logoImpact EST nr. 708 - 18.12.2017

Un milion de euro s-a vărsat în limuzine şi vile de lux

Vă prezentăm un nou caz, în faţa căruia SISTEMUL se face preş. Documentele depuse de petentul nostru se află în „studiul” lent spre deloc la Parchetul Curţii de Apel Galaţi (nu cel al Judecătoriei, căci D. Bontea este şi avocat) şi la Serviciul Antifraudă al IPJ Galaţi. Ea este acuzată că prin falsificarea a trei documente publicate în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă (BPI), a făcut să dispună din firma VÂLCEANA SRL Galaţi, pe care o lichidează în favoarea sa, suma de un milion de euro. Pentru asta s-a plătit şi cu 300.000 de lei noi!
Constantin Mitroi, administratorul special al firmei aflată în faliment, căreia i-a fost director general şi acţionar majoritar, se apără în faţa instituţiilor abilitate cu un număr de 68 de contestaţii la adresa lichidatorului, soldate cu hotărâri irevocabile ale instanţelor.
De opt luni de zile toate aceste documente stau la Parchete şi Poliţie, căci ăsta-i (ne)ritmul de luptă împotriva corupţiei în Republicuţa Galaţi.

Bontea, acuzată că e un lichidator prin delapidare!

Printr-o încheiere a Tribunalului Galaţi, firma Vâlceana SRL este declarată în stare de faliment, la data de 26.05.2014, iar administrator judiciar şi lichidator a fost desemnat Cabinetul de Insolvenţă (C.I.) „Bontea Daniela”. Administrator special al falitei a fost desemnat petentul nostru, Constantin Mitroi, întrucât are şi calitatea de „persoană interesată în procedură” căci are garanţii depuse de peste 2,5 milioane de euro, pentru creditele acordate Vâlceana SRL, de către BCR şi BRD.
Acum, după o groază de timp al lichidărilor intense, Constantin Mitroi, cel măcinat de sute de procese după ce şi-a pierdut o avere de peste cinci milioane de euro, umblă cu căciula în mână pe la instituţiile abilitate pentru a o opri din LICHIDAREA de tot pe lichidatoarea instituţie C.I. „Bontea Daniela”.
Prin 68 de contestaţii depuse la instanţe, Constantin Mitroi declară că acuzaţiile aduse lui D. Bontea, de gestiune frauduloasă şi fals în acte publice, au fost probate prin hotărârile irevocabile ale instanţelor de judecată. Toate acestea se află şi în fişetele Parchetului Curţii de Apel Galaţi, ultima împrospătare a memoriei poliţiştilor şi procurorilor fiind în 09.06.2017. Parcă trăim într-o lume inversă, kaftiană. Din 2013 şi până în iunie 2017, petentul nostru a fost nevoit să trăiască şi să respire prin 71 de dosare, din care 60 au fost soluţionate. Cu toate astea, avocata-lichidator Bontea este de neoprit instituţional şi prin Lege.

În 2,5 ani şi-a tras 300.000 lei

Ca administrator special, C-tin Mitroi o acuză că, pentru activitatea frauduloasă şi pentru delapidarea şi devalizarea patrimoniului Vâlceana, Bontea a încasat de şase ori mai mulţi bani cu titlu de onorarii, decât i s-ar fi cuvenit. Adică, în loc de 50.000 lei, ea şi-a tras o vilă de 70.000 de euro, care se învârte după soare, limuzine de lux etc. Chiloţăria financiară este chiar nedemnă de un avocat-lichidator, căci în loc să-şi aplice procent doar din vânzarea activelor falitei, ea a aplicat procentul de 4% la absolut toate încasările, adică inclusiv şi pentru lucrările executate şi neîncasate, până la faliment, de către Vâlceana SRL, inclusiv din diferite litigii nepatrimoniale.
O altă metodă de devalizare este cea a vânzărilor trucate de terenuri unor cumpărători „dedicaţi”, procurorii şi poliţiştii care au dosarele putând verifica cum un teren învecinat cu cel al Vâlceana a fost vândut cu de trei ori preţul.
Le dăm autorităţilor două exemple din dosar. Firmei Eurotransdar, administrată de Valerică Petrică, i-au fost vândute două terenuri pe Drumul de Centură: unul de 5000 mp, situat vizavi de reprezentanţa Opel, şi încă unul de 2000 mp, situat în imediata apropiere a primului teren. Ambele prin licitaţii trucate.
O altă metodă de lichidare în folosul proriu este modificarea masei credale, care la Vâlceana totaliza peste cinci milioane de euro. Petentul demonstrează tuturor cu documente cum C.I. „Bontea Daniela” a modificat în doar numai trei luni de zile de trei ori masa credală, fără ca vreouna dintre variante să corespundă realităţii.
Toate aceste rectificări ale tabelului creditorilor au dus la diferenţe de peste un milion de euro şi toate sunt dovezi certe căci au fost publicate în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă (BPI) din 15.09.2016, 26.10.2016 şi 21.11.2016. Avem şi numerele lor, cum şi procurorii şi poliţiştii le au!

Ca fost şef prin ANAF, Bontea are spate în SISTEM

Până a deveni lichidator cu acte în regulă, Daniela Bontea a fost şeful biroului juridic al DGFP Galaţi, devenită ANAF. Numai ea ştie câte procese au pierdut juriştii din subordine, în defavoarea statului şi la câte sute de milioane de euro se ridică acest joc al juriştilor care, fie reprezentau statul prin apărări de tip ciur, fie nu-l reprezentau strategic la procese.
De aia le şi are cu metodele date de iuţeala de mână prin legi şi legalitate.
În plângerile sale, Constantin Mitroi arată că în tabelele publicate în BPI, Bontea a introdus o categorie de „creditori privilegiaţi”, despre care afirmă că sintagma în cauză nu se regăseşte în categoriile definite de legea 85/2006, art. 123. Ehei, dar această jonglerie cu legea i-a dat prilejul să facă plăţi de ordinul miliardelor de lei vechi, în data de 18.11.2016, unor creditori care nu se regăsesc în tabelul publicat în BPI din 29.11.2016!
Pentru toate aceste fapte, Mitroi a solicitat un control de fond şi ANAF-ului, care este şi creditor, conducerea instituţiei indicându-i să se adreseze organelor de cercetare penală!
În anul 2015, lichidatoarea definitivă a publicat un număr de nouă rapoarte şi planuri de distribuţie a unor sume cu „erori” de ordinul miliardelor de lei vechi, faptă pentru care instanţa se pronunţă prin 14 hotărâri irevocabile.
Şi cu toate astea ea nu poate fi extrasă, dezlipită, smulsă nici cu drujba, nici cu picamerul, nici cu tancul de pe lichidarea patrimoniului Vâlceana SRL care, nu-i aşa, e un munte de cinci milioane de euro, totuşi.

Acordă o scutire de un milion de euro Primăriei!

Prin încălcarea a cinci hotărâri definitive ale Tribunalului şi Curţii de Apel Galaţi, lichidatoarea şi-a permis să acorde scutiri de penalităţi Primăriei Galaţi, în valoare de peste un milion de euro!
Sigur, au un scop bine calculat: acela de a îmbogăţi familia Danielei Bontea. Căci, conform a trei decizii şi sentinţe civile definitive date în cursul anului 2015, se stabileşte degeaba onorariul cuvenit lichidatorului D. Bontea: din valorificarea bunurilor debitoarei, lichidatorului i se cuvine un onorariu de 4% în primul an, 3% în al doilea şi 2% în al treilea.
Contrar prevederilor legale definitive, lichidatoarea definitivă CI „Bontea Daniela” îşi trage un procent de 4% şi din suma de 3.589.166,20 lei încasată de la Primăria Galaţi, sumă care nu are absolut nici o legătură cu vânzarea de bunuri. Aşadar, prin ignorarea legii cum arată petentului şi instituţiilor abilitate, CI „Bontea” şi-a îsuşit prin fraudă suma de 143.567 lei, bani depuşi tot la vila din Traian Nord, construită să se învârtă după soare!
Suntem siguri că acest prim articol pe această temă este edificator şi pentru instituţiile abilitate, aşa că promitem să revenim după ce şefii lor ne vor comunica în ce stadiu se află cercetarea penală a poliţiştilor şi a procurorului de caz.
Desigur, acordăm spaţiu tipografic şi punctului de vedere al C.I. „Bontea Daniela”, pe care o invităm expres pentru a doua oară să ne contrazică cu documentele sale.

A consemnat Gelu CIORICI 6 - octombrie - 2017

2 Responses so far.

  1. fotache spune:

    S-a mai scris şi acum vreo doi trei ani despre abuzurile acestei persoane. Ce s-a întâmplat? Nimic! Ce fac instituţiile abilitate ale statului? Nimic!
    Bravos România!

  2. Sorin spune:

    S-a scris, se scrie şi se va mai scrie despre abuzurile acestei persoane. Stă bine mersi în aceeaşi vilă, maşini scumpe, bani de cheltuială cât cuprinde. Ce fac instituţiile statului cu reclamaţiile oamenilor prejudiciaţi de doamna lichidator?

Lasa un raspuns


MĂRGĂRIT În mand

El declară, în ciuda DLAF, că a împrumutat-o pe maică-sa ...

Panaitescu a intrat

Luni, 4 decembrie 2017, în jurul orelor 11,15 am avut ...

Preşedinta UNJR vre

“Contrar tuturor sloganelor pe care le-au vehiculat unii şi alţii ...

Important

ADMINISTRATIA PIETELOR AGROALIMENTARE SA organizeaza in data de 19.12.2017 ora ...