logoImpact EST nr. 850 - 30.11.2020
logo

logo

roset-2Buna ziua, voi incerca prin intermediul acestui e-mail sa va descriu prin ce momente critice trecem datorită „îndrăznelii” noastre de a demasca infracţiunile comise de un grup infracţional compus din Ţuchel Viorel, Ţuchel Valentin, Marcu Alexandru, Popa Trandafir, Ciocănel Daniel, Ţuchel Gheorghe. Competent pentru destructurarea unui grup infracţional, ştim cu toţii că ar trebui sa fie DIICOT Galaţi în cazul nostru…dar acest lucru este aproape imposibil atâta timp cât la conducere şi in cadrul acestei instituţii se află procurori care NU doresc stârpirea mafiei, ci prin acţiunile lor ilegale, susţin infractionalitatea, ba chiar comit ei inşisi infracţiuni precum: favorizarea infractorului, tăinuirea anumitor probe si tergiversarea anumitor denunţuri făcute de subsemnaţii, schimbând incadrarea faptelor invocate în cu totul alte direcţii, încercand acuzarea celor ce le pun la dispoziţie probe(pr. Carare, Leau, Negraia, Ceafalon, etc.)

Cum au căzut pe tehnică procurorii şi poliţiştii

Tehnica de a schimba incadrarea unor dosare o folosesc si procurorii de la Parchetul de pe langa Judecătoria Tecuci, adica cei „loviţi” in orgoliu în urma mitingului de protest din faţa acestei instituţii. În cadrul acestui miting am scandat cum dosarele instrumentate de aceştia sunt tergiversate şi soluţionate cu NUP si clasare pe motiv că nu sunt probe; chiar dacă adevarul era cu totul altul, noi fiind batuţi si amenintaţi până si in interiorul Poliţiei Tecuci, acolo unde este monitorizat video, după „cerceteri” se constată că imaginile au fost şterse…Cu probe am arătat cum în comuna Ţepu Politia NU vede si NU aude cum se comit o sumedenie de infracţiuni de foarte mult timp, apoi am arătat ca şi la Poliţia Tecuci se întâmplă acelaşi lucru, cerând sprijinul celor de la Galaţi, care NU erau străini de aceste fapte fiindcă si in municipiul Galaţi cu ceva timp in urmă am incercat să destructurez cu ajutorul unor oameni de bine din acest oraş, mafia permiselor auto…Rezultatul final il cunoasteţi foarte bine, adică toţi cei ce am pus umărul in a desconspira această mafie am fost terorizaţi şi hărţuiti de cei ce se făceau vinovaţi de faptele descoperite. Nu mai dezvolt acest subiect, ci doar reamintesc celor ce cunosc în amănunt acest caz: sefii DGIPI, implicaţi in ascunderea adevărului sunt acum urmăriţi penal pentru nişte infracţiuni minore, comparativ cu gravitatea faptelor din anul 2012”.

În aceste momente sunt hărţuit şi acuzat pe nedrept

de către o parte din acei procurori ce au căzut pe tehnică, cerând bunuri si foloase tocmai celui acuzat de trafic de influienţă în dosarul permiselor auto. Mai exact „domnul” pr. Stegărescu Nicu, adica cel ce cerea 20 kg de castraveţi „nestropiţi” mi-a fabricat două dosare în care încearcă să mă acuze de fapte imaginate de el, chiar dacă probele din aceste două dosare fabricate arată cu totul altceva…

  1. Primul dosar ar fi cel ce tocmai l-au trimis in instanţă la Judecătoria Tecuci adica acolo unde o rudă a ex Primarului Ţuchel Daniel este judecător…(judecator Ciulei Valerica, nepoata lui Ţuchel Gheorghe, agresor în dosar).

Este vorba de cazul de acum un an de zile când eu, soţia mea, copilul meu şi o familie de prieteni ai noştri, am fost bătuţi, tâlhăriti de sursele de inregistrare si ne-a fost vandalizată maşina cu care ne deplasam in comuna Ţepu. În acea zi noi chiar ne aflam la un picnic in vecinătatea comunei unde am fost surprinşi să vedem cum unul din rudele ex. Primarilor Ţuchel se deplasa cu o auto-utilitară pe drumurile publice, cu care transporta molozul rezultat din demolarea unei case si pe care intenţiona să-l descarce pe un spaţiu verde, astfel încălcând Legile mediului, ce sunt foarte stricte in acest sens. Tot cu aceasta ocazie dacă Poliţia ar fi fost activă şi ar fi reacţionat conform Legilor acestei ţări, ar fi constatat multe alte infractiuni precum: înmatricularea auto-utilitarei, starea tehnică si toate actele necesare pentru ca aceasta să poată rula pe drumurile publice fără încălcarea Legii(permis necorespunzător, card tahograf, aparat tahograf, taxe, etc).

Pentru ca ne-am permis sa sunăm la Poliţie

pentru a veni să constate ilegalităţile observate de noi, în timp ce asteptam să vină echipajul de poliţie, acestia s-au sunat unii pe alţii si imediat s-au adunat un numar de 8 persoane, rude si cunostinţe ale ex. primarului Tecuciului, Ţuchel Daniel, si au atentat la viaţa noastră, lovindu-ne cu pumnii, cu furca, cu biciul, încercând să dea cu maşina de teren peste noi, ne-au tâlhărit de telefoane, şi ne-au distrus maşina cu care eram, spargându-ne parbrizul acesteia. Cel care ne-a lovit cu furca era legat in zona feţei astfel încât sa nu poate fi recunoscut, ceea ce arata faptul ca acesta era conştient de gravitatea faptelor pe care le săvârsea.

La numai 2 zile de la eveniment, numitul Ţuchel Viorel şi-a scos certificat medico-legal de la doctorul legist Fulga, şeful Medicinii Legale Galaţi (avem la cunostinţă ca este si membru PNL) cum că ar fi fost lovit in nenumărate rânduri in data de 24.08.2015 de mai multe persoane… Asa au procedat si numiţii Ţuchel Gheorghe, tatal primarului, şi Ciocănel Daniel (cel care şi-a ascuns faţa si ne-a lovit intr-un mod animalic, cu furca)… deşi la acea data nu au făcut apel catre Poliţie si nici nu s-au dus la spital pentru constatarea şi tratarea asa-ziselor „răni”, şi-au scos certificate medico-legale…Poliţistii şi procurorii pe care ii reclamasem anterior au schimbat încadrarea din tentativa de omor şi lovire şi alte violente în încăierare, noi devenind din părţi vătămate, inculpaţi.

Al doilea dosar este instrumentat tot de către procurorul Stegărescu

Acesta, în urma „cercetărilor” mă acuză de infracţiunea de fals in înscrisuri sub semnatura privată. Concret, această familie Istrati cu care am fost în comuna Ţepu atunci când am fost bătuti a avut ca ginere pe o periodă foarte scurtă pe un verişor al ex primarului Ţuchel Daniel, pe nume Ţuchel Valentin. Acesta, în perioada „de miere” cu fiica fam. Istrati a făcut un act de vânzare cumparare cu socrul său, mai exact au schimbat nişte utilaje agricole şi au stabilit diferenţa de bani ce acesta urma să o restituie socrilor săi, dupa ce avea un profit din agricultură. Cum eu eram prieten de familie cu acesta fam. Istrati, s-a întamplat ca in dimineaţa când aceştia perfecţionau contractul de vânzare să îi vizitez, astfel acestia au apelat şi la mine şi la finii săi care erau prezenţi acolo, să semnăm in calitate de martori la acel act. Fără să stau pe gânduri am semnat şi la câteva luni de zile am aflat că fiica fam. Istrati s-a despărţit de acel Ţuchel, pentru că o bătea şi era de un caracter mizerabil. Mai mult, am aflat de la aceeaşi familie Istrati că si cu privire la acel document semnat au apărut niste problem, în sensul că fostul ginere nu mai recunoaşte actul convenit, si a făcut plângere penală impotriva tuturor celor ce işi aveau semnatura pe acel contract de mână. Surpriza constă in faptul ca în intervalul asta de timp, eu am fost ameninţat şi lovit de neamurile fam. Ţuchel fiindcă „indrăznisem” să arăt cum in acel sat Ţepu mafia este la ea acasa şi toate infracţiunile comise de acest clan Ţuchel erau mascate de IPJ Galaţi, PT Galaţi, precum şi de cei din Tecuci. Făcusem o serie de înregistrări urmate de denunţuri despre cum se vindea benzina in alimentara mamei exPrimarilor Ţuchel Daniel(Primăria Tecuci) respectiv Tuchel Helena (Primaria Ţepu), cum se făceau lucrări pe spaţiul public fără autorizaţie şi cum se circula fara permis şi cu maşini neînmatriculate pe drumurile din Tecuci şi Galaţi. Deasemenea am arătat cu probe si alte infracţiuni ce ţin de evaziune de proporţii, dar cu toate acestea ANAF-ul, Parchetele si Poliţia tac mâlc si tăinuiesc aceste dosare, iar mie NU mi se mai permite studierea dosarelor, findcă am doar calitate de denunţător…

Iată cum m-am ales şi cu două dosare penale, fiindcă am avut curajul să filmez şi să strâng probe cu infracţiunile acestei mafii gălăţene.

Ionel Roşeţ, parte vătămată şi inculpat 16 - septembrie - 2016

2 Responses so far.

  1. kia spune:

    Ce ne miră?Trăim in Republica Covurlui şi asta ne ocupă tot timpul!

  2. Emilia ionescu spune:

    Angajati si platiti din bani publici ca sa-l umileasca pe cetateanul onest, sa le fie complici infractorilor.

    Cine ii controleaza pe acesti mafioti?
    Pentru ca mafiot este procurorul care nu cerceteaza, care nu administreaza probele din dosar. Sau, si mai grav, tine dosarul in nelucrare,dand o solutie aiuritoare, paralela cu cauza.
    Pentru ca mafiot este judecatorul care se constituie aparator al infractorilor, cu solutii halucinante : cum ca o persoana de aproape 90 de ani, imobilizata la pat, putea cere prin actiune in instanta plata sumei pe care a semnat ca a primit-o, dar pentru care nu exista nici-un capat de proba, si explicand ca momente, petrecute in urmancu trei ani, este firesc sa nu mai poata fi recunoscute in fata instantei,,la proba cu intrebari.
    Dolul dovedit a fost ignorat, hotararea de la fond schimbata ” in tot”, si actul incheiat de notarul infractor a fost atribuit hotului. Fara probe noi, fara judecata, conf. CC., decizia Definitiva,, apartamentul vandut, desi era in litigiu la Curtea de Apel. Apelul nefiind inregistrat pe Portalul instantelor de judecata.

    Asta este sistemul mafiot de care se face direct raspunzatoare Justitia si slujitorii ei.

    In ce tara traim?

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Lungul drum al Româ

Mulţi români uită că aderarea în 2007 la Uniunea Europeană ...

Ambasadorul SUA la B

Un colaborator din SUA al Impact-est, gălăţean get-beget la origine, ...

Situaţia sectorului

Ministrul Adrian Oroş a participat la şedinţa de lucru organizată ...