logoImpact EST nr. 798 - 09.12.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

Iată că din 2007 şi până în prezent s-au scurs 12 ani de la răsunătoarea afacere „Aviasan” Galaţi. Atunci, un grup format din Mircea Marosy, deputatul-avocat Mihail Boldea, Valentina Cojocaru, Matei Oprea, fratele lui Răducan Oprea, eternul director al Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Galaţi, şi alţii, au reuşit să acapareze un teren de 39,61 hectare, situat în comuna Vânători şi pe care a funcţionat Aviasanul Galaţi.
Dosarul 2178/1/2016 se află acum pe rolul unei instanţe a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), după ce a fost judecat la Curtea de Apel Braşov. Iată şi soluţia pe scurt dată la termenul 25.06.2019: „În baza art. 395 din Codul de procedură penală, repune cauza pe rol pentru a pune în discuţia părţilor efectuarea unui nou raport de expertiză de valoarea imobiliară. Termen 05.12.2019.”
În 2007, Impact-est a fost prima publicaţie care a devoalat iţele afacerii „Aviasan” în care au fost implicaţi procurori, parlamentari, notari publici, politicieni, directori ai instituţiilor statului şi oameni de afaceri influenţi. La acea vreme, pe piaţa liberă era vehiculată suma de 40 milioane de euro ca valoare a celor aproape 40 de hectare de teren… ca-n palmă.
Procurorii de cauză, conf. univ. dr. Gheorghe Ivan, pe atunci şi procuror-şef al DNA-ST Galaţi, şi Mihaela Aghiniţei, şi ea colegă de catedră universitară de stat cu Gh. Ivan, au apreciat în Rechizitoriu că valoarea terenului ar fi fost de 21 milioane de euro. Cele aproape 40 de hectare de teren figurau în 2007 ca teren extravilan – păşune ale Consiliului Local Vânători.
Conform raportului de expertiză din noiembrie 2018, semnat de către expertul tehnic Adrian Ionescu, acel teren valora acum 12 ani 36.996 de euro, adică 122.020 lei, în mai 2007 1 euro fiind egal cu 3,2982 RON.
Judecătorii instanţei ÎCCJ, dar şi părţile din dosar nu sunt de acord cu respectivul Raport de expertiză, drept pentru care au cerut un nou Raport, cum am arătat.
Vom vedea ce va ieşi şi vom reveni.

Gelu CIORICI 29 - noiembrie - 2019

Lasa un raspuns


Ex-prorectorul Balt

Ca urmare a sesizării noastre, comisia de etică universitară de ...

Moldoveanca Golovati

Conform raportării făcute la finele lunii octombrie 2019 pe SPIT ...

Barbarii finanţelor

După 1989 toate partidele româneşti ajunse la guvernare s-au comportat ...