logoImpact EST nr. 871 - 18.05.2021

Pe surse, pe la colţuri, prin birouri, prin parcuri, prin aerul ce vibra în tot Galaţiul, se răspândise ideea că pe listele de deputaţi ce trebuiau să fie depuse de PSD la Biroul Electoral Judeţean ar fi urmat să fie trecut Bogdan Ciucă, notăraşul nostru cel viteaz şi viclean. Oamenii începuseră să-şi stuche în sân, să-şi facă cruce, să înjure, să blesteme. Adică, spuneau ei, „opinia publică”, cum că Ciucă este omul crescut şi dedat la rele de adevărata „ciumă roşie” a Galaţiului, de cel mai mare animal politic din istoria Galaţiului, Durbacă Eugen. Diabolicul „Giani Dungă”, cunoscut sub această poreclă pe vremea împuşcatului, omul cu zece partide, senator şi deputat în Parlamentul României, care nu a lăsat o urmă, o căcărează, pentru oraşul nostru blestemat şi sărăcit.
Deci, Durbacă l-a crescut, educat politic, promovat pe Ciucă inclusiv şi mai ales în rele, cuprinzându-l în „Afacerea AVIASAN”, cel mai mare tun, cel mai mare rapt, cea mai mare tâlhărie din istoria oraşului Galaţi, din toate timpurile. Noi ştim toate dedesupturile, toate învârtelile, toată ingineria, unde Durbacă a avut rol, se spune, că doar era Preşedinte de Consiliu Judeţean (ce tragedie şi atunci nu a făcut nimic, ba da, doar pentru interesul lui şi al FAMIGLIEI), la fel ca şi notărelul Ciucă, acolo, la el în notariat unde s-au făcut şi desfăcut toate actele. Numai că în ţara noastră „nedreaptă”, a justiţiei chioare şi strâmbe, a corupţiei ajunse la paroxism, Durbacă a rămas neatins, iar cazul Ciucă a fost disjuns, deconectat de dosarul mare, de justiţia din Iaşi. Numai că, după ani şi ani de procese a şi rămas uitat în aşteptare şi în ziua de azi, cum nepedepsiţi au rămas şi ceilalţi actori din „Jaful Secolului” chiar după ce în peregrinările dosarului pe la diferite instanţe, alde Boldea, Cojocaru, Marosi, Oprea şi alţi guşteri au primit zeci şi sute de ani de puşcărie (Marosi peste suta de ani de închisoare) ultima la instanţa din Braşov. Numai că, specific Republicuţei România, a injustiţiei de tot râsul, Înalta Curte a Ruşinii, mai mare peste toată justiţia din România a dat cu ciocanul în tăblia mesei şi a hotărât pedepse minime cu suspendare, de râsul râsului, de râsul curcii, într-o bătaie de joc inimaginabilă. Dar să închidem paranteza şi să spunem că batjocura aceasta, spune tot târgul, nu se putea face decât cu influenţe puternice şi cu bani mulţi, sute sau tone de „mălai”, că altfel nu se explică şi nu are logică. Tot gurile rele, cele cu şoptitul, cele cu bârfa, spun că artizanul care a muncit zi şi noapte să niveleze groapa jafului şi să-i facă scăpaţi pe toţi a fost Ciucă, ajutat din umbră şi de mintea diabolică (în nici un caz proastă) a lui Boldea. Da, Ciucă, care aflat în barca lui Durbacă şi a mogulului Voiculescu, a intrat în Parlamentul României, unde mai apoi a fost ajutat opt ani de zile să deţină funcţia de Şef al Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, la toate acestea punând umărul şi pe-se-de-ul, fără de care nu s-ar fi putut. Vă daţi seama, în opt ani de zile datorită pixului şi voinţei lui Bogdănel Ciucă câte legi, câte NUP-uri pentru cercetarea baştanilor din Parlament s-au dat?, câte obligaţii s-au creat în acelaşi timp?, ce rol a avut acest guşter în Parlament şi în viaţa social – politică a României? Şi pentru că nimic nu e veşnic, ci totul trecător conform practicilor post-decembriste din România, în baza exemplelor cu duiumul ale colegilor parlamentari, notăraşul nostru cel viteaz de ziua a şaptea, a devenit aşa, încet, pâş-pâş, cătinel, pe tăcute, după şederea în Parlament, să ajungă Prof. Univ. Doctor, başca şi Vicepreşedinte al Academiei de Studii Juridice, Preşedintele Asociaţiei Notarilor pe Galaţi şi cică şi pe la nivel central ceva vipreşedinte. Deci, Făt-Frumos din Lacrimă, care creştea într-o zi cât alţii în zece, s-a ajuns rău de tot, achiziţii imobiliare, bani căcălău, relaţii, ce mai, tare în gură şi în fapt! Numai că plasarea acestuia în dosarul „Jaful Secolului” şi disjungerea de la Iaşi l-au făcut să renunţe la Parlament acum patru ani. Acum când lucrurile cu Aviasan s-au lămurit, când Înalta Curte a Ruşinii le-a redus pedeapsa de la sute de ani, la unul, trei ani cu suspendare, başca că le-a lăsat la toţi şi ce au furat (iniţial 40 miioane de euro, mai apoi, după re-re-expertize, vreo 21 milioane de euroi) fixându-le o despăgubire de 30 mii euro (?!?), Bogdan Ciucă a scos capul din nou.

Infiltrarea lui Ciucă a eşuat

Da, oameni buni, într-o neruşinare greu de crezut, o sfidare inimaginabilă, Durbacă şi Ciucă, în bună tradiţie, ca şi cum „nici usturoi nu au mâncat, nici gura nu le miroase”, la alegerile locale au umplut oraşul cu panouri pe care tronau chipurile lor angelice, de guzgani rozalii. Numai că poporul, crezut de ei blegit, s-a deşteptat, le-a dat cu tabla în cap lor, dar şi altei lichele care se voia Primar în devenire din fost salahor în Port şi administrator de Cantină Socială.
Şi uite-aşa, aruncaţi la coşul de gunoi de poporul votant, Durbacă trimis cu un şut în cur, unde a înţărcat lupul oaia, spre uşurarea gălăţenilor, a gândit cu disperare, în graba mare să mai salveze ce se poate, vorbind cu Voiculescu care şantajează pe-se-de-ul de ani şi ani de zile cu Antenele. Astfel, Voiculescu trebuia să intervină ca la Galaţi, pe listele pe-se-de să fie infiltrat şi Bogdan Ciucă. Numai că aceştia nu au înţeles nimic, dar nimic din ceea ce se întâmplă în această ţară în prezent. Nu au înţeles că la Galaţi, în fruntea pe-se-de, vrem – nu vrem, avem un politician versat, uns cu toate alifiile, cu experienţă politică de care trebuie să te temi şi care a spus PAS. Adică, Nica, nu avea cum să-şi bage dracul în casă sau să-şi antagonizeze colegii, la care s-a adăugat pericolul votanţilor care nu ar fi iertat un astfel de gest şi mai ales cu un astfel de personaj.
Deci (chiar nu vrem, dar nu avem încotro) s-a dovedit că Nica are boaşe, că se poate opune Centrului, dând cu flit. La toate acestea avem ferma convingere că au contribuit şi băieţii cu ochi albaştri. Apropos! Noi le spunem că ştim ce spunem, că ăştia, alde Durbacă, Ciucă, Picu, să se liniştească definitiv, să bage capul la putinică, să se mute în munţi şi să intre în hibernare pe viaţă, că altfel…

P.S. Ruşine colegilor de breaslă, care au pus botul şi au aruncat cu buzduganul, crezând că fac pârtie, publicând articole cu „notariatul modern” şi postând poze cu Ciucă pe un sfert de pagină. Liniştiţi-vă, voi, ăştia cu pupatul condurii şi pe Ionuţ în cur, la comanda acestuia.

Analistul lui Peşte 30 - octombrie - 2020

One Response so far.

  1. Basil spune:

    Bogdanel a mai ajutat un parchetar sef sa-si aranjeze intai un fin si apoi cei 2 baieti [de spaga gata]notari publici de succes.,mainle se spala una pe alta.

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

În dosarul penal di

Gălăţenii au sfidat din nou instanţa Săptămâna trecută a avut loc ...

Şeful Casei de Pens

Încercăm să plafonăm cuantumul mare şi să creştem pensiile mici, ...

Funcţionar de prim

Funcţionarul public al unei primării, condamnat în trei dosare penale. ...