logoImpact EST nr. 860 - 05.03.2021

Zilele trecute, aşa pe tăcute, fără tam-tam, parcă prea discret, s-a petrecut un fapt peste care s-a trecut uşor, fără a i se acorda importanţa cuvenită. Noi credem că sunt lucruri în viaţa cetăţii ce trebuie evidenţiate, care au rol important, cum este cel legat de numirea unui nou şef la DIICOT Galaţi.

Păi ce, este puţin lucru să se schimbe şefia la o astfel de instituţie cu rol strategic de asanare şi curăţire a „gunoiului” social, a infractorilor, a crimei organizate?

Iată, Sorin Cărare care ocupă postul de ani de zile ca interimar a fost înlocuit de doamna procuror Negraia… căreia îi dorim din tot sufletul şi cu sinceritate mult succes în activitate. Orizontul de aşteptare al populaţiei, al contribuabilului, al nostru al tuturor este foarte mare, în contextul atâtor atacuri la încălcarea legilor ţării, al atentatelor produse prin jaf şi prin corupţie, al atâtor tâlhari, care devalizează ţara punând în pericol tânăra noastră democraţie şi bunăstarea celor ce convieţuiesc în arealul „păzit” de doamna Negraia.

RDH 10 - octombrie - 2014

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Stângă este un acc

Încet, încet, lumea lui Stângă şi a camarilei juvenile care ...

Comat SA Galaţi, ve

Suspansul privind sentinţa ce se va pronunţa de Tribunalul Galaţi ...

Un alt avocat gălă

Avocatul Deleanu Mihai face parte din Baroul Galaţi de prin ...