logoImpact EST nr. 795 - 13.11.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

După ce am servit patria sub drapel un an şi patru luni, am început pregătirea pentru admitere la Facultatea care avea sediul în clădirea fostului Notre Dame. Părinţii mei plăteau meditaţii la: algebră, geometrie, analiză matematică şi fizică. Meditaţiile le primeam împreună cu nepotul comandantului adjunct de la Securitatea Judeţ Galaţi. Nepotul fusese adus la secretarul PCR pe Universitate, Dumitru (Mitică) Căluianu, de către căpitanul Pricop, ofiţerul care răspundea de facultatea de mecanică. După ceva ore contra cost, care au însemnat ca valoare un sfert din preţul unei Dacia 1310 cu full options, m-am văzut admis. Problema de la fizică (o bilă care cădea de la înalţime) o rezolvasem cu Mitică cu trei zile înainte. Dacă aş fi plătit în full Dacia 1310, cu siguranţă aş fi intrat cu 10 pe linie. Din nefericire, bucuria mea de a fi student s-a terminat curând. Două garaje, unul situat în Mazepa 1 şi altul lângă IPJ, m-au lăsat repetent. Urmează o serie de episoade cu viaţa studenţească în comunism, plină de inedit.

Primul curs la începul noului an universitar

Cursul de Rezistenţa Materialelor. Înainte de începere acestuia, a venit un asistent universitar trimis de un conferenţiar consomolist, cu un tabel în care trebuia să menţionăm ocupaţiile părinţilor. Colega mea avea mama muncitor textilist la Fusul. A fost chemată la catedră, unde bolşevicul a cerut ceva material din bumbac pentru scutece, având două fete în nevoi. Mama studentei a îmbracat chiloţi cu mânecuţă, a luat şi o sticlă de 1/2 cu secărică, a făcut trocul la fabrică, după care specialistul în rezistenţă a primit metrajul din bumbac. Bineînţeles că a uitat să spună spasiva! Totuşi, colega a scăpat ieftin. Mie mi-a cerut aprobare şi repartiţie pentru un apartament cu două camere pentru fratele său care locuia în Bădalan. Astăzi, comsomolistul de la Stalingrad – Leningrad este profesor emeit.

Prima sesiune, primul examen

Analiză matematică, cu o preafrumoasă tovarăşă.
Având numele cu iniţiala „V”, urma să intru la examen penultimul, dar am fost chemat în sala unde tov. lector mi-a înmânat imperativ o cerere pentru concesionarea a două locuri de veci, cu care urma să merg la primărie şi să mă întorc cu aprobarea. Am luat hârtia şi am merscu ea la decan (Olănescu Amedeo). A ieşit un scandal monstruos, acuzaţii şi şantaje reciproce. Am intrat la examen, care a constat într-o dictare a tovarăşei, făcută printre lacrimi. Am luat nota 6 cu felicitari!

Vor urma.

Corespondenţă de la Stelian VASILESCU; Seatle, USA 29 - martie - 2019

2 Responses so far.

  1. Basil spune:

    Cateva lamuriri din partea autorului ;bolsevicul plecase la studii in ”Uniunea Sovietelor” datorita tatalui care era mecanic de locomoti
    va la Atelierele CFR adica proletar.Cel mai bun din clasa avea tatal impegat de miscare CFR adica functionar si a ramas in patrie.Modiga a mai avut colegi care s-au intors cu principii sanatoase din URSS.Unul a fost decan s-a casatorit cu o studenta pe care a facut-o sef de promotie( Marian).In numarul urmator o alta poveste in care un alt student este victima chilipirului universitar .

  2. Am trait cu totii si cunoastem viciile de procedura a sistemului academic in Romania comunista .Unii au vazut si au intors capul . Altii au vociferat in bucatarie , infricosati de sistemul de represiune care avea ochi si urechi pretutindeni . Putini sunt cei care au dezvaluit monstruozitatile evaluarii academice . Bravo lor ! Mai bine mai tarziu decat niciodata . Tragedia este ca sistemul s-a perpetuat in timp , indiferent de regimul politic . Acum urmasii celor ce acordau note si calificative in schimbul serviciilor in natura , precum apartamente centrale si chiar locuri de veci , ocupa locuri de frunte in universitati si academii. Masteratele si doctoratele sunt acordate pe conturi deschise in offshore-uri si locuri eligibile prin parlamentul autohton sau PE

Lasa un raspuns la Basil


Hahui a încolonat

Ca director al Poliţiei Locale, el mai pune peste pensia ...

47 de funcţii din A

Pesedeul a folosit cu succes metoda numirilor în funcţiile de ...