http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2024, nr. 977 - 28.03.2024

E duminică, 29 septembrie, după-amiaza. Mă plimb pe Domnească cu un prieten depănându-ne, unul altuia, dezamăgirile, demoralizările. Întălnim un biciclist înalt, blond, creț și cu un altfel de aer, încât e puțin probabil să fie de pe aici. A venit la noi  și   ne-a întrebat, în engleză, desigur, unde poate găsi un loc mai ieftin pentru a dormi o noapte. După accent, am realizat că provine dintr-o țară germanică, așa că i-am vorbit în germana mea literară, ceea ce l-a surprins extrem de plăcut.

Apariția lui ne-a fascinat de-a dreptul, așa că eu și prietenul meu i-am devenit imediat ghizi și … gazde … atâta cât își pot permite doi elevi de clasa a X-a. Ne-am plimbat cu el pe la hoteluri, am întrebat de prețuri, condiții, timp în care el ne povestea cu admirabila calitate a omului simplu despre drumul parcurs pe bicicletă, din Germania până în România. Cu harta pe ghidon și bagajele în rucsacurile laterale, el a făcut până acum 7867 de kilometri. Ne-a povestit despre țările și obiceiurile și tradițiile oamenilor pe care i-a întâlnit, de fericirea sa de a fi fermier într-un sat din centrul Germaniei și despre acea fericire pe care ți-o dă faptul că de numele tău, Edgar Michaelis-Braun, au auzit atâția și atâția oameni din atâtea și atâtea sate, orașe și țări. Este plecat de acasă de mai bine de șase luni de zile, are 26 de ani și își dorește să continue călătăria prin lume, pe o rută care să-l poarte, în final, acasă.

I-am prezentat orașul cu tot ce are el reprezentativ, iar ceea ce l-a impresionat imens a fost Faleza Dunării. De aia a și părut încântat de o călătorie cu bacul, de liniștea de duminică de pe străzile Galațiului, dar și despre bucuria care se citea pe chipurile noastre, când ne povestea despre el. Am conchis că Edgar este un model de om, mai ales pentru curajul de a face ce îi place, alegând să ducă la capăt o astfel de călătorie. Din pasiune, el îndură frigul, foamea, lipsa de confort, umblă pe străzi necunoscute, se odihnește pe bănci necunoscute din orașe și țări necunoscute, departe de casă, dar mai aproape de visul său de a i se … releva că toți oamenii îi sunt cunoscuți!

Aplauze, doamnelor și domnilor, pentru un adevărat OM și pentru bicicleta lui!

Andrada CIORICI 5 - octombrie - 2013

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

ARGOUL

Definit ca „limbaj convenţional folosit mai ales de vagabonzi, răufăcători, ...

RESPECT...

Respect toate ființele lăsate de Dumnezeu pe Pământ! Se înțelege că ...

O luptă pierdută:

De când te știi tu pe lume,  cetățean model,  sistemul ...

ADIO, OCCIDENT, BUN

Nu-ți imaginezi ce se întâmplă în China, în Asia. Centrul ...