logoImpact EST nr. 843 - 23.10.2020

Electroarges SA, pierdere financiară de 16.792.970 lei!

Din site-ul societăţii Electroargeş, perla imperiului Chelu, am aflat un anunţ devastator pentru investitori: pierdere de 16.792.970 lei. Ne-am informat şi am aflat că Ştefan Constantin, preşedintele CA Electroargeş este cel ce facut respectivul anunţ şi a precizat cauza acestei pierderi pentru anul financiar 2020: falimentul firmei SC Mobila Rădăuţi SA.
La această firmă, Electroargeşul a investit sume foarte mari în anul 2018 – a achiziţionat 2.317.172 acţiuni reprezentând 43,11% din capitalul social al firmei Mobila SA Rădăuţi, societate specializată în producerea de mobilier din lemn masiv.
Despre situaţia acestei firme din Rădăuţi am mai scris, am descris modul în care s-au implicat gălăţenii grupării Chelu şi cum au adus-o la faliment. Marele mister îl reprezintă motivul implicării Electroargeş SA în achiziţia de amploare la o firmă care de ani buni mergea din rău în mai rău. Gurile rele spun că implicarea în acest dezastru a fost opera preşedintelui CA, Ştefan Constantin, cel care a tulburat profund apele prin firmele grupării Chelu. Acesta se pare că nu doreşte să predea conducerea Electroargeş, cu toate demersurile celorlalţi acţionari. Despre dedesubturile acestui anunţ, despre investiţia dezastruoasă făcută la Mobila Rădăuţi, ce se ascunde în spatele acestei achiziţii perdante vom reveni cu detalii incendiare.

Cardinal Main SRL Bucureşti: ofertă de preluare!

Este anunţul care i-a scos din minţi pe toţi acţionarii Electroarges SA Curtea de Argeş şi îndeosebi pe cei aparţinând grupării Chelu. Anunţul făcut precizează că oferta se derulează de SC CARDINAL MAIN SRL ce acţionează în mod concertat cu firmele Investments Constantin şi Bemjamins United SRL, ambele din Bucureşti şi aparţinând lui Ştefan Constantin. S-a precizat că oferta s-a făcut în baza deciziilor ASF 3.501/25.11.2015 şi 293/28.02.2018, iar în 28 august 2020 s-a depus documentaţia pentru Oferta Publică de Preluare Obligatorie a Electroargeş SA, cât şi sumele de bani aferente acestei proceduri.
Conform datelor existente la Registrul Comerţului, SC CARDINAL MAIN SRL are ca fondator firma QATELLO PROPERTIES – S.R.L Bucureşti. Curiozitatea ne-a îndemnat să mergem pe fir pentru a afla cine este în spatele acestei firme. Surpriza nu fost prea mare dar ne-a pus la muncă de amploare. Iată ce am aflat: firma QATELLO PROPERTIES – S.R.L Bucureşti are ca fondatori pe SC MAIN URBAN SRL, cu sediul social în Bucureşti, şi SC LAAR ECONOMIC SRL, cu sediul social tot în Bucureşti. SC Main URBAN SRL are ca fondator pe Ştefan Constantin, iar LAAR ECONOMIC are ca fondator pe Dumitrache Silviu, asociatul lui Ştefan Constantin. Aşa, din aproape în aproape, am aflat că firma ce a lansat oferta de preluare a Electroargeş SA are ca fondatori reali pe actualul preşedinte al Electroargeş şi pe asociatul acestuia Dumitrache Bogdan Silviu.
Anunţul este şocant pentru cei care cunosc situaţia reală privind structura acţionariatului Electroargeş SA şi cunosc că Ştefan Constantin a pierdut în realitate controlul societăţii. Va fi măcel între acţionarii ceilalţi şi năbădăiosul gălăţean Ştefan Constantin.
Vă ţinem la curent.

Analistul de serviciu 9 - octombrie - 2020

3 Responses so far.

  1. diana spune:

    Îmi doresc foarte mult să reuşescă Ştefan Constantin ce si-a propus la Electroargeş şi să măture podelele cu clica mafioţilor lui Chelu, să-i pună cu botul pe labe.

  2. Dandeş spune:

    Escroc cu litere mare este acest Stefan Constantin venit din Galaţi aşa din senin.
    A făcut ce a vrut în Electro, de parcă ar fi el burticul pămîntului, sper să i se facă tălpăşiţa cît mai repede.

    • Emilia spune:

      Este escroc că a venit cu bani şi vrea să facă o ofertă de cumpărare? Este escroc că i-a pus la punct pe lingăi lui Chelu şi că l-a pus la plată pe Constantinescu pentru miliardele delapidate? Domnule Dandeş, sunteţi eronat informat despre situaţia de la Electroargeş. Sper că vedeţi noua faţă a societăţii, modul în care sunt apreciaţi angajaţii, ce planuri de perspectivă se au în vedere. Asta înseamnă să fii tânăr, capabil, să ai spirit de afaceri nu de escrocherii ca pe timpul când Chelu şi gaşca lui tăia şi spânzura după bunul plac.

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Cinema City redeschi

Orice se poate schimba în această perioadă, de aceea bucuria ...

Inspectorii ANAF Ant

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, ...

Galaţiul este ocoli

Autostrada şi calea ferată lungă de peste 2000 de kilometri, ...