logoImpact EST nr. 844 - 24.10.2020

Vine din nou 15 iunie, și iar intrăm în rutina imbecilă a comemorării „poetului național Mihai Eminescu”, pe care propaganda scolastică nu-l vrea decât poetul cu „mai am un singur dor”. Dar de ce să nu ne fie dor de Eminescu jurnalistul, care pare să fie de fapt marea sa vocație, și care este aproape o certitudine că i-a adus moartea prematură. Să schimbăm măcar în preajma lui 15 iunie reflexele condiționate și să gândim și cu capurile noastre, cele nespălate încă pe creiere. Dăm căutare pe Google și aflăm câteva răspunsuri la angoasele noastre. 

 

Jurnalismul politic l-a răpus

„ Asasinarea lui Eminescu a continuat și continuă și în prezent, prin trecerea sub tăcere a activității sale de jurnalism politic, a atitudinilor sale naționaliste și antiiudeo-masonice. Continuă prin prezentarea sa în școli în mod voit deformat, în ipostază numai de poet genial, sărac si fustangiu. Continuă și prin eliminarea din opera sa poetică a acelor poezii cu caracter profund național, cum ar fi versiunea adevărată a poeziei Doina. Continuă prin atacurile tot mai dese şi abia disimulate ale așa-zisei elite culturale române. Continuă prin atacurile tot mai nerușinate ale comunității evreiesti din țară și din afara granițelor. Dar, cel mai mult continuă prin lipsa noastră de cinstire a marelui român Mihai Eminescu, prin lipsa de informare asupra operei, a luptei și a dorințelor sale pentru neamul românesc.” (am citat din studiul „De ce trebuia asasinat Eminescu”, întocmit de  Cezarina Bărzoi și Ionut Băiaș -“Permanențe” Nr.1-2  2005). Iar pentru gălățeni, ceva special-asasinarea lui Eminescu continuă și prin ignorarea unui adevăr sinistru-că avem printre multele străzi cu nume imbecil și o stadă dedicată sinistrului Grigore Ventura, compozitorul agent austriac, care l-a turnat pe Eminescu la Poliție, ca fiind un nebun încuiat la baia publică, și care voia să-l împuște pe rege.

Cum a fost asasinat Eminescu

Prezența ziaristului și omului politic Mihai Eminescu în climatul socio-politic al anilor 1880 incomoda teribil cercurile politice românești supuse masoneriei si evreilor. Eliminarea lui Eminescu era iminentă. Ne aflăm în apropierea semnării unor tratate politice mult negociate de statul român, care pur si simplu nu mai avea loc pentru un Mihai Eminescu. Distrugerea sa nu se putea înfăptui însă printr-un procedeu rapid şi direct. Fabricarea nebuniei sale reprezenta singura opțiune întrucât se putea invoca ori de câte ori ar fi venit vorba de scrierile marelui ziarist. Eminescu era nebun, așa că nimic din ceea ce a scris nu trebuie luat în considerare.

Procesul de asasinare fizică si morală a lui Mihai Eminescu explodează în ziua de 28 iunie 1883. Ziarul Românul care se afla în polemică cu Eminescu scrie pe 1 iulie: “Aflăm cu sinceră părere de rău că dl. Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul, tânăr plin de talent şi înzestrat cu un deosebit geniu poetic, a căzut greu bolnav. Sperăm că boala sa nu va fi de cât trecătoare și că în curând vom putea anunța deplina sa însănătoșire”.

Acesta era semnalul scoaterii din viata publică a marelui ziarist. Timpul vine cu o declarație abia pe 2 iulie 1883 în care spunea: “Cu începere de astăzi, 1 iulie, direcțiunea politică și redacția ziarului “Timpul” este încredințatã d-lui Mihail Paleologu”. Opinia publică întelege astfel că Eminescu este scos din presa românească. Nicăieri nimeni nu dădea însă nici un motiv, nici o explicatie asupra îmbolnăvirii sale subite. Timpul revine cu un comunicat a doua zi pe 3 iulie: “Unul dintre colaboratorii acestei foi, dl. Mihai Eminescu, a încetat de a mai lua parte în redacție, atins fiind în mod subit de o gravă boală. Ne place însă a spera că lipsa dintre noi a acestui stimat confrate nu va fi de cât de scurtă durată şi că ne va fi dată fericirea de a anunţa revenirea sa sănătos la funcţiunile de până acum”. Trebuie să observăm faptul că în textul ambelor comunicate Eminescu este numit poet, chiar dacă este evident faptul că funcţia pe care o îndeplinea în cadrul Timpului era cea de ziarist.

Ziua decisivă este, după cum am spus deja, 28 iunie 1883, când se petrec o sumă de lucruri bizare, atent meşteşugite pentru a fabrica nebunia eminesciană. Soţia lui Slavici, doamna Szoke, trimite lui Maiorescu un bilet cu următoarea rugăminte: “Domnul Eminescu a înnebunit. Vă rog faceţi ceva să mă scap de el, că e foarte rău”. Maiorescu găseşte în acest bilet pretextul perfect pentru a pune planul în aplicare.

Pe de altă parte însă se ştie că Eminescu era în aceea zi la baia Mitrasewschi, lângă strada Ştirbei Vodă, nu departe de sediul Societăţii Carpaţii, societate interzisă de oficialităţi în aceeaşi zi. Eminescu fusese dus acolo de către Grigore Ventura pentru a-l discredita, ceea ce îi şi reuşeşte. Eminescu îşi iese din minţi, Ventura îl părăseşte. Anunţă apoi imediat poliţia că trebuie să ridice un nebun de la baia Mitrasewschi. Anunţă în acelaşi timp pe Secăşeanu şi Ocăşeanu, prietenii lui Eminescu, care sosesc imediat la locul respectiv, ajutându-l pe Eminescu să îşi revină în fire. Ventura era redactorul ziarului L’Independence roumaine, ziar al cărui director, Emille Galli, fusese expulzat din România în aceeaşi zi fatidică de 28 iunie. Galli nu este singurul expulzat în acea zi, aceeaşi soartă a avut-o şi ziaristul Zamfir C. Arbore, prietenul poetului şi cu siguranţă mulţi alţii.

Toate aceste evenimente s-au petrecut pe fondul semnării iminente de către România a tratatului cu Tripla Alianţă (Germania, Austro-Ungaria, Italia), negociat mai bine de doi ani şi jumătate de către Junimişti, conduşi de Carp, tratat susţinut în totalitate de Titu Maiorescu. Sărbătorile naţionaliste de la Iaşi, de la începutul lui iunie 1883, când s-a dezvelit statuia lui Ştefan cel Mare şi când Eminescu, perfect sănătos, a citit la Junimea poemul său, Doina au iritat puterile centrale. Alături de Eminescu s-a aflat și Petre Grădișteanu, care a avut un discurs la fel de înflăcărat.

Von Bismarck este gata să declare război României, dacă nu se fac urgent retractări şi nu se dau asigurări ferme că se va intra imediat în sfera de influență a Germaniei și Austro-Ungariei. Se cere ferm desființarea Societății Carpații, un adevărat partid secret de rezervă, cu zeci de mii de membri, care milita pe față şi în ascuns pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar şi alipirea lui la Țară. Rolul central în acestă Societate îl avea Eminescu.

Iată că România se supune exigențelor străine, interzice Societatea Carpații, elimină din scenă pe mulți simpatizanți francofoni, Petre Grădişteanu împreună cu D.A. Sturdza pleacă la Viena să îi ceară personal scuze împăratului pentru discursul de la Iași. Toate astea se întâmplau pe 28 iunie 1883, ziua căderii lui Eminescu. Nimeni nu lămurește însă opinia publică asupra bolii lui Eminescu, despre care se afirmă numai că este o boală gravă. În luna iulie, Titu Maiorescu iniţiază o listă de subscripție pentru a strânge banii necesari internării lui Eminescu la Viena, listă pe care o publică în facsimil.

RDH 14 - iunie - 2013

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Persoană trimisă

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a ...

Farmaciile şi fieru

În două ediţii la rând am publicat TOP 2019, alcătuit ...