logoImpact EST nr. 787 - 15.09.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

De la început, măi oameni buni, putem spune că nu poate trece neobservată cea mai mare “nebunie” a unui om de-al nostru, cu capul pe umeri, român neaoş şi care, pe deasupra, pute de deştept.

Să candidezi pentru unguri la noi în bătătură este ca şi cum aş avea eu vreo şansă în viaţa asta să iau premiul NOBEL. Şi, uite-aşa, m-a pus pe gânduri o astfel de năzbâtie şi încet, încet, am început să vin acasă, dezvoltând un scenariu, că la asta ne pricepem cu toţii. Păi, de douăzeci şi trei de ani etnia asta se află la putere şi este singura care nu şi-a schimbat denumirea, sigla, culorile, fiind partenerul cel mai adevărat (care nu a trădat) nici o coaliţie aflată la putere. Zeus a fost scăpat de aceştia, iar graba mare a lui Ponta de a-i atrage alături nu este întâmplătoare. Udemeriştii îi vor netezi viitoarei guvernări recunoaşterea deplinăla Bruxelles, de asemenea, adoptarea unei poziţii conciliante (ba chiar  mai mult) din partea partidelor europene (vezi Baroso, Merkel etc.).

Nu întâmplător au zburat Ponta şi Hunor împreună, în acelaşi avion şi pe locuri alăturate până în inima Europei.

Da, dar mai este un chichirez, şi anume dorinţa lui Ponta de a-şi crea o centură de siguranţă în faţa deviaţiunilor posibile din partea vreunui partener precum ar fi PC-ul, PNL-ul sau UNPR-ul. Adică, lucrurile sunt mai complexe, strategice, cu bătaie lungă. De unde şi reacţia virulentă a lui Voiculescu cu ale lui ANTENE, sau ale drăgălaşului de Crin.

Politica se face, totuşi,  de  către oameni deştepţi, de unii care nu fac altceva decât să gândească  aşa , ca la şah, creând zeci şi sute de variante, pe strategii de tot felul.

Şi de unde atunci FANTACSIA care m-a cuprins? Aşa, deodată şi aiurea, mi-a trecut prin cap că Filimon nu a candidat de capul lui, ca de altfel şi alţii în ţară, pentru unguri.

Adevărul este că fără voturile celor de dincolo de Arcul Carpatic, UDMR-ul nu ar fi pătruns în Parlamentul României, în nici un caz.

Şi, dacă facem legătura cu ce am arătat mai înainte, gata FANTACSIA! Bre, şi cu americanii şi cu chinezii, şi acum şi cu maghiarii. L-am sunat pe stimabilul  să-l întreb ce şi cum, şi mi-a răspuns că este în Capitală, că subiectul este deja istorie şi că următoarea ţintă este Regionalizarea.

Ceaţă la mal, mon cher,  parol de onor.

Vasile Periscop 21 - decembrie - 2012

Lasa un raspuns


E. Ciorici s-a înv

După vreo trei-patru rocade cu Silviu Pripoaie, tizul meu, Eugen ...

Șeful Poliției, Do

Chiar că nu mai ştim cine pe cine şi cine ...

Inculpatul vameş Bu

Parcă scriem pe garduri, pe ziduri, ca pe insula vremelnică ...

10 septembrie 2019 -

Sursa foto: Arhiva Bibliotecii „V.A. Urechia”