici a avut un comportament mahalagesc şi a acuzat asistentele că i-au luat cumnatului ei cheile apartamentului şi actele casei ca să îl vândă. Şi dusă a fost.
După alte zile s-au prezentat cei doi nepoţi care s-au şi ocupat de înmormântare aşa cum şi cât N-AU PUTUT să comunice măcar în presă acest eveniment.
Sunt sigur că Viaţa Liberă ar fi publicat fără bani un necrolog, dar… misterele şi mizele pământeşti devin mereu dominante…
Vom continua investigaţiile.
Pisdele alea comuniste sunt slugile marelui mafiot ilie, il lauda pentru ca le publica lor carti, pe banii de la buget, doar nu erau sa publice despre necazurile avute de un mare scriitor. Mai exista un asa scriitor? Nu!!! Sa ma pis pe parap-antonii si florin zhariile voastre de jeguri proaste!
Nu il cunosc pe dl. care a scris acest articol , insa stiu ca pe
cumnata domnului Lefter , cadrele medicale si in special cei care
se „ocupau” de internarea lui la centrul multifunctional si angajati ai
acestui centru au alungat-o de mai multe ori si aproape ca
nu i-au spus in fata „vezi-ti cucoana de treaba dumitale” .
Stiu asta pentru ca am asistat nevoit la acestea si la inteviul interminabil al unei psiholoage (cica era )care deja impunea cuvinte bolnavului – nu-i asa ca vreti……..? nu-i asa ca este….?