logoImpact EST nr. 700 - 23.10.2017

După ce a falimentat două firme, fabrica de mobilă Mobimod Tecuci şi regia Drumuri şi Poduri Galaţi şi împreună cu mai mulţi complici a reuşit să dea statului un „tun” de 20 de milioane de euro prin returnări ilegale de TVA, Luciano Tudor, vajnic reprezentant al rezervei de manageri a PSD Galaţi a fugit la muncă în străinătate. Este, cum s-ar spune, în căutare de ţări care nu au acorduri de extrădare cu România. Se laudă că ar fi prin Arabia Saudită, pe un salariu de 4.000 de dolari. Între timp, procurorii DNA au reuşit să îi descâlcească afacerile şi la începutul lui aprilie l-au trimis în judecată pentru un prejudiciu de un milion de euro, din cele 20 cu care a fost „ţepuit” statul prin returnări de TVA. E doar începutul, pentru că ANAF s-a constituit deja parte civilă pentru un prejudiciu de 7-8 milioane de euro.

Procurorii DNA l-au trimis în boxa Tribunalului Bucureşti

Pe 5 aprilie, DNA Bucureşti a finalizat un prim dosar în cazul Afacerii „Mobimod”, în care statul a fost păgubit cu 20 milioane euro prin returnări ilegale de TVA pentru afaceri fictive puse la cale de administratorii unor societăţi din Tecuci, Braşov, Cluj, Bucureşti, Măgurele, Chiajna şi Chitila. Principala firmă prin care au fost derulate tranzacţiile fictive a fost fabrica de mobilă Mobimod SA Tecuci, al cărui administrator era Luciano Tudor. Morişca returnărilor de TVA a fost descoperită în 2011 de inspectorii din cadrul ANAF Bucureşti. După 6 ani, procurorii din cadrul DNA, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, l-au trimis în judecată, la Tribunalul Bucureşti, pe fostul director al Mobimod SA Tecuci, Luciano Tudor şi alţi 5 complici, pentru un prejudiciu de 4,9 milioane lei. Adică un pic peste un milion de euro.

Luciano, mare şef de mafioţi

Procurorii DNA îl acuză pe Luciano Tudor de comiterea infracţiunii de „stabilire cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat”, dar şi de comiterea infracţiunii de complicitate la comiterea acestei infracţiuni împreună cu Radu David, Virgil Popa, Anişoara Donici, Adrian Rotstein şi Mihai Dancuş. Practic, Tudor şi complicii săi s-au constituit în grup organizat în vederea comiterii de infracţiuni. În rechizitoriul DNA Bucureşti se spune că „tunul” a fost pus la cale de Luciano Tudor şi Radu David. „În perioada 2008-2009, inculpaţii Tudor Luciano şi David Radu, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, în scopul obţinerii pe nedrept a unor sume de bani cu titlu de restituiri de la bugetul general consolidat şi compensări datorate bugetului general consolidat, au stabilit cu rea-credinţă taxele acestor două firme, mărind artificial TVA deductibilă prin înregistrarea contabilă şi declararea fiscală a unor achiziţii care nu au la bază operaţiuni reale”, spun procurorii DNA. Ceilalţi 4 inculpaţi au „şurubărit” la cifre şi evidenţele contabile: „În realizarea mecanismului de fraudare a bugetului de stat, cei doi oameni de afaceri au beneficiat şi de ajutorul celorlalţi inculpaţi care le-au pus la dispoziţie documente contabile ce atestau operaţiuni comerciale fictive: livrări de linii tehnologice, servicii de modernizare şi amenajare linii tehnologice”, se mai spune în rechizitoriul DNA.

DNA a pus sechestru pe averea lui Luciano Tudor

În dosarul de care vorbim, prejudiciul este estimat la 4.937.522 lei, însă ANAF s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 31.498.313 lei. Procurorii DNA au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale lui Luciano Tudor şi ale celorlalţi inculpaţi, respectiv construcţii, terenuri, autoturisme, obiecte de valoare, acţiuni, sume aflate în conturi bancare .

Nucleul caracatiţei

Tranzacţiile fictive au fost descoperite de inspectorii de la Direcţia Generală de Coordonare Inspecţie Fiscală din cadrul ANAF Bucureşti. Potrivit raportului de control, principala firmă prin care au fost derulate tranzacţiile fictive era fabrica de mobilă Mobimod SA Tecuci. Printre acţionarii Mobimod erau, cu pachete mici de acţiuni, Cătălin Chelu şi Metal SA Galaţi, firma lui Cornel Mangalea. Un pachet majoritar de acţiuni la Mobimod SA era deţinut de altă firmă din caracatiţă, Supratec SRL Tecuci. Cenzorul Mobimod SA era Daniel Donici, patronul Dodali SRL. Ca cenzor, el controla contabilitatea Mobimod SA, care era întocmită de mama sa, Anişoara Donici, prin Nextlevel Consulting SRL Tecuci. Ea mai ţine evidenţa contabilă şi pentru altă firmă din caracatiţa rambursărilor ilegale de TVA, Realtroc SRL. Administratorii Mobimod SA Tecuci erau Luciano Tudor, pe atunci vicepreşedinte PSD Galaţi şi Cristina Claudia Antohe. Cei doi administratori se supuneau însă deciziilor lui Virgil Popa şi Lidia Ciucă, care erau cei care coordonau efectiv activitatea Mobimod SA şi altor două firme, Realtroc SRL şi Metalpet Comerţ SRL. Din caracatiţă mai făceau parte firme din Cluj, Braşov, Chitila şi Dragomireşti Vale. Din „nucleul” infracţional, DNA i-a trimis în judecată pe Luciano Tudor, Virgil Popa şi Anişoara Donici.

Comerţ cu mobilă care nu fusese fabricată

Inspectorii au observat, începând din 2009, acţiunile concertate a unei grupări de administratori de societăţi care derulau tranzacţii fără să plătească TVA-ul, dar care procedau la deducerea ilegală a TVA ori beneficiau de rambursări ilegale de TVA. În septembrie 2009, fabrica de mobilă Mobimod SA Tecuci a obţinut o rambursare de TVA în valoare de 2,1 milioane lei, în urma unei achiziţii fictive de materii prime pentru producţia de mobilă, în valoare de 15,7 milioane de lei. Marfa fusese trecută prin mai multe firme, Clau&Cocoi SRL Cluj, General Cons SRL din Jucu, judeţul Cluj, Fifidal SRL Braşov şi Randaco SRL Braşov. Valoarea era de 15,6 milioane lei, din care 2,49 milioane TVA. Randaco SRL a livrat-o fabricii de mobilă Mobimod SA Tecuci, care apoi s-a înregistrat cu o livrare de mobilă către Randaco SRL Braşov, în valoare de 14,24 milioane lei, din care 2,27 milioane TVA. A fost o livrare fictivă, pentru care nu există documente. Faptul că au fost tranzacţii fictive era confirmat de un raport al Gărzii Financiare: „Din analiza înregistrărilor succesive de materie primă pe lanţul Clau&Cocoi SRL – General Cons SRL – Fifidal SRL – Randaco SRL către Mobimod SA Tecuci, identificate de către comisarii Gărzii Financiare Galaţi, în urma controalelor prin încrucişare, se deduce că toate operaţiunile înregistrate de către Mobimod SA, privind achiziţia de materii prime necesare producţiei de mobilă, presupusa producţie înscrisă în rapoartele de producţie aferente lunii iulie 2009 şi ulterior livrările de mobilă facturate către Randaco SRL Braşov, s-au demonstrat a fi fictive”.

Tranzacţii fictive cu utilaje „modernizate” la fel de fictiv

Inspectorii ANAF au descoperit că „suveica” dintre Mobimod SA Tecuci şi Randaco SRL Braşov funcţiona de câţiva ani şi funcţionase la tranzacţii cu utilaje supraevaluate. În 2004-2006, Mobimod SA a cumpărat 3 utilaje în valoare de 573.000 lei, de la Sabino Management SRL Bragadiru, Romtech International SRL Timişoara şi Supratec SRL Tecuci, firmă care deţine 85% din acţiunile Mobimod. Cele 3 utilaje au fost supraevaluate în complicitate cu Randaco SRL Braşov. Pentru creşterea artificială a valorii utilajelor, Mobimod a încheiat cu Randaco un contract de modernizare a utilajelor, în valoare de 8,8 milioane de lei, din care 1,4 milioane lei TVA. Apoi, Mobimod a vândut utilajele la SC Consecom SRL Braşov, la preţul de 9,3 milioane de lei, din care 1,48 milioane TVA, ceea ce a permis operaţiune deducerea a TVA-ului de către Consecom SRL Braşov. Printr-o operaţiune similară, la sfârşitul lui 2009, 27 de utilaje ale Mobimod, în valoare de 1,5 milioane au fost supraevaluate la o valoare de 51 de ori mai mare, de 77,5 milioane lei. Mobimod a încheiat cu Creative Platinum Finance SRL Dragomireşti Vale contractul de „modernizare” nr 3/27.11.2009, în valoare de 51,4 milioane lei şi Intercom PSC SRL Bucureşti contractul nr 1/14.11.2009, în valoare de 26, 2 milioane lei, din care 4,2 milioane lei TVA. Apoi, Mobimod a vândut cele 27 de utilaje, la valoarea supraevaluată de 77,5 milioane, cu TVA de 12,4 milioane lei, firmei General Stein Construct SRL Chitila. Mobimod nu a încasat contravaloarea facturii creând posibilitatea firmei din Chitilasă încaseze rambursarea necuvenită de TVA. După ce a depus cererea de încasare a TVA-ului de 12,4 milioane, firma din Chitila a retras cererea şi a vândut cele 27 de utilaje cu 60 milioane lei firmei Acord Financial Trading Exim SRL din Dragomireşti Vale. Astfel, General Stein Construct SRL Chitila a încasat TVA-ul pentru diferenţa de preţ de 17,5 milioane.

Tranzacţii ilegale de sute de milioane

În raportul ANAF se menţionează că două dintre firmele administrate efectiv de Virgil Popa şi Lidia Ciucă, Realtroc SRL Tecuci şi Metal Pet SRL Chiajna, s-au înregistrat cu tranzacţii ilegale de ordinul sutelor de milioane de lei. Metal Pet Chiajna a înregistrat către firma din Tecuci livrări în valoare totală de 167 milioane lei, dintre care 26,7 milioane lei TVA şi i-a emis o factură de 121 milioane lei, din care 19,3 milioane TVA. La rândul său, Realtroc SRL Tecuci a înregistrat livrările către Beta Total Infinity SRL Măgurele (13,3 milioane – 2,1 milioane TVA), Intercom PSC SRL Bucureşti (7,7 milioane – 1,2 milioane TVA), Rafael Grup SRL Bucureşti (2 milioane – 1,1 milioane TVA) şi vechea cunoştinţă de la tranzacţiile cu utilaje, General Stein Construct SRL Chitila (7,1 milioane – 1,1 milioane TVA). În 2010, locul lui Realtroc a fost luat de Mobimod, care a „cumpărat” fictiv de la Intercom PSC SRL Bucureşti mărfuri de 6,5 milioane lei, din care 1 milion TVA, pe care la fel de fictiv le-a livrat aceleaşi General Stein Construct SRL Chitila, la valoarea de 6,2 milioane, din care 1 milion TVA.

Evazioniştii au lucrat cu oameni de la Fisc

În adresa transmisă în martie 2011 de ANAF către DGFP Galaţi se vorbeşte tranşant despre faptul că evazioniştii au beneficiat de complicitatea unor finanţişti: „Există indicii conform cărora, pentru disimularea caracterului ilicit al unora dintre operaţiunile derulate, conducerile firmelor Realtroc SRL Tecuci şi Metalpet Comerţ SRL Chiajna  au beneficiat de sprijinul unei persoane din cadrul DGFP Galaţi”. Potrivit raportului ANAF, activitatea celor două firme „este coordonată efectiv de Virgil Popa şi Lidia Ciucă. Dar cei doi coordonau, tot efectiv şi activitatea Mobimod.

I. Costea 26 - mai - 2017

Lasa un raspuns


Hotelul Turist a fos

Din anul 2008 Hotelul Turist a devenit proprietatea cetăţeanului italian ...

Turcii de la All Sea

„Către SC ALL SEASONS SRL, În atenţia Domnului Executor Tudorie Ştefan ...

Normalitatea la care

Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul. Aşa ...