logoImpact EST nr. 791 - 18.10.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

Urmărind site-ul Tribunalului Galaţi şi diverse anunţuri ale unor executori judecătoreşti, am constatat în ultima vreme că un număr tot mai mare dintre SA-urile grupului Chelu sunt în procedură de faliment-insolvenţă. Paradoxal, multe se cer singure în procedura sus-menţionată, dar în acelaşi timp s-au dat şi se dau reciproc în judecată într-o veselie, cerând intrarea în faliment una în detrimentul celeilalte. Una din firme amintite este Zorder Big SA Galaţi, păstorită cu abnegaţie de frumoasa blondă a lui Chelu, Ala Procopenco, cunoscută ca „moldoveanca de la Căuşeni”. Cum şi când a reuşit Chelu să achiziţioneze clădirea de pe strada Cuza Vodă, mai exact fostul sediul IGL dinainte de 1989, nu ştim, dar ştim un lucru: respectiva clădire a figurat nu până demult ca fiind executată silit de Cabinetul executor judecătoresc asociaţi Tudorie Ştefan – Vicenţiu Vasiliu. După mai multe luni, în sfârşit această clădire situată lângă sediul D.N.A. Galaţi şi-a găsit un cumpărător: o firmă necunoscută din Bucureşti, SC EARTH SHOE SRL Bucureşti. Curiozitatea ne-a determinat să aflăm cine or fi persoanele interesate de vecinătatea D.N.A-ului. Ei bine, societatea respectivă a fost înfiinţată în februarie 2018, unul din asociaţi fiind un gălăţean de-al nostru, Dumitrache Silviu Bogdan. Celălalt asociat este un srl din Bucureşti şi anume SC MAIN URBAN SRL Bucureşti. Cine e SC MAIN URBAN SRL din Bucureşti nu am aflat încă, dar vom încerca să desluşim misterul. Unii bârfesc că achiziţia respectivă, chiar lângă sediul D.N.A. este cu …tâlc: alţii, mai şugubeţi, susţin că ar fi cineva interesat de cei ce intră şi ies pe porţile D.N.A-ului, dar alţii susţin că este ceva în legătura cu viitorul apropiat: cine a cumpărat are de gând să facă vizite frecvente în clădirea vecinului. Nu ne-am dumirit în privinţa unui amănunt: ca denunţător sau ca făptuitor? Cam asta se vorbeşte de ceva timp în târg despre această achiziţie. Cine este celălalt asociat al domnului Dumitrache Silviu Bogdan nu ştim încă, ce ştim momentan este că acest domn Dumitrache este asociat într-o puzderie de firme de prin Bucureşti cu un alt gălăţean de-al nostru, nimeni altul decât duşmanul ,,de moarte” al grupării Chelu, Ştefan Constantin. Cine este cealaltă persoană fizică cumpărătoare, cu ce preţ s-a cumpărat clădirea de lângă sediul D.N.A., cu ce scopuri (eventual ascunse) vom încerca să aflăm. Vă ţinem la curent.

(L.I.) 7 - iunie - 2019

Lasa un raspuns


Recunoaşterea ştii

“Bucuros pentru că am depășit 500 de citări în Scopus ...

Aceste firme din TOP

De 27 de ani, Patronatul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Galaţi ...

Românii au îngropa

Virusul pestei porcine africane a lovit din plin România în ...