logoImpact EST nr. 845 - 31.10.2020

Compromisul nu (mai) poate fi compromis. Deci, ce putem spune despre modificarea articolului 277 din Codul penal, intitulat „Compromiterea intereselor Justiţiei”, printr-un amendament cretinoid propus de senatorul pesede, închipuitul de Şerban Nicolae, amendament care a fost adoptat tacit de către Senat, marţi, 30 septembrie 2014? Pentru jurnaliştii care nu scriu doar din punct de vedere meteo, amendamentul este de-a dreptul ghilotinant, deoarece orice persoană care dezvăluie date care au caracter public, dintr-un dosar aflat în faza de cercetare, este pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Pentru magistraţi, procurori sau judecători (dar poliţiştii judiciarişti, de ce nu?), pedeapsa pentru o astfel de faptă este de la 2 la 5 ani închisoare. Satisfacţia deplină a închipuitului senator al unui stat democrat şi parte a UE, este aceea că acesta vrea să fie pedepsit cu închisoarea oricine dezvăluie mijloace de probă şi înscrisuri oficiale dintr-un dosar penal, chiar şi înainte de a fi dată o soluţie definitivă. Aşadar, jurnaliştii de investigaţii nu vor mai putea prezenta datele oferite de către petenţi dintr-un dosar aflat în instanţă, în cursul judecăţii, chiar dacă acesta este public, iar petentul este parte în dosar!

Abuzul şi atacul la libertatea presei şi la libertatea de exprimare sunt, iată, piloni ai statului de drept, în viziunea pesediştilor. Este clar că Legea 544/2001, privind accesul la informaţiile de interes public, precum şi normele CEDO în materie sunt vorbe goale, pură demagogie în mintea celui care a fost lăsat slobod în apele democraţiei. Dar, să sperăm că Dumnezeu nu le-a inflamat minţile parlamentarilor din Camera Deputaţilor şi nici Preşedintelui României, care va trebui să promulge modificarea Codului penal, dacă va trece şi de camera inferioară în forma tâmpită dată de piţifelnicul pesedist, întrucât va lovi atât în jurnalişti, cât şi în avocaţi or justiţiabili. Presa, care aşa cum a statuat CEDO nu poate fi cenzurată, nu va mai putea dezvălui informaţii de interes public, nu va mai putea releva eventuale abuzuri ale magistraţilor, sau nereguli comise de către aceştia, întrucât a dat cu cenzura în ea un pesedist. Degeaba propune într-un alineat, acest S. Nicolae, cum că nu constituie infracţiune fapta prin care sunt divulgate acte sau ilegalităţi comise de instanţă sau de către organele de urmărire penală, răul fiind statuat, legiferat în avalul aberantului amendament. Ehei, dar când de 25 de ani în ţara asta realul se amestecă în aşa hal cu nerealul, încât nu mai pot fi decelate altfel decât cu suspiciunea de subiectivism, de o parte sau de cealaltă parte, forma propusă de senatorul pesedist este una pe muchie de cuţit pentru jurnaliştii incomozi.

Iată: 1) „Declaraţia publică cu caracter nereal, făcută cu intenţie, la adresa unui judecător, a unui complet de judecată sau a unui organ de urmărire penală, făcută în scop de intimidare a acestora, de către oricare dintre părţi, direct sau prin reprezentanţi autorizaţi, în legătură cu o instrumentare a unei proceduri judiciare aflată în curs de desfăşurare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 6 luni sau cu amendă” şi 2) „Intenţia, caracterul nereal al declaraţiei, ca şi intimidarea ca scop, aşa cum sunt prevăzute în alineatul precedent, nu se prezumă”.

Faţă de aceste aberaţii care ne scot în afară ca parte semnatară a CEDO, aşteptăm comentariile persoanelor avizate din sistemul judiciar, pe care le vom consemna.

Grigore CORBU 3 - octombrie - 2014

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

PSD va impune vicepr

Vă informăm că luni, 2 noiembrie 2020, cu începere de ...

Info - reciclare ECO

Primăria municipiului Galați anunță că săptămâna viitoare va da startul ...

Directoareasa DSP Ga

Medicul Liliana Moise a fost repusă, în luna iulie, 2020, ...