logoImpact EST nr. 850 - 30.11.2020
logo

logo

Şoferul vinovat de producerea accidentului rutier din Folteşti, Galaţi, pe 6 septembrie 2016, in urma căruia şi-au pierdut viaţa doi copii, de 8 respectiv 9 ani, urmează să fie extradat din Italia, după ce poliţia italiană l-a găsit si reţinut la Florenţa. Ivanciu Corcioveiu, 23, este acuzat de autorităţile române de ucidere din culpă, conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului. ”El va putea fi adus in ţară în baza unei proceduri reglementate de Convenţia europeană de extradare şi de legea internă. Faptul că judecătorii au emis în mai puţin de 48 de ore un mandat de arestare în lipsă pe numele său a permis autorităţilor române să il dea rapid in urmarire internaţionala” explică avocatul Lucian Gheorghe, partener la JGV si Asociaţii, care reprezintă familia victimelor. Potrivit autorităţilor, tânărul mai avea un dosar penal pentru conducere fără permis şi urma sa fie judecat chiar în vara acestui an.

”Mandatul de urmărire internaţional a fost transmis Centrului de Cooperare Poliţienească Internatională din ministerul român al administraţiei si internelor care la rândul sau a cerut urmarirea prin INTERPOL (Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale)”, spune avocatul Lucian Gheorghe.

”Odată ce a fost găsit în Italia,  Ministerul Justiţiei transmite, in numele statului român cererea de extrădare si, pe baza hotărârii definitive emisă de judecători pentru extrădare, statul italian îl poate preda pe şoferul vinovat de accident. Şoferul vinovat va fi predat autorităţilor române in cel mult 15 zile de la data stabilită ca dată de predare şi comunicată odată cu cererea de extrădare. Autorităţile italiene urmează sa informeaze statul român la ce dată si în ce loc va fi predat Ivanciu Corcioveiu; Administraţia penitenciarelor din România îl va prelua si trimite apoi în arest preventiv”, adaugă avocatul Gheorghe. Daca judecătorii îl vor găsi vinovat, Ivanciu Corcioveiu riscă o pedeapsă de la 3 la 10 ani de inchisoare la care va putea fi adăugat un spor pentru concursul de infracţiuni reţinut în sarcina sa. Avocaţii JGV si Asociaţii spun că, după finalizarea procesului penal, rudele victimei se vor constitui părţi civile si vor cere în instanţă daune morale si despăgubiri.

SV 7 - octombrie - 2016

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Lungul drum al Româ

Mulţi români uită că aderarea în 2007 la Uniunea Europeană ...

Ambasadorul SUA la B

Un colaborator din SUA al Impact-est, gălăţean get-beget la origine, ...

Situaţia sectorului

Ministrul Adrian Oroş a participat la şedinţa de lucru organizată ...