logoImpact EST nr. 724 - 19.04.2018

9 februarie 1802 era ziua în care se năştea la Oradea marele mecena Emanuil Gojdu, jurist şi om politic, militant pentru drepturile românilor din Transilvania şi Ungaria. Şi a cărui moştenire, estimată la circa 7 miliarde de euro, a fost cedată de statul român pe 30 de arginţi, Ungariei. Din nepăsare. Aceeaşi indolenţă care a făcut ca averea Gojdu să piară pe apa sâmbetei face acum ca memoria marelui patriot român să nu mai fie cinstită nici măcar prin reamplasarea unei statui în centrul oraşului în care s-a născut.
Pe măsură ce lumea începe să-l uite pe cel mai mare mecena român din toate timpurile, cuvintele sale răzbat dincolo de vremuri: „Ca fiu credincios al Bisericii mele laud Dumnezeirea, căci m-am nascut Român: iubirea ce am către naţiunea mea neîncetat mă îmboldeşte a stărui în faptă, ca incă şi după moarte sa erump de sub gliile mormântului spre a putea fi pururea în sânul naţiei mele”.
Emanuil Gojdu s-a nascut la 9 februarie 1802, într-o familie de aromâni originari din Moscopole (Albania), stabilită la Oradea. După terminarea liceului în oraşul natal, Gojdu a urmat studiile universitare juridice la Budapesta, Bratislava şi Viena. În 1824 şi-a început cariera de avocat la Budapesta, ca stagiar la biroul unui avocat sârb. În scurt timp, Gojdu s-a afirmat şi şi-a deschis propriul birou de avocatură.
În mediile politice ungare era foarte apreciat pentru competenţa sa, spiritul său deschis şi aptitudinile sale către interculturalitate, deşi era cunoscut ca un promotor consecvent al intereselor româneşti. Emanoil Gojdu a fost semnatar al Programului Politic de la Pesta al Revoluţiei din 1848, în care se stipula necesitatea folosirii neîngrădite în Transilvania a limbii române în şcoli, biserici şi în problemele interne ale românilor. Mai mult decat atât, Gojdu cerea prin programul politic ca la Ministerul Cultelor de la Pesta să se înfiinţeze o secţie care să se ocupe de şcolile şi bisericile românilor care ţin de „legea răsăritului” – religia ortodoxă.
Gojdu s-a retras din viaţa politica militantă în 1869, fiind numit, la Budapesta, consilier la Curtea de Casaţie, funcţie pe care a deţinut-o pana la moartea sa, in februarie 1870.

Milioanele de dolari care zac la Budapesta

În celebrul său testament, Gojdu a cerut ca bunurile sale să revină „acelei părţi a naţiunii române din Ungaria şi Transilvania care ţine de legea răsariteană ortodoxaă”, bunuri ce urmau sa fie administrate în cadrul unei fundaţii. Numai partea imobiliară a activelor fundaţiei, reprezentată de un complex de opt corpuri de clădire situate în centrul Budapestei, a fost evaluată la peste 12 milioane de dolari, iar restul moştenirii a fost evaluat la aproximativ 800 milioane de dolari. Din veniturile existente si economiile realizate prin capitalizare urmau să se acorde timp de 50 de ani burse „acelor tineri români de religiunea răsariteană ortodoxă, distinşi prin buna purtare şi prin talente, ai căror părinţi nu sunt în stare cu averea lor să ducă la îndeplinire creşterea şi cultivarea copiilor lor”, se spune în Testamentul lui Gojdu.
După trecerea acestei prime perioade urmau să beneficieze de sprijinul Fundaţiei şi tinerii care urmează „cariera artistică, preoţească şi învaţatoreascaă”, iar dupa trecerea a 100 de ani, puteau fi remuneraţi si „preoţi şi învăţători saraci, cu însuşiri eminente, familie numeroasă şi îmbătrâniţi”. O primă astfel de fundaţie a funcţionat efectiv între 1870 şi 1917, acordând burse de studiu pentru tinerii din România. După 1918, sediul Fundaţiei Gojdu s-a mutat la Sibiu, dar majoritatea bunurilor acesteia au rămas pe teritoriul Ungariei.
În ciuda faptului ca articolul 247 din Tratatul de Pace de la Trianon prevedea obligaţia statului ungar de a „restitui bunurile fundaţiilor proprietarilor acestora” şi in pofida angajamentelor Ungariei de a reglementa situaţia organizaţiei, bunurile lui Gojdu nu au fost restituite niciodată. Una dintre puţinele clădiri care au rămas statului român este cea a Colegiului Naţional Emanuil Gojdu din Oradea.
Printr-un acord provizoriu încheiat la 16 aprilie 1924 între România şi Ungaria, România putea dispune, timp de trei ani, de valorile mobiliare şi imobiliare ale Fundaţiei. În octombrie 1937 se semnează, la Bucureşti, acordul definitiv prin care Ungaria se obliga să predea României întreg patrimoniul Fundaţiei Gojdu, care se afla pe teritoriul Ungariei, cu toate drepturile aferente. Parlamentul român a ratificat acordul în 1938, dar cel maghiar l-a ratificat abia în iunie 1940, cu puţin timp înaintea Dictatului de la Viena, astfel că prevederile sale nu au mai putut fi aplicate. În 1952, toate bunurile Fundaţiei au fost naţionalizate de către noua conducere de la Budapesta. După aproape 40 de ani de la naţionalizarea bunurilor de către unguri, chestiunea a revenit în atenţia Bucureştiului şi a Budapestei. Fundaţia Gojdu a fost reînfiinţată în 1996, cu sprijinul regretatului Înalt Prea Sfintiţului Antonie Plamădeală. Noua Fundaţie avea sediul la Sibiu, dar ea funcţiona doar „simbolic.

Ordonanţa trădării naţionale

În 2005, guvernul Tăriceanu a reuşit cel mai mare act de trădare naţională, dând ordonanţă de urgenţă pentru ratificarea Tratatului negociat cu ungurii în 2004, prin care urma să se facă o nouă Fundaţie pentru tineret „Emanoil Gojdu”, româno-ungară, cu sediul la Budapesta în care cele două state sa contribuie financiar pentru crearea unui institut strategic. Situaţia a fost prezentată în legislativ ca o abandonare de către Guvernul Tăriceanu a averii şi a Fundaţiei Gojdu. Printre cei care s-au opus acestui act de trădare naţională au fost şi ierarhii Bisericii Ortodoxe. ÎPS Bartolomeu a fost una dintre cele mai vehemente voci în ceea ce priveste scandalul declanşat de acordul româno-ungar (de fapt ungaro-român) prin care era cedată moştenirea Gojdu Ungariei
„În numele meu şi al colegilor ierarhi din Reprezentanţa Fundaţei Gojdu fac un călduros apel catre parlamentarii noştri să-si exercite mandatul cu care au fost investiţi de poporul român, acela de a apăra şi promova interesele româneşti, cu menţiunea expresă că, deşi instrumentată politic, moştenirea Gojdu nu este o problemă politică, ci una eminamente culturală. Daca un senator român ar avea vreo ezitare, îl invit să cugete la sufletul unui urmaş al său care, bucurându-se de o bursă Gojdu, va afla că tatăl, bunicul sau străbunicul său i-a stat împotrivă”, susţinea IPS Bartolomeu, într-un interviu pentru ziarul ZIUA.

Statuia de la ştrand

Acum, la împlinirea a 216 ani de la naşterea patriotului român şi în Anul Centenarului, memoria lui Emanuil Gojdu continuă să fie profanată. La Oradea, statuia lui Emanuil Gojdu, demontată din Piaţa Unirii în martie 2015, sub pretextul lucrărilor de reamenajare, zace, năpădită de buruinei în ştrandul Ioşia. Conform bihoreanul.ro, pe Facebook, oamenii s-au mobilizat pentru un protest faţă de Primărie, care ar urma să aibă loc astăzi.
„Dragi orădeni, vă invit să fiţi alături de mine la ceas aniversar. Sunt 216 ani de la naşterea mea. Din păcate, nu mă pot deplasa, aşa că vă invit să mă vizitaţi în locul meu de cazare temporară, ştrandul Ioşia din Oradea”, se arată pe pagina evenimentului, intitulată chiar „Ziua mea de naştere la Ştrandul Ioşia”.
Iniţiativa aparţine Asociaţiei Cultură în Mişcare, înfiinţată de fostul director al Casei de Cultură a Municipiului Oradea, Flavius Bunoiu, care militează pentru reamplasarea statuii lui Emanuil Gojdu.

sursa: activenews.ro

(R.I.) 2 - martie - 2018

One Response so far.

  1. Contra spune:

    Nu Statul Roman cu unul dintre multii alogeni!

Lasa un raspuns


Prin în hora intere

Vom demonstra încă odată că cei care aduc atingere autorităţii ...

CSM recunoaşte cola

Printr-un comunicat de presă dat publicităţii pe 5 aprilie 2018, ...

Misterioasele şi î

Pentru a „n”-a oară, economistul Eugen Ciorici revine la şefia ...