logoImpact EST nr. 840 - 30.09.2020

Nimic nu mai miră când este de demonstrat cât de supusă ordinelor mafiote de stat este Justiţia în România. Demonstraţia model o avem în cazul Roşeţ contra mafioţii permiselor auto dinGalaţi(via Pazvante de Tecuci) din afacerea permiselor auto false. E un caz de impact naţional, deoarece regăsim aici toată liota de procurori şi judecători de comandă care dă tonul „Epocii Băsescu”. Cap de trib corupt este vedeta Lucian Papici, de la DNA Băsescu, care a decis că denunţătorul corupţiei este neserios şi că nu a adus mai multe probe în demonstrarea corupţiei de la Oficiul de permise auto de la Tecuci.  Noroc că atât de grosieră fiind, dispoziţia lui Papici a fost demascată de Curtea de ApelGalaţi. Ce este d-le cu atâtea NUP-uri date într-o cauză cu poliţisti şi ofiţeri din SIPI-DGIPI Galaţi? Judecătorul a admis plângerea lui Roşeţ, aratând lipsa de profesionalism a anchetatorilor. Dar, incomensurabil, impardonabil şi irefutabil, dosarul a fost luat prin surprindere de la Galaţi, de pe masa de lucru a procuroarei Paula Tănase de la PT Galaţi, de procurorul Marius Iacob şi trimis la PT Tulcea, unde zace în nelucrare. Curat murdar de Justiţia jegoasă de Românica, nu?

 

Ce are sula DNA Bucureşti cu Parchetul Tribunalului Tulcea?

Dosarul în care a lucrat o vreme cu succes procurorul Paula Tănase este foarte complex, întrucât este vorba de o întreagă reţea de traficanţi de permise auto, cu implicări din cele mai surprinzătoare compartimente ale Politiei Rutiere şi SIPI (Serviciul de Protecţie Internă). Cazul a fost descris şi la nivel naţional, nu numai la „local”, adică aici , în inima corupţiei de Câmpia Covurluiului de Tecuci. Lumea Justiţiei a remarcat că procurorul Paula Tănase a fost obstrucţionată în nenumărate rânduri să finalizeze aceasta anchetă. Culmea acestor maşinaţiuni murdare a fost atinsă în momentul în care magistratul s-a trezit fără dosar, la ordin de la Centru. Un soldat fanatizat din DNA Băsescu, adică de la Parchetul General, procurorul şef Marius Iacob (azi adjunct al Codruţei Kovesi la DNA), a dat ordin ca dosarul mafiei permiselor auto de la Galaţi să fie trimis la …Parchetul Tribunalului Tulcea. Ce are sula DNA Bucureşti cu Parchetul Tribunalului Tulcea? Ai spune că nimic, dacă nu priveşti de la înălţime. S-a băgat dosarul la fundătură pentru că în momentele esenţiale  de fundal, procurorul Paula Tănase urma să realizeze percheziţii la domiciliile unor suspecţi din dosarul mafiei permiselor. După acest episod, procurorul Paula Tănase a luat hotărârea de a părăsi parchetele şi de a cere să intre în rândul judecătorilor, satulă de toate aceste blocaje impuse de mai marii Parchetelor, conducători care se plâng peste tot că independenţa procurorului nu este respectată, culmea, de ziarişti!

 

 Ce de întâmplări neîntâmplătoare întâmplate cu premeditare!

Extragem câteva detalii de mare semnificaţie pentruţarăşi popor dintr-un memoriu adresat de Ionel Giani Roşeţ oricui are ochi de văzut şi urechi de auzit. Ele sunt dovada că nu am evoluat mai deloc din anii 90 şi că Europa nu ne primeşte în Schengen pentru apucături jenante specifice unei societăţi rudimentare.

„ În urmă cu aproape 2 ani de zile am inceput lupta impotriva mafiei din oraşul nostru Tecuci. Astfel m-am opus acţiunii de a da şpagă, in urma unei ameninţări venite din partea unui interlop cu relaţii la nivel înalt cum că dacă nu dau şpagă nu o să iau examenul de traseu pentru carnetul de conducere categoriile profesionişti (C,D,E). Astfel am început lupta cu ajutorul unui procuror de la PT Galaţi, pe nume Paula Tănase. Am fost asigurat ca nu mi se va întampla nimic rău nici mie nici familiei mele. În urma a 4 luni de urmăriri cu aparatură audio-video si ascultări de telefoane au căzut in interceptari oameni sus-puşi precum prim procurorul Tecuciului, Jalbă Neculai, adjunctul Poliţiei Tecuci, Flechea Ionel, politişti examinatori auto din Galaţi, lucrători ai PT Galaţi, ofiţer DGIPI Galaţi, interlopi locali, etc. Cu toate acestea singurul care a fost arestat a fost intermediarul Pintilie Ion, care a ispăşit o pedeapsă de 9 luni de închisoare şi acum este liber. Iar eu, la numai câteva zile după ce DNA Central prin procuror Marcel Sandu, a dat NUP, am simţit din plin furia clanurilor interlope care acţionau, susţinuti fiind de Poliţia Tecuci şi Parchetul Tecuci, care la apelurile mele disperate prin 112, ajungeau tot timpul prea târziu şi nu făceau nici un fel de investigaţie, apoi invocau lipsa de probe, iar la sfârşit, celor vinovaţi dându-li-se ori NUP ori o mică amendă…Se poate observa cum neîntamplator am avut parte de aceeaşi magistraţi care au instrumentat şi judecat dosarele, astfel:

            1. In dosarul 846/121/2012 al Tribunalului Galaţis-a pronunţat judecătoarea CHIRIȚĂ LILIANA si procuroarea LEAU DORINA la data de 22.03.2012. In acest dosar doamna judecător a dat dovadă de superficialitate scăpându-i anumite aspecte grave.

– aspectele referitoare la dosarul oficial cu antetul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci găsit in portbagajul infractorului la flagrantul din data de 10.01.2012…

– aspecte referitoare la interceptările telefonice, întrucât nu a verificat cine sunt persoanele interceptate şi ce funcţii detin acestea. Aici mentionez pe Jalbă Neculai, care este prim procurorul Parchetului de pe lânga Judecatoria Tecuci, care in acea interceptare ii cerea anumite lucruri infractorului şi avea o relaţie foarte apropiată cu acesta, fiind numit “tata” de către acesta….

– aspecte referitoare la interceptarea în care a fost surprins un lucrător al Parchetului de pe lânga Tribunalul Galaţi cum se intelegea cu infractorul să tragă maşina lângă a lui ca să bage direct in portbagaj…

– aspecte legate de interceptarea privindu-l pe Flechea Ionel, care dacă făcea o mică investigaţie descoperea ca acesta era adjunctul Poliţiei Tecuci, care la rându-i avea o relaţie foarte apropiată cu infractorul : “ce faci Ioane … te-ai făcut băiat harnic”

– aspecte legate de banii cu care eu ca denunţător am ajutat Parchetul (respective 100 euro si 100 lei ) care nu mi-au fost returnaţi de acesta…

Cu toate acestea singurul care a fost “pedepsit” este acest intermediar, Pintilie Ion.  Să inţeleg ca asta e Justiţia dinRomaniaşi vina e a mea, gândind că se poate schimba ceva în aceastăţarăprin denunţarea celor corupţi…?” Semnează denunţătorul Ionel Gioni Roşeţ.

Silviu VASILACHE 6 - decembrie - 2013

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Fruntaşi în între

Dragi colegi, am vrut să dăm un semnal tuturor oamenilor ...

Buruiană Dorin se v

Unul din candidaţii la postul de primar al comunei Rediu ...

Familia liberală Ci

Audiată ca martor de DNA, Ciocan Elena se vrea primar, ...