logoImpact EST nr. 787 - 15.09.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

Demiterea lui Ionel Petrea de la conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă  a năucit pe toată lumea cea bună sau nebună a Republicuţei.

Omul acesta este cel mai longeviv „şef” de instituţii deconcentrate de la noi, cu merite incontestabile şi cu un stil de muncă extrem de performant. Păi, este puţin lucru să fii „tu” declarat la nivel de Românie cel mai bun, ani de zile la rând, sau să fii ales de nenumărate ori să „dai lecţii” la alţii, să organizezi la Galaţi întruniri, conferinţe, simpozioane naţionale? Nu, categoric, NU! Da, dar ce spuneţi de sediul pe care l-a construit pe malul Dunării pentru instituţia cu pricina, impunător, funcţional, modern? Dar de stilul în care îşi făcea datoria, prin care impunea respect prin ceea ce ştia şi nu prin funcţie?

Acuma, gata, l-au terminat şi pe acesta politrucii, vagabonzii şi veneticii politicii gălăţene, vătafii care au adus Republicuţa în sapă de cauciuc!

Un profesionist, un om de caracter, ajuns şef la o instituţie a statului, nevoit ca să reziste, a se înscrie musai în partidele care s-au perindat pe la putere. Ce jenant şi ce  jenat era de aceste situaţii, ce ruşinat se simţea din patru în patru ani când trebuia să pupe condurii şi să jure credinţă noilor ciocoi.

Am aflat din surse sigure că „asasinatul” a fost produs deoarece unei „madame” din  PNL i s-a pus pata şi a vrut postul cu orice preţ. Individa, o molie, o căpuşă, care de ani buni suge banul public cu conducta din bugetul statului, pe motiv de înalt funcţionar public fără portofoliu.

De altfel, nu este prima şi singura dată când cucoana cu pricina produce victime prin dărâmarea din funcţii a unora, pentru a le lua locul.

Să-l laşi pe Petrea de izbelişte, fără posibilitatea de a mai lucra vreodată în sistemul public ca funcţionar, fiind dat afară prin demitere ca o cârpă, ca un gunoi este un act de un comunism imaginabil.

Alde Stan şi Dobre, v-aţi comportat precum am învăţat noi din istorie, Beria sau tăticul Stalin, sau comisarii Ana Pauker şi Vîşinschi.

Băi, ce animale liberale, ce monştri! Ce dracu aveţi voi în comun cu Ionel Brătianu, măi parveniţilor?

JAP 26 - aprilie - 2013

2 Responses so far.

  1. ene spune:

    Astia sunt liberali ? Gresiti total ! Sunt niste otrepe dominate de fosti secu.

  2. ene spune:

    Astia liberali ? Ha ha ha ! Niste otrepe secu + couniste.

Lasa un raspuns


E. Ciorici s-a înv

După vreo trei-patru rocade cu Silviu Pripoaie, tizul meu, Eugen ...

Șeful Poliției, Do

Chiar că nu mai ştim cine pe cine şi cine ...

Inculpatul vameş Bu

Parcă scriem pe garduri, pe ziduri, ca pe insula vremelnică ...

10 septembrie 2019 -

Sursa foto: Arhiva Bibliotecii „V.A. Urechia”