logoImpact EST nr. 734 - 23.06.2018

Monica Isăilă, cea care instrumenta de câţiva anişori fraudele comise de grupul infracţional Chelu, a fost trimisă „la locul ei”, adică la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu. Coincidenţă sau nu, toată această mişcare s-a hotărât de către Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, pe 13 martie 2018. Să fi fost oare determinată de apropierea finalului cercetărilor? Unii spun că această doamnă procuror ar fi fost prea dură, alţii că tărăgana finalizarea dosarului care viza gruparea infracţională Chelu. Oricum, din bârfele auzite pe ici-pe colo, a cam băgat groaza în oamenii lui Chelu, prin 2011-2012. Aşa ceva nu s-a mai pomenit în ultimii 15 ani de când procurorii şi poliţiştii se tot strofoacă cu zeci de dosare prin toată ţara. Un lucru s-a întâmplat sigur: care mai de care dintre impricinaţi au început să-şi ascundă averile (pardon, furăciunile), ba trecându-le pe numele nepoţilor, ba divorţând şi lăsându-le nevestelor averea. Se pare că viaţa „în grup” i-a făcut mărinimoşi nevoie mare cu neamurile…
Suntem curioşi cine a fost numit procuror de caz în locul doamnei Isăilă. Unii cârcotaşi spun că DIICOT ar cam încheia conturile cu dosarele mafioţilor, dosare care trenează de mai bine de un deceniu, şi că le-ar trimite la DNA. Noi, gălăţenii, ne-am obişnuit cu această strategie aplicată şi Herăştilor – ani buni la DIICOT şi plimbare apoi la DNA. Vom trăi şi vom vedea. Vă ţinem la curent.

(L.I.) 1 - iunie - 2018

12 Responses so far.

  1. Apostol spune:

    Toţi poliţiştii, procurorii ce l-au cercetat pe Chelu şi toată gaşca lui de infractori sînt acelaşi neam: se fac că cercetează, fac un pic de tam tam şi pun dosarele în fişete pînă se face praful de cîţiva centimetri. Unde sînt zecile de dosare din ultimii 20 ani? În ce cotloane stau? A făcut acest individ ( Dumnezeu să-l ierte) un jaf de proporţii incredibile şi n-a păţit nimic. Face jaful care îl face da intră la belea pentru o presupusă mită şi aia aranjată de fapt de omul lui de încredere, Constantinescu, care treabă pute tare a aranjament, trădare şi multe altele. Cum necum, Chelu a ajuns în mormînt, nevestele se bat cu mamă-sa pentru ce-a mai rămas din moştenire, confraţii lui de hoţie au cam pus mîna pe tot. Cum se spune la noi: ce-a papat cuţu….e bun papat. Astai treaba în ţara asta. Furi mult nu păţeşti nimic, furi timerci intri la puşcărie.

  2. Oreste spune:

    Adevăr grăieşte nea Apostol. Astai schema cu furăciunile de bani mulţi: intri tare în ei, îi sperii bine şi apoi vezi cum e treaba, laie sau bălaie. Alde Chelu au avut pe mîna parale cum n-a avut nimeni în ţara asta, de aia nimeni nu a finalizat niciun dosar. O văcuţă aşa bună de muls n-o bagi la mititica ci o laşi la locul ei şi-o mulgi cît poţi.
    A murit Chelu, acumai jaful mai mare, văcuţa mare a făcut mai multe junici, trebuie şi astea bine mulse.

  3. mircea spune:

    Chelu a creat un imperiu uriaş, bazat pe mari ilegalităţi, realizînd prin megaescrocherii sume uriaşe. A creat o monstruozitate la nivel naţional, a murit şi a declanşat un război formidabil pe uriaşa avere frauduloasă. Dacă nu ştiţi, aflaţi că Constantinescu Gabriel este noul şef al grupului. El îi manipulează pe toţi la ora actuală. La această dată nimeni din grup nu se mai teme de poliţie, parchet, fiecare încearcă să tragă cît mai mult pe turta lui. Tot păienjenişul de firme create după 2010 cu administratori marionetă, firme aflate sub controlul lui Constantinescu dau roade acum. Se incearcă prin toate tertipurile să se sustragă cît mai mult averea lui Chelu şi planul se pare că merge. DIICOT-ul Bucureşti nu îi mai sperie pe acesti mafioţi. Oare de ce?

  4. Sica spune:

    Mai lăsaţi-l pe Cătălin( Dumnezeu să-l ierte) c-a fost de fapt o victimă şi nu un călău al Bursei cum s-au exprimat mulţi. Băiat bun a fost, i-a plăcut să aibă multe proprietăţi, mulţi bani, multe femei, mulţi copii etc. De fapt prea multe proprietăţi n-a avut decât pe hârtie, nu s-a bucurat de nimic. Cei din jurul lui, adevăraţii mafioţi i-au gâdilat orgoliul şi grandomania bolnăvicioasă şi l-au condus pe drumul pierzaniei, profitorii fiind trepăduşii din jurul său. Sumele uriaşe obţinute prin fraude au încăput pe mîna acoliţilor care l-au sfătuit să treacă pe numele lor acţiuni şi proprietăţi de sume fabuloase. Moartea lui a fost o mană cerească pentru anturajul lui. Toţi au vrut şi au luat mereu, dar nimeni nu l-a sfătuit să facă ceva cu sănătatea precară. Mai bine vedeţi de personajele din jurul lui, că aveţi ce vedea şi scrie, ce proprietăţi şi sume uriaşe le-au rămas. Luaţi la puricat pe alde Constantinescu, Brînză Mihai, Tiru, Mînjineanu, Mihalcea şi vedeţi ce averi au acumulat acestia. De primii aţi mai scris cîte ceva, de acest Mihalcea de ce nu?. Să vedeţi ce viloi are pe Bucureştii Noi, case bloc, terenuri case, fabrică de paine, maşină luxoasă etc. Ăstai isteţ foc, a dat divorţ de nevastă-sa cînd la înghesuit tare procuroarea Isăilă şi a trecut totul pe numele lui. Acesta este un subiect tare. Mai lăsaţi-l pe răposatul şi familia lui şi vorbiţi de smecherii care l-au dus la ruină şi moarte. Un lucru trebuie reţinut: uriaşele sume obţinute de firmele lui provin din evaziune, returnări de TVA, deci sunt sume de care trebuia să ne bucurăm noi toţi, cetăţeni ai acestei ţări.

  5. dorian spune:

    Poliţia şi parchetul lucrează ca la carte cînd e vorba de marii mafioţi gen Chelu. S-au străduit acestia, de vreo două decenii parcă, cu zeci şi zeci de dosare şi în final au găsit vinovaţii. Asta am aflat tot din ziarul dumneavoastră. Vinovaţii sunt Doina Rimar mama lui Cătălin şi Rimar Cezar. Împreună au puţin peste 150 ani. Sunt curios ce sumă uriaşă li s-a pus în cîrcă şi în ce mileniu se va recupera. Da de restul băieţilor şi fetelor din jurul lui Cătălin care şi-au tras cam tot nu se aude nimic?

  6. Sebe din Constanţa spune:

    Tot citind articole publicate despre acest Chelu şi tot ce se întâmplă, încep să cred că acesta nu a murit. Am auzit că nu s-a făcut o investigaţie ADN, aşa că orice este posibil. Cum a făcut grupul lui Chelu uriaşa avere de peste 1,5 miliarde euro? Simplu se pare, prin artificii de genul de la Argus SA Constanţa, cunoscuta fabrică de ulei. Îmi permit să vă prezint un articol publicat într-un ziar de-al nostru din Constanţa, Replica, cotidian de atitudine, asemănător se pare în prezentarea unor escrocherii cu ziarul dumneavoastră. Acest articol a fost publicat în martie 2013 de ziaristul Cristian Anton. Din câte am mai citit se pare că aşa s-a procedat în nenumărate alte societăţi din ţară. Urmărind mai multe articole publicate în ţară, în ziarul dumneavoastră, referitor la acest grup din Galaţi încep să cred că acest Cătălin Chelu a fost o victimă a unui sistem creat de ,,un cineva” în jurul său, altfel nu se poate explica poziţia organelor abiltate ale statului. Se pare că interesele ce sunt în jurul averii uriaşe sunt imense şi totul a fost bine calculat, de ce nu, chiar şi dispariţia acestui Cătălin Chelu într-o formă sau alta. Iată materialul la care fac referire şi care arată adevărata faţă a grupului Chelu şi misterul ce planează în jur:

    Jaful de la Argus în cifre: Chelu a prăduit societatea cu 100 miliarde lei
    Acţionarul majoritar al Argus SA, milionarul Cătălin Chelu, a prăduit producătorul constănţean de ulei cu circa 100 de miliarde de lei vechi numai în 2012, se arată într-un document al companiei. În acest moment, Argus are pe rol 13 procese intentate unor firme din portofoliul lui Chelu care fie au primit ulei şi nu l-au plătit, fie au livrat mărfuri de care firma din Constanţa nu avea nevoie (plase de sârmă, băuturi alcoolice sau obiecte de ceramică), dar pentru care au fost plătiţi pe loc, fie au încasat bani fără a presta, pur şi simplu, nimic în schimb. Cea mai mare datorie către Argus o are Galfinband Automatizări SA Galaţi, controlată de Chelu, care a primit pe 29.03.2012 ulei „Sorica” în valoare de 5.137.938 lei, pe care nu l-a achitat nici în prezent, procesul derulându-se la Tribunalul Constanţa. O altă firmă din portofoliul lui Cătălin Chelu, Lacta SA Giurgiu, a primit, de asemenea, ulei de la Argus, în valoare de 96.868, 8lei, pe care nu l-a achitat, existând deja o decizie a Judecătoriei Constanţa care o obligă la plata debitului.
    Vinia SA Iaşi, la care Chelu are 53,11% din acţiuni, şi-a bătut pur şi simplu joc de Argus: nu a achitat contravaloarea a 44 tone de zahăr, livrate de Argus, respective 186.158,72 lei; Chelu şi-a obligat oamenii de la Argus ca societatea constănţeană să plătească o factură de 60.000 lei la energie electrică a firmei Vinia, către E ON Energie; Vinia a trimis la Argus, în două rânduri, băuturi alcoolice în valoare de 35.471,74 lei, respectiv 206.874,93 lei, deşi producătorul constănţean de ulei nu avea ce să facă cu vinurile lui Chelu; în plus, s-a mai contabilizat un prejudiciu de 133.447, 37 lei, după ce s-a constatat că o parte din băuturi sunt degradate din punct de vedere calitativ. Argus a cerut falimentul Vinia SA Iaşi din cauza acestor prejudicii, procesul judecându-se la Tribunalul Iaşi. La fel stau lucrurile şi în cazul Unisales Distribution SRL Galaţi, de asemenea din grupul Chelu, dată în judecată de Argus pentru o datorie de 345.622,11 lei. Şi Recal Sim SRL din Slatina are de plătit 230.744,19 lei, reprezentând contravaloarea unei cantităţi de zahăr livrate de Argus. Una din cele mai golăneşti ţepe trase de Chelu firmei Argus este cea prin care producătorul constănţean de ulei a cumpărat, sub semnătura oamenilor plasaţi de milionar în conducerea firmei, de la Plase Pescăreşti SA Galaţi, în care Chelu are 67,42% din acţiuni…plase de sârmă. Contractul a fost semnat pe 06.03.2012, iar Argus a efectuat plata a 125.240 lei în aceeaşi zi, deşi efectiv nu avea ce să facă cu acele plase de sârmă. De altfel, chiar dacă nu avea nevoie de aşa ceva şi a plătit totuşi banii, firma gălăţeană nici nu s-a mai obosit să livreze produsul la Constanţa.
    Zeci de miliarde aruncate de Argus pentru obiecte de ceramică, servicii de transport inutile sau fără nici un fel de motivare
    La fel de banditesc a acţionat Chelu şi prin Galatex SA, unde acţionar majoritar este Cibrosat SA, în care milionarul are peste 90% din acţiuni. Pe 19.04.2012, oamenii lui Chelu din Argus SA au semnat pentru plata a 250.000 lei către Galatex, reprezentând „avans marfă”; nu a existat, niciodată, nici un fel de marfă livrată la Constanţa, existând un proces în acest sens la Judecătoria Constanţa. Aceiaşi oameni ai lui Chelu, Sorin Panaite şi Marcel Haret, au semnat din partea lui Argus, pe 23.01.2012, livrarea de ulei „Sorica” firmei Mihpop SA din Olăneşti, în valoare de 476.532 lei. Banii nu au fost plătiţi nici până azi, iar firma a intrat în faliment, Argus cerându-şi acum drepturile la Tribunalul Vâlcea. Şi City Oil SRL din Galaţi a luat de la Argus ulei de 143.662,4 lei, prin semnătura oamenilor lui Chelu, fiind în prezent executată silit pentru plata debitului. Ajungem şi la produsele ceramice pe care Cătălin Chelu le-a băgat pe gât firmei Argus, deşi aceasta nu avea ce să facă cu scrumiere, căni şi farfurii de supă: 537.612 lei a plătit Argus, pe 06.03.2012 către Cibrosat SA Galaţi, primind în schimb oale de numai 157.957,76 lei, şi din acestea o parte fiind sparte. Nişte ulcele a livrat către Argus şi o firmă de morărit şi panificaţie controlată de Cătălin Chelu, de această dată de „numai” 17.715,9 lei. O nouă mostră de mârlănism maxim a fost oferită de Chelu cu ocazia facturilor de 350.000 lei, respectiv 400.000 lei emise pe 24.04.2012, respectiv 02.05.2012 de societatea sa Comat SA Galaţi firmei Argus, care le-a achitat pe loc. Ulterior, s-a constatat că nu s-a livrat sau prestat absolut nimic în schimbul acestor bani; pur şi simplu, Chelu a scos 750.000 lei din banii Argus, pentru că aşa a avut chef în acea zi. Procesul se derulează la Tribunalul Galaţi, Comat fiind în faliment. În fine, un ultim mare tun dat de milionarul gălăţean a fost prin intermediul unei alte firme de-ale sale, Auto Transpeed SA Piteşti, care a încasat anul trecut 1.187.549,4 lei de la Argus SA Constanţa pentru servicii de transport rutier. Servicii care nu au fost prestate niciodată în realitate, în condiţiile în care Argus nici nu avea nevoie de aşa ceva, producătorul constănţean de ulei având propria firmă de transport.
    Articol scris de Cristian Anton şi publicat de Replica din Constanţa, martie 2013

  7. Imparţialul spune:

    Toată lumea trage în Constantinescu, Brînză, Tîru, Mînjineanu, dar de ce nu se vorbeşte de ceilalţi profitori de seamă gen Mitu Ionel, Sorin Panaite, Mihalcea, Lupu Florentina, Munteanu Cătălin, Gheorghe Chirilă, Patrichi Giulio, Bădoiu Mihaela, Iscu Ion, Pricop Florin, Bunu Antonel, Stan Liuţa, Stan Maricel, Pralea Angelica şi mulţi alţi alde nea nimeni, personaje de décor, să iasă la numărătoare, dar care au tras şi ei tare pe turta lor şi au acumulat averi ce mulţi oameni nu le pot realiza într-o viaţă. Este adevărat că sînt cîteva persoane, oamenii lui de bază în toate coţcăriile săvîrşite de-a lungul a peste 20 de ani, care şi-au cam împărţit uriaşa avere a lui Cătălin, trecînd peste moştenitorii legali, care încearcă să apuce şi ei un oscior. Problema delicată este însă că sînt sume de plată de către moştenitori, sume stabilite în sarcina lui Chelu Cătălin, iar restul găştii s-au cam orientat acolo unde trebuie şi este de ciugulit la greu cum s-ar zice. Despre Chelu şi gaşca lui se pot scrie romane, a dominat Bursa din ţara asta prin tranzacţiile făcute de-a lungul a peste 20 de ani, fiind o sperietoare pentru societăţile în care se infiltra. Orice ar fi treburile sînt încă tulburi, într-un final vor trebui procurorii să dea un verdict şi pentru restul echipei. Să sperăm că toţi vor plăti pe măsura neligiuirilor.

  8. Luiza spune:

    Foarte corect şi de bun simţ mi se pare comentariul domnei Sica(sau poate domnului Sică).
    Foarte mult s-a scris în presă despre Cătălin Chelu, s-a făcut din el un subiect de primă pagină prin ziare din diverse localităţi din ţară, în ziarul Financiar, în Bursa, Capital etc.
    El era prezentat ca geniul malefic, groparul a sute de societăţi, rechinul pieţei de capital etc. Despre cei din jurul lui nu s-a scris deloc până la momentul penibil cu aşa zisa mituire a generalului Fătuloiu, o mizerie cum nu a mai fost regizată vreodată în ţară pentru vreun bancher. Cu acea ocazie s-a scris şi despre Bunu Antonel şi Constantinescu Gabriel, doi din oamenii săi implicaţi în multe escrocherii. Oare a avut el mintea genială de a concepe uriaşele fraude financiare ce au fost săvârşite de grupul de indivizi din jurul său? Cine le are cât de cât cu evidenţa contabilă, cu mecanismele pieţei de capital înţelege foarte bine că presupunea ca în spate să fie o persoană foarte riguroasă care să fie capabilă să stăpânescă volumul uriaş de date financiar contabile şi volumul incredibil de mare de tranzacţii bursiere atât de alambicate făcute prin ELDAINVEST şi apoi prin City Invest. Ar fi putut Cătălin să gestioneze uriaşul volum de informaţii? Sigur nu. A fost în permanenţă minţit, în permanenţă a fost linguşit în faţă şi înjurat pe la spate. I-au plăcut într-adevăr anumite lucruri, de care cei din anturajul lui ştiu foarte bine şi bazându-se pe acest fapt l-au furat în permanenţă şi nu vreau să mai vorbesc de sfatul de bine dat de ,,cineva,, de a trece acţiuni pe numele unor personaje din jur, de rude ale anturajului, de a afectua aşa zise împrumuturi pe numele celor din grupul său, a unor rude din anturaj, toate având menirea de a se ascunde faptul că în spate ar fi tot el. Ce plan diabolic s-a ţesut în jurul lui, iar el în naivitatea lui a intrat în tot acest păienjiniş. În numele său s-au efectuat tranzacţii cu sume uriaşe, s-au plimbat bunuri de ici colo, valabil şi pentru diverse proprietăţi. Fără ştirea lui s-au mituit poliţişti, procurori, magistraţi, fapt declarat chiar de el. Ce nu ştia el era faptul referitor la sumele date drept mită de aceste aspecte ocupându-se în special Gabi Constantinescu şi Bunu Antonel. Aşa zisa mită din dosarul Fătuloiu a fost o măgărie uriaşă pusă la cale de creierul malefic al grupului Chelu, totul realizat cu complicitatea unora din jurul său. Cătălin trebuia să dispară într-un fel sau altul. Uriaşa avere obţinută prin fraude de proporţii trebuia să se disipeze către cine trebuie. Sumele uriaşe de bani murdari, bani ce trebuiau spălaţi, toate astea trebuiau să se facă în linişte, fără prezenţa lui, fără ca anumite organe să mai stea cu ochii atintiţi pe marele rechin. Dispariţia lui ar fi însemnat o mană cerească pentru mulţi, cînd trăia capta prea mult atenţia şi nu era bine. A murit şi s-a instalat o linişte suspectă. Ziarele nu mai scriu despre uriaşul imperiu, când şi când se mai face vâlvă cu bătălia între Doina Rimar şi Ala Procopenco şi cam atât. În spate însă este o bătălie mută, cu şantaje, ameninţări etc. Acţiunile sunt plimbate de colo pentru a se ascunde adevărul despre sumele furate. Imperiul trebuie rapid împărţit, trebuie să dispară urgent urmele unei furăciuni uriaşe, fără precedent în ţară. Dacă vreţi să înţelegeţi mizeria din jurul său citiţi ,,Stenogramele groazei,, publicate pe internet, parcă de ziarul Profit şi veţi vedea cam câtă dreptate am. Poate pricepe un om normal ca despre cineva să se zică că are zeci şi zeci de dosare dar acestea stau zeci de ani? Unde ajung aceste dosare?
    De când stau la structura DIICOT centrală şi ce s-a întâmplat până acum? Uriaşa furăciune poate fi uşor de descoperit şi probată, dacă se doreşte, trebuie doar voinţă. Toate escrocheriile făcute în piaţa de capital, toată schema furăciunii, printr-o verificare temeinică la ELDAINVEST şi City Invest. Era şefă la City invest o mironosiţă, Lupu Florentina, care l-a furat pe Cătălin de la rupt cu gaşca din jur. Această persoană se credea Dumnezeu pe pământ, semna fata în delir. Bine zgâlţîită această individă este cheia aflării unor fraude incredibile săvârşite în piaţa de capital. Fata asta a fost ce care a contribuit la spălarea unor sume uriaşe de bani. Bineânţeles că şi-a tras partea leului împreună cu toată gaşcă de infractori din jurul lui Cătălin. Nu mi se pare corect ca el, Cătălin Chelu, să fie considerat un monstru, ci o victimă a unui sistem bolnav, victimă a unor monştrii, cu chip de om, ce au fost plasaţi în jurul lui. Voi mai reveni cu detalii.

  9. Victor spune:

    În cazul acestui personaj şi a celor din jurul său este vorba de o activitate de spălare bani, activitate ce este reglementată de legea 656/2002 privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor. La articolul 29 din această lege alin1 se prevede sancţionarea cu închisoare de la 3 la 12 ani de închisoare. În contextul acestei legi spălarea de bani presupune: schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;
    ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni; dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni.De reţinut este faptul că se aplică în cazul spălării de bani si prevederile art.118 din Codul penal privind confiscarea bunurilor. Cam asta prevede legiuitorul în cazul activităţii desfăşurate de acest Chelu şi grupul de persoane cu care au acţionat se pare vreo 20 de ani.
    Totul este de cum îşi fac datoria instituţiile statului.

  10. m spune:

    Lili Florentina marea şefă a lui Cătălin de la City Invest, care l-a furat de la rupt, de ce este bine mersi liberă? Mare director la Comat, administrator la Fricom, cenzoriţă prin multe alte societăţi, a furat din banii moştenitorilor de-a rupt. Cînd va fi luată la întrebări pentru miliardele ajunse la mama-sa Stoica Paraschiva, asta pentru acţiunile de la Mecanica Rotes. Face pe mironosiţa da a făcut jaf în banii lui Cătălin. Apartamente şi-a luat, livadă are, fast-foud şi-a luat , cu ce bani? Ea şi cu mama-sa de ce nu sînt cercetate pentru spălare bani?

  11. Angelica spune:

    Florentina Lupu este întra-devăr capul multor rele. Dacă ar şti Cătălin cum l-a prostit cînd trăia şi ce jaf a făcut în ultimii ani la Fricom cu Luminiţa s-ar zvîrcoli în mormînt.
    Cătălin de abia a scăpat de puşcărie pentru privatizarea de la Fricom şi astea două au făcut prăpăd de zeci de miliarde în vreo 7-8 ani. Aici trebuie să intre DIICOT-ul că are ce găsi şi mulţi or intra la apă.

  12. Dică spune:

    Veste bombă vă dau: Cătălin trăieşte! Cum am aflat? Simplu! Cetăţeanca Lupu Lili Florentina întocmeşte facturi la greu pe numele lui Cătălin Chelu pentru presupuse mărfuri expediate acestuia, respectiv zeci de garnituri de mobilă faină.
    Curios sunt dacă Cătălin a semnat de primire. Incredibil, dar adevărat. Dar dacă ar fi numai asta ar fi bine. Cătălin se pare că a mai ridicat ceva parale, cu foarte multe zerouri de pe la anumite societăţi, a mai făcut ceva menţiuni pe la un anumit Registru Comerţ şi multe altele. O să revin cu detalii.

Lasa un raspuns


Şi aici sunt banii

Luna iunie a adus o surpriză, nu pentru copiii acestei ...

Cam la fel şi-n Zar

Încă mai este timp până la închiderea declaraţiilor fiscale pentru ...

Salarii de mizerie:<

Nasol. Ca grefieră de Curte de Apel, Neagu Florin-Cosmin, a ...