logoImpact EST nr. 743 - 26.09.2018

Funcţionărimea cu fundurile în formă de scaun, care parcă din naştere lucrează la stat, parcă ar avea un ordin generic de torpilare a capitalistului şi capitalurilor autohtone. După încheierea misiunii, repede se ridică în loc un concern străin care edifică o afacere similară cu cea distrusă de SISTEM.
Într-o astfel de situaţie se află Grupul de firme CARUZ, ale cărei afaceri sunt (au fost) deopotrivă şi în Galaţi şi în Brăila.
În ultimii şapte ani, prin tot felul de complicităţi instituţionale, în care Justiţia a avut ultimul cuvânt…unilateral, Grupul GALCO-CARUZ a suferit un prejudiciu de circa 37 milioane de euro şi închiderea afacerilor cu creşterea porcilor şi cu prelucrarea cărnii, în condiţiile în care era cel de-al doilea mare astfel de producător autohton din România. Dar, despre aceste subiecte, puteţi citi în arhiva electronică a Impact-est, dând căutare în arhivă cuvântul „caruz”, de pildă.
În ediţia de faţă ne vom ocupa de Dumnezeii de la APIA Brăila care o fac pe căinii cu investitorii autohtoni, excesul lor de zel escaladând până şi rigorile UE, din banii căreia sunt subvenţionate anumite activităţi.

Hitlericoasele de la APIA au tăiat 100% subvenţia pe doi ani!

Acţiunea în instanţă împotriva APIA Brăila a fost depusă la istanţă în anul 2015 de către avocaţii SC Complexul de Creşterea Porcilor SRL din localitatea Tichilişeşti, judeţul Brăila, a primit termen abia în anul 2016, dosarul aflându-se în faza de recurs la Curtea de Apel Galaţi, cu termen de judecata pe 12.12.2017. Litigiul este dat de tăierea ajutorului de stat în valoare de 1.477.947,33 de euro, pentru perioada 2014-2015, subvenţia de neîncasarea căreia se face vinovată APIA Brăila, prin emiterea şi „încheierea Deciziei de Excludere de la Plată nr. a.. 1.3 BR 007 pentru măsura 215 – plăţi în favoarea bunăstării animalelor”, se arată în acţiunea promovată de către reprezentanţii SC Complexul de Creşterea Porcilor SRL Tichileşti.
Tăierea subvenţiei în proporţie de 100% pe anul în cauză, dar şi pentru anul următor şi pentru toată măsura, a fost motivată de către funcţionarii APIA, cum că societatea „nu a respectat condiţiile superioare densitate transport pentru subpachetul 3” deoarece in anul 2 de angajament a fost depasita greutatea de transport la 9 capete de porci si in anul 3 de angajament la 24 capete de porci cu numai 2kg/m2 fara ca sa se tina cont ca in anul 2 de angajament cantarirea a fost facuta pe data de 20 ianuarie 2014 cand temperatura la grajdurile din Tichilesti a fost de -200C, iar constructorul cantarului a dat scris ca nu se poate cantari decat in intervalul -100 – +400 C, deoarece in afara acestui interval se inregistreaza mari erori de cantarire.
Nu s-a tinut cont nici de faptul ca randamentul la taiere dupa clasificare a fost de numai 66% fata de 80-82% carcasa deci porcii nu au avut greutatea inscrisa in aviz.
De asemeni APIA a refuzat sa accepte ca societatea a semnat angajamentul pe 5 ani pentru bunastarea porcilor la transport numai pentru 2,3 cicluri de productie pe an si societatea a facut 4,5 cicluri pe an deci cele 9 si respectiv 42 de capete sunt neconformitati ce nu sunt in cadrul celor 2,3 cicluri de productie pe an deoarece s-au produs 4,5 cicluri in cuantum de peste 60.000 capete de porci cat au fost livrati in anul 3 de angajament.
In conditiile existente nu exista 3 ani consecutivi de neconformitati pentru a se putea aplica sanctiunile conform Ord. 1438/2014 ci un singur an de la aparitia Ordinului dar APIA i-l aplica retroactiv pentru anul 2012 si anul 2013 pentru a avea 3 ani de neconformitati si sanctiona drastic aceasta unitate.
Contestaţia celor de la Complexul de Porci Tichileşti a fost aruncată la coş odată cu argumentele… Consecinţa: tăierea totală a subvenţiilor în valoare de circa 1,5 milioane de euro care trebuiau achitate în noiembrie 2015 a lăsat compania românească fără fonduri, deci imposibilitatea de a asigura toate elementele nutriţionale în hrana porcilor, încât nu s-au putut înregistra sporuri în greutate, prejudiciul calculat până la introducerea cererii de chemare în judecată fiind de trei milioane de lei.

După ce o comite grosolan, APIA se vrea absolvită!

În data de 09.02.2016, prin sentinţa dată de Tribunalul Brăila i se spune Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură Brăila că are calitate procesuală activă, aspect certificat şi de documentul depus la dosar de APIA – Aparat Central, prin care se arată instanţei că APIA – Aparat Cenbtral face doar plata efectivă către fermieri a subvenţiilor, „centrele locale şi cele judeţene ale APIA, acolo unde se depun cererile de sprijin, fiind cele care evaluează şi autorizează plata către beneficiarii sprijinului.” În sprijinul aceluiaşi argument, vom cita şi din sentinţa dată de Tribunalul Brăila „Analizând cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de pârâta APIA – Centrul Judeţean Brăila, Tribunalul constată netemeinicia acesteia motivat de faptul că atâta Decizia cât şi adresa prin care s-a soluţionat contestaţia din Legea 554/2004 subiectul procesual pasiv este autoritatea publică administrativă emitentă a actului administrativ fiscal atacat. Pentru acest motiv, excepţia lipsei calităţii procesual pasive va fi respinsă”.
Directoarea şi celelalte două funcţionare de la APIA Brăila, care se vor exclude din calitatea procesuală, aplică un Ordin de Ministru mai înainte ca acesta să fie dat, deci în vigoare!
Complexul Tichileşti a fost sancţionat cu 100% din subvenţie în baza OMADR 1438/2014 intrat în vigoare la data de 07.10.2014, adică la doi ani de zile distanţă după semnarea angajamentului pe 5 ani in anul 2012 si s-a aplicat retroactiv pentru anii 2012 si 2013, sanctiuni ce nu au fost cunoscute de crescatori la semnarea angajamentului pe 5 ani .

0,03% în anul 2 şi 0,07% în anul 3 de angajament din cei peste 60.000 de porci livraţi au fost transportaţi…înghesuiţi!

Războiul funcţionarilor români cu producătorii români este unul de-a dreptul mondial! Ridicolul acestui caz punctual trebuie socotit la scara naţională pentru a înţelege cum şi cine distruge capitalul autohton din România. Revenim iarăşi la documentele depuse de către petenţi la instanţa de judecată şi la instituţiile abilitate ale statului şi implicate prin funcţionarii lor în această acţiune de distrugere a unuia dintre cei mai mari crescători de porcine din ţară.
Pentru anul 2012-2013 Complexul Tichileşti a solicitat acordarea ajutorului de stat şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de bunăstare pe durata transportului. Din transporturile efectuate, APIA Brăila a constatat neeligibile 3630 capete afectate, fiind sanţionat cu 3% din valoarea sprijinului pe subpachet.
Numărul care apare este unul nereal, căci diferenţele pleacă din faptul că APIA nu a recunoscut, ca suprafaţă de transport, autovehiculele neautorizate, iar greutatea calculată pe metrul pătrat a fost repartizată pe întreaga suprafaţă a autovehiculului, actul cu aceasta precizare a fost emis dupa terminarea anului respectiv.
Pentru anul doi de angajament (16 iunie 2013-15 iunie 2014) APIA a constatat că din 2600 de livrări efectuate a peste 60.000 de capete de porcine, un transport de nouă capete a fost neeligibil, pentru care a sanţionat agentul economic cu 5% din valoarea sprijinului acordat!
Iată şi exemple de râsu-plânsu pentru funcţionărimea-apatridă: cei 9 porci transportaţi pe o suprafaţă de 3,19 mp au avut o greutate de 169 kg/mp, faţă de condiţiile superioare de 165 kg/mp! Pentru perioada 16 iunie 2014-15 iunie 2015 APIA, prin funcţionarii ei, a considerat ca fiind neeligibile din 2600 de livrări de 60.000 de capete de porcine, 42 de capete care nu au beneficiat de condiţii superioare, greutatea fiind de 167 kg/mp, faţă de 165 kg/mp si fata de 235 kg/m2 conditiile de bunastare minime! Dar de unde să ştie un funcţionar din birou, plătit regeşte căci lucrează cu fonduri europene, că procentele depăşite în primul an cu 0,03% şi în al doilea an cu 0,07% în condiţiile în care erorile de cântărire, din cauza gheţii depuse pe cântar, pot fi şi mai mari! Si la atatea livrari se mai poate gresi si neintentionat?
Orice om normal, cititor de Impact-est va putea constata că astfel de argumente vehiculate de către funcţionarii APIA Brăila nu pot fi catalogate ca intenţii de fraudare a fondurilor europene, încât să sancţionezi capitalistul autohton cu 100% din subvenţia acordată de UE, maik ales că Ordinele de Ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale sunt des schimbate, făcute fără consultări cu crecătorii care cer subvenţii şi sunt aplicate şi … retroactiv!
Va urma.

A consemnat Gelu CIORICI 8 - decembrie - 2017

One Response so far.

  1. Toni spune:

    În ţară asta se întâmplă ceva ciudat. Toţi sunt porniţi împotriva capitalului autohton. Oare de ce? Se pare că sunt interese mult mai sus şi mult mai mari decât ne putem închipui.

Lasa un raspuns


Alde APIA, mai nociv

Până să primească subvenţia UE de 1,8 milioane de euro, ...

În loc de trupul ma

Tragedia orfanei, încă minoră, Antonia-Andreea Ivan se amplifică pe zi ...

Săraca Filială Sud

Iată, facem apelul celor vreo 60 de scriitori, câţi numără, ...