logoImpact EST nr. 850 - 03.12.2020
logo

logo

Mulţi se vor încrunta când vor citi această propoziţie puţin dezvoltată, tocmai pentru că tensiunea creată în societate de venirea acestora a creat perpetue nelinişti. I-am invitat să vină şi au venit, iar acum, când s-au aşezat undeva, mai mult sau mai puţin confortabil, glasuri cu autoritate sau cetăţeni vigilenţi, fie naţionalişti sau chiar rasişti, clamează pericole inevitabile. Filme de propagandă, precum „Europa-ultima redută”, difuzat şi pe canale româneşti de televiziune, induc ideea de nesiguranţă, de pericol chiar. De ce i-a invitat cancelarul Merkel pe migranţi să vină în Europa-şi au venit mai mulţi decât se aştepta aceasta, ceea ce o costă mult la cota de popularitate-e o întrebare mai mult decât utilă pentru a înţelege fenomenul. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial Germania a pierdut milioane de vieţi, în special combatanţi tineri, ceea ce a creat un dezastru demografic. Politicile Germaniei postbelice au vizat, în consecinţă, atragerea de migranţi, italieni-mai întâi, turci mai apoi, sirieni şi afgani acum, care să rezolve acest dezechilibru. Sub aparenţa de a oferi economiei germane mână de lucru calificată şi ieftină, dispusă să facă ceea ce neamţul nu voia, s-au gândit astfel de politici permisive într-o ţară pentru care toleranţa faţă de străini nu e la cele mai înalte cote. Ceea ce a fost gândit ca o nuntă, în care oricine este binevenit, s-a dovedit un dezastru culinar şi organizatoric. Nuntaşii s-au aşezat la masă, au cerut şi găzduire, unii au venit şi cu copii după ei, încât spaima s-a instalat rapid. Soluţiile gândite sub presiunea puhoiului de oameni s-au dovedit ineficiente. Au fost chemate neamurile să-i găzduiască, unii au acceptat hâr-mâr, alţii au refuzat categoric. Dacă tot i-au chemat, nuntaşii s-au aşezat în bătătura Europei şi nici nu mai vor să audă de o întoarcere acasă. Punându-ne în pielea lor, cred că am face acelaşi lucru. Dacă gândim fără patimă, un instinct al migraţiei avem cu toţii în sângele nostru. Într-o măsură mai mare îl au conaţionalii, cei care îşi zic romi sau ţigani, pentru care instinctul de migratori este esenţial. Au plecat de la un ocean, din Punjabul indian, şi nu se vor opri din drum decât atunci când vor ajunge la alt ocean, evident Atlanticul. Cei vârstnici ştiu, căci au văzut cu ochii lor, cum convoaiele de căruţe cu coviltir se mişcau în cerc pe teritoriul ţării, tocmai ca să nu-şi uite rostul de migratori. A avea o casă şi un rost era prea mult pentru aceştia, de aceea cultura lor refuză sedentarismul, instrucţia şcolară şi militară, religia chiar, care îi făcea dependenţi de un loc anume. Azi îi regăsim în toate ţările riverane cu Atlanticul, spre stupoarea localnicilor care nu-i înţeleg, căci n-au avut de-a face cu astfel de mentalităţi. Majoritarii, băştinaşii români, nu sunt nici ei lipsiţi de instinct migrator. În anii comunişti, a fugi peste graniţă, pe uscat, pe apă sau prin aer, devenise un mod de a gândi rezistenţa faţă de un regim opresiv. Un paşaport care să-ţi permită să ieşi din spaţiul naţional părea de-a dreptul imposibil, în consecinţă fuga peste graniţe mai păzite decât Marele Zid chinezesc în vechime, era soluţia la îndemână pentru a ajunge în fruntea bucatelor. În vremurile postdecembriste, paşaportul, de curând carte de identitate, a devenit accesibil oricui, încât peste două milioane de cetăţeni se regăsesc, oficial sau nu, în spaţiul occidental. O astfel de strămutare de populaţie, cam de 10% din totalul celei naţionale, seamănă mai degrabă a migraţie, decât a „mobilitate a forţei de muncă”. Să nu-i uităm pe conaţionalii noştri maghiari, veniţi în această parte de lume ca popor migrator. Însumându-i pe toţi aceştia şi evaluându-le instinctul migrator, concluzia se impune de la sine: îl avem şi noi în gena naţională, şi-l punem la lucru în ipostaze variate.

Degeaba se revoltă politicienii, şi-şi fac mult capital electoral din această stare de fapt. Tot degeaba ridică glasul biserica creştină, cea occidentală în special, contra pericolului islamizării Europei, pericolul cel mare nu vine de la musulmani, refugiaţi sau terorişti, ci din slăbiciunile noastre. De europeni dedulciţi la trai îmbelşugat şi sigur, la alungarea credinţei de ecuaţia îndestulării, la confortul militar oferit de NATO. Sunt slăbiciuni pe care nu ni le ia nimeni, oricât de mulţi migratori ne-ar bate la porţi. Europa nu e sub teroare migraţionistă, ci-şi arată slăbiciunile mai mult decât oricând. Migratorul a venit să ne arate cât de nevolnici suntem, de aceea mă pun în pielea lui şi mă autoproclam migrator!

Cronicar, George Lateş 28 - septembrie - 2016

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Cristian Dima (PRO R

    În momentele de cumpănă pe care le trăim, guvernarea actuală ...

Lungul drum al Româ

Mulţi români uită că aderarea în 2007 la Uniunea Europeană ...

Ambasadorul SUA la B

Un colaborator din SUA al Impact-est, gălăţean get-beget la origine, ...