logoImpact EST nr. 822 - 05.06.2020

În deplină inconştienţă profesionlă, col. dr. Adrian Boicu şi-a adus în vizită cinci colegi de la Spitalul Militar Focşani să vadă ce a realizat el la Galaţi!

Comunicatul Ministerului Apărării Naţionale, minister de care aparţine şi Spitalul Militar de Urgenţe „Aristide Serfioti” din Galaţi (ca de altfel toate spitalele militare din ţară), a fost unul sec, ca toate comunicatele instituţiilor statului, care pe noi gazetarii – şi prin noi opinia publică – ne lasă suspendaţi în lumea sferturilor de măsură. Se întâmpla în seara de miercuri, 25 martie. Cum că cinci cadre medicale ale acestui spital au fost depistate pozitiv la testul pentru COVID-19. Dar aceste cadre ce sunt, bre MApN? Medici, asistente medicale, infirmiere, îngrijitoare? Cine a fost purtătorul coronavirusului? Mai misterios acest comunicat decât chiar coronavirusul! Aşa că ne-am apucat de alergat în interiorul redacţiei mutată uneori şi acasă. Numai colonelul doctor şi comandant de spital militar îşi permite luxul libertăţii de a-şi vizita familia şi „pretinii” oricând doreşte. Familie şi colegi care locuiesc şi muncesc în municipiul Focşani. Iar prietenii dr. Boicu lucrează toţi în Spitalul Militar Focşani, spital închis în urmă cu două săptamâni din cauza infectarii masive cu COVID-19 a cadrelor medicale. Desigur, este un spital mic, de circa 150-200 de paturi, din câte îmi amintesc, după ce acum vreo 20 de ani am vizitat un bolnav internat acolo. Din acel spital provine şi dr. Boicu. Scuze pentru lunga introducere! Ştiţi ce a făcut IL COMANDANTE? O tâmpenie exemplară. Şi-a invitat la Galaţi, pe moşia Serfioti, cinci dintre colegii de la spitalul închis din Focşani. Desigur că nici unul nu a făcut vreun test înainte de a intra prin toate pavilioanele Spitalului Militar din Galaţi ca din bucărie în dormitor, desigur situate în locuinţele personale! Comandantul medic ortoped-traumatolog şi nu „ortoped-reumatolog” (cum greşit a caligrafiat după manuscris secretara redacţiei Impact-est, într-un articol precedent legat tot de „subiectul” Boicu), i-a plimbat prin pavilionul administrativ şi prin toate secţiile spitalului pentru a se da mare cu ce a găsit el în acest spital în anul 2014, când a devenit comandant! Fără vreun pic de coştiinţă profesională, ca să nu vorbim de ce a regulei bunului simţ, ne spun sursele noastre, colonelul-comandant-medic şi-a etalat muşchii ca-n propriile vile şi şi-a etalat spitalul fără ca vreunul dintre ei sa poarte macar halate şi măşti. Dacă nu pentru protecţia conştienţei lor, măcar pentru a bolnavilor şi a cadrelor medicale cu care echipa de vizitatori a luat contact…

Boicu, pleosc şi la stomatolog!

Imaginaţi-vă că IL COMANDANTE, depistat pozitiv la testare, a intrat în contact cu toţi şefii de Secţii, care la rândul lor au intrat în contact cu colegii-medici de pe Secţii, care colegi-medici au intrat în contact cu asistenţii medicali şi cu bolnavii, care bolnavi au intrat în contact cu infirmierele, care infirmiere au intrat în contact cu toată dezinfecţia şi cu toate îngrijitoarele, care îngrijitoare au întins cu mopurile pe toate suprafeţele şi grupurile sanitare, fix ce au primit de la măria-sa Vodă Boicu & Co… Este clar câtă trebăluială este pe capul celor care fac ancheta epdemiologică şi cât din realitate vor înfăţişa mass-media, ca să afle şi populimea asta izolată în sărăcia propriei locuinţe cum îşi permit nişte purtători de conştiinţă, pe care au şi jurat-o, să fie mai presus de reguli, de lege şi, mai ales, de Ordonanţă Militară.
Tot ancheta epidemiologică are de stabilit dacă şi ce cabinet stomatologic a vizitat dr. Adrian Boicu, pentru a-şi trata un dinte, cum se vehiculează în piaţă, după ce ştia că a fost depistat pozitiv în urma testării!
Dar omul îşi permite să dea cu bomba biologică căci este un ajuns. El deţine dimpreună cu soţia două vile: una de 133 mp, situată în Focşani, şi o alta de 248 mp, situată în satul Petreşti, comuna Vânători, judeţul Vrancea. În anul 2017 el a obţinut dimpreună cu soţia-judecător 270.000 de lei net. De la concurenţa spitalului pe care îl comandă, adică Hyperdia, Sanomed şi Med Life, a obţinut doar 12.000 de lei net. Şi ca să completăm cauza acestei sfidări, ataşăm acestui articol şi declaraţia de avere a celui care încă nu a avut ONOAREA militară de a demisiona.
Gelu CIORICI
geluce@yahoo.com

 

Ultima oră:
Trei zone fierbinţi în Spitalul Militar Galaţi

Descinderea celor cinci medici veniţi-aduşi în vizită (de lucru, aflăm!) la Spitalul Militar „Aristide Serfioti” din Galaţi, au venit aici aici pentru acreditarea spitalului, ni se şopteşte în cască (!), a lăsat în urmă trei zone fierbinţi. Aşadar, cele mai afectate Secţii de virusul COVID-19 sunt Anestezie-Terapie Intensivă, Pavilionul Administrativ (firesc, spunem noi, atâta vreme cât col. dr. Adrian Boicu, comandantul spitalului, a fost depistat pozitiv), şi Nucleul Calităţii. Dar asta abia după ce s-a preumblat prin toate Secţiile dimpreună cu toată echipa de evaluare, medicii acesteia fiind complet neprotejaţi, ca şi el, cum am mai spus. Mai este de lămurit o chestiune: cu ce se mănâncă această pompoasă denumire, Nucleul Calităţii. Adică ce este, cu ce se ocupă şi ce vrea această Secţie. E un soi de „vax albina, s-a ouat găina”, în traducere liberă! Aici sunt analizate sociologico-ştiinţific chestionarele pe care le completează pacienţii, scopul final fiind acela de îmbunătăţire a activităţii din spital!
Dar eu opinez că e o mare vrăjeală, denumirea sofisticată fiind în fapt un „falş” acoperiş de nori, menit să ne aiurească şi să ne aburească cum că acolo cineva lucrează şi gândeşte pentru binele umanităţii…bolnave.
A, de prisos să vă spunem că de sâmbătă seara (28 martie) şi până astăzi, după Sfânta Liturghie de la televizorul devenit biserică, col. dr. cdt. Boicu nu a dat nici un semn. Sigur vrea să ma protejeze, să cumva să îimi dea coronavirusul prin telefon!

N.R. Regretăm că suntem nevoiţi să luptăm din tranşee. Adică nu vă putem oferi şi ediţia tipărită, pentru cititorii cărora le place încă mirosul de literă proaspăt tipărită, tipografia-parteneră fiind nevoită să tragă obloanele din lipsă de comezi. Să fiţi sănătoşi şi iubiţi!

Gelu CIORICI 28 - martie - 2020

2 Responses so far.

  1. Iulian Bradler spune:

    Referitor la acest articol as putea spune ,, nimic nou sub soare!”
    Constat – cu regret – că unor jurnaliști vorba le-o ia nepliticos inaintea gandului si articolele lor în aceasta perioada sunt eliptice și absconse…inutile aș scrie pe românește.
    NU UCIDEȚI MEDICII ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ STIMAȚI JURNALIȘTI, FIE EI CIVILI SAU MILITARI”.
    Pe domnul colonel medic dr. BOICU îl cunosc și aș spune fără teama de a greși că este un profesionist. Îl cunosc de pe vremea când era student la Institutul de Medicină Militară și a fost de excepție.Nu l-am mai văzut din anul 1996 când a absolvit însă i-am urmărit evolutia profesională…impecabilă domnule jurnalist.
    Eu sunt la vârsta senectuții și sunt foarte sincer…eu nu mai am ce pierde.
    Articolul în sine pare a fi scris de un începător, nu a făcut armata iar limbajul și subiectul este tern.
    Domnule jurnalist am făcut un ,,copy paste” cu personalități din lume care au luat acest blestemat de virus și pe care nu l-am cenzurat. Vă rog să îl citiți și poate trageți o concluzie. Vă doresc domnule jurnalist multă sănătate și încercați subiecte mai atrăgătoare în această perioadă terifiantă. Sper să nu aveți parte de acest virus insidios.

    Cuplul Hollywoodian alcătuit din Tom Hanks şi soţia sa, Rita Wilson a fost depistat printre victime în timpul unei călătorii în Australia.

    Hanks a scris rapid pe facebook despre afecţiunea cu care se confruntă şi a povestit că el şi soţia se află în autoizolare şi urmează instrucţiunile autorităţilor.

    Sophie Grégoire Trudeau, soţia primului ministru canadian, a fost testată miercuri şi rezultatul a confirmat prezenţa noului coronavirus. Femeia venise de la londra unde participase la un concert umanitar. Soţul ei, Justin Trudeau a ales să se autoizoleze cu toate că nu prezenta simptome de îmbolnăvire, potrivit Mediafax.

    Producţia seriei Netflix Riverdale a fost suspendată după ce unul dintre membrii echipei de filmare a declarat că a intrat în contact cu o persoană infectată cu Covid-19. Filmările aveau loc la Vancouver, în Canada.

    În Statele Unite, primele vedete infectate au fost doi baschetbalişti ai echipei Utah Jazz. Rudy Gobert şi Donovan Mitchell au fost confirmaţi printre care prezintă simptome, virusul fiind testat pozitiv. Situaţia lor a deternimat NBA să suspende restul sezonului.

    Tot din sport, a fost depistat printre cei infectaţi fotbalistul italian Daniele Rugani. Jucător al lui Juventus şi al naţionalei italiene, Rugani a fost anunţat miercuri că se găseşte printre cei îmbolnăviţi cu Covid-19, în ciuda faptului că tânărul în vârstă de 25 de ani nu arăta niciun fel de simptome.

    Şi managerul echipei britanice Arsenal, Mikel Arteta, este una dintre personalităţile afectate, clubul său confirmând informaţia.

    Preşedintele Braziliei este infectat cu COVID-19
    Jair Bolsonaro, preşedintele Braziliei, a fost testat pozitiv la infecţia cu COVID-19, el fiind primul şef de stat în această situaţie, conform CBS News.

    Nimic nu e sigur în afară de moarte şi taxe, spune un celebru motto american. Pe lista lucrurilor de care nu poţi să scapi poţi să adaugi acum şi coronavirusul. Pentru că Jair Bolsonaro, preşedintele Braziliei, a fost testat pozitiv la infecţia cu COVID-19. Bolsonaro este primul şef de stat în această situaţie.

    Rezultatul testului a venit după ce şi secretarul de presă al preşedintelui brazilian s-a îmbolnăvit. Fabio Wajngarten a fost testat pozitiv în urma unei călătorii în Statele Unite, acolo unde a făcut parte din delegaţia lui Bolsonaro, primită de Trump la reşedinţa lui din Mar-a-Lago.

    • Gelu Ciorici spune:

      Buna seara! Asa, si? Esentialul este ca el a ascuns ca este infestat. Fix inversul argumentelor, pledoariei dumneavoastra. Recititi. Si articolul meu, si replica Dumneavoastra. Vorbim despre acelasi subiect ;i chiar imi alimentati argumentele. Sa aveti sanatate si lungime de zile!

Lasa un raspuns


Din categoria „Ori

Cum toate lucrurile evoluează pe lumea asta, cum nu te ...

Liviu Brătescu, Sec

În urma sesizărilor adresate Ministerului Culturii (MC) de către arhitectul ...