logoImpact EST nr. 844 - 25.10.2020

foto Colaborator Secu Caldararu copyDa, doamnelor şi domnilor, în oraşul nostru, în care nu se întâmplă mai nimic din ceea ce ar putea să-l ridice cumva din mlaştina cumetriilor şi clientelismului pe partid şi de stat, se cuvine să mai spunem un mic, mic adevăr. Nu că ar fi timpul, oricum este prea târziu pentru adevăruri, dar orşicât, cineva trebuie totuşi să-l spună. Directorul muzeului de istorie, Cristian Căldăraru, este oficial declarat de CNSAS colaborator al Securităţii comuniste. Răsfoind Raportul de Activitate al CNSAS pe anul 2014, vedem Lista nominală a acţiunilor în constatare iniţiate de CNSAS din acel an, şi la poziţia 20 figurează cu dez-onoare directorul Muzeului de Istorie Galaţi, Cristian Căldăraru. Temeiul legal al acţiunii CNSAS este articolul 3, litera ş, care presupune că Căldăraru Cristian a făcut poliţie politică, contribuind la consolidarea orânduirii comuniste victorioase la oraşe şi sate. Calitatea propusă instanţei în acţiunea în constatare este cea de colaborator, şi este atestată de câştigarea pe fond de către CNSAS a procesului deschis în anul 2014 (dosar 1254/2/2014). Dacă e să fim exhaustivi, punem la vedere şi  Decizia nr. 196/2015 a Curţii Constituţionale referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 raportat la art. 2 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii. Definiţia colaboratorului Securităţii? Persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor. Mda! Timpul le rezolvă pe toate, dar mai avem timp să rezolvăm lucrurile bine contra-făcute, şi mai ales cu tehnică bine tăcute?

R.I. 9 - octombrie - 2015

2 Responses so far.

  1. cojanu iulian spune:

    Da eu l-am cautat special pe site pe acest gunoi de om care a mai facut o fapta buna chiar la propriu fara sa isi dea seama de a schimbat un om din obiectivul Centrul de Informare a Cetateanului PRIMARIA GALATI fata in fata cu banca nationala.Acest individ a venit impreuna cu secretara sa in sediul Primariei unde era de servici BOBOC STEFAN fost
    cadru militar si iesit la pensie si angajat la firma ONLy ONE SECURITY unde am lucrat si eu in acelas obiectiv cu dinsul dar schimbarile politice referitor la Primar a schimbat si firma de paza care intrdevar avea oameni competenti si calificati din toate punctele de vedere.Acest gunoi care se crede Dumnezeu pe pamint a intrat ca la el acasa iar in momentul in care Agentul de Securitate din ziua accea anul curent septembrie la intrebat unde doreste sa mearga individul ia vorbit urit la amenintat si in cinci minute a si fost sunat de sefii de firmei alfa security respectiv domnul Fatul si pina seara a si fost schimbat din obiectiv.Din pacate totul este politic la noi in oras si in tara si Galatiul ete condus de niste gunoaie de oameni.Ca sa va confirm cele spuse de mine va dau nr.de tel.al domnului Boboc Stefan pentru confirmare;0726759322. Nu stiu daca domnul Boboc ar vrea sa facva publica aceasta intimplare dar pe mine ca om personal ma revoltat si daca MI SE INTIMPLA MIE CRED CA IL CAUTAM PERSONAL CA ASTFEL DE OAMENI NUMAI ASA POT FI OPRITI.

  2. George Enache spune:

    Nepotetul lui Caldararu, George Eugen Enache, a fost cercetător la CNSAS, trimis de unchi si preasecuristul Costica Crăciun, ca să albească fețe bisericești.
    Marele istoric de la Precista nu e în stare să scrie niciun doctorat sub tutela nepotului.
    În februarie 2018, pe fielera PSD, nepotul a coordonat susținerea publică a unei teze plagiate (susținute si la arhitectura București). Ghiciți pe ce tema?
    Masuri represive în comunism….

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Persoană trimisă

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a ...

Farmaciile şi fieru

În două ediţii la rând am publicat TOP 2019, alcătuit ...