logoImpact EST nr. 844 - 26.10.2020

La sfârşitul săptămânii trecute Galaţiul a cam fost deraiat de la viaţa anostă dată de sărăcie şi lipsa oricăror perspective socio-economice. Pe acest fundal generalul de aţă a venit să încurce circulaţia rutieră a oraşului. Dorinţa de afirmare a unui Chebac şi a unui Stan-primar a făcut ca anumite străzi să fie de necirculat, căci urma să treacă delegaţia partidului lor spre sedii, locuri de şedinţe, analize şi chiolhanuri pentru uneperiştii reuniţi din cinci judeţe sărmane din sud-est.

La masa de la Viva Club au participat circa 400 de inşi, partidul lor mâncând şi bând ideologic doar prin atâţia reprezentanţi. Viitorii candidaţi ai coaliţiei psde-unepere, Marius Stan-primar, şi Eugen Chebac-preşedinte CJG, s-au afirmat în faţa generalului cu modul de organizare şi cu superbul loc în care au ales să se relaxeze. Din ce bani au fost plătite toate aceste exerciţii organizatorice şi de forţă, nu ne vor spune vreodată alde Stan, Chebac, or Adetin Picu, directorul atârnat de Cantina Săracilor, unde este mereu loc de friptane în sânge pentru şeful pazei contractuale şi alţi adormiţi din neamul lor.

G.C. 2 - octombrie - 2015

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Persoană trimisă

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a ...

Farmaciile şi fieru

În două ediţii la rând am publicat TOP 2019, alcătuit ...