logoImpact EST nr. 791 - 17.10.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

Frigida me cohibent Euxini litora Ponti,
(Ţărmurile îngheţate ale Marii Negre mă îngrădesc/mă sufocă)
Ovidiu, Tristia 4.4.55

Acum 75 de ani, la 12 septembrie 1944, la Moscova se semna armistiţiul dintre România şi aliaţi (reprezentaţi de către mareşalul sovietic R. Ya. Malinowski). Atunci, ţara noastră a pierdut, prin acceptarea articolului 4, întreg teritoriul cedat la 28 iunie 1940, inclusiv aşa-numitul Bugeac, cu litoralul Basarabiei, adică linia de ţărm de la canalul/golful Musura până la Bugazu (la ieşirea în mare a limanului Nistrului).
Cu doar 4 ani înainte, tot într-o neagră zi de septembrie, pe 7, România cedase Bulgariei şi partea sudică a Dobrogei, însoritul Cadrilater, incluzând litoralul dintre Vama Veche şi Ecrina (la nord de Varna). Astfel, coasta marină a ţării noastre s-a redus de la 412 km (în 1940) la doar 245 km, făcând din România ţara cu a 19-a cea mai lungă coasta marină din Uniune, la mare distanţă de campioanele Grecia (peste 13.600 km) şi Marea Britanie (aproape 12.500 km). Bulgarii, de exemplu, au cu 100 km mai mult decât noi, iar polonezii cu 200 km mai mult; cehii, ungurii, austriecii, slovacii şi luxemburghezii nu au ieşire la mare.
Dacă ieşirea la mare a României nu are dimensiuni impresionante, noi avem, în schimb, norocul ca peste o treime (1.080 km din 2.850 km) din cel mai mare fluviu din Uniunea Europeană, Dunărea, să curgă prin România. Aproape 30% din bazinul Dunării se afla pe teritoriul României, după datele Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Dunării. Şi, în plus, 3.445 kilometri pătraţi din totalul de 4.150 kilometri pătraţi ai celei mai mari delte din Uniune se află tot la noi, constituind cea mai impresionantă bogăţie a acestui teritoriu atât de bogat în resurse, Delta Dunării.
Ei bine, Uniunea Europeană este, de fapt, o peninsulă a continentului euro-asiatic, definită de mările şi oceanele care o mărginesc. De-a lungul celor peste 140.000 km de coastă maritimă a Uniunii trăiesc 45% dintre cetăţenii săi.
Bazinul Marii Negre nu reprezintă mai mult de 2% din bazinele marine cumulate ale Uniunii, de 19 ori mai puţin decât bazinul baltic.

Să fii riveran nu e chiar o bucurie

Statutul de riveran la Marea Neagră defineşte astăzi geopolitica României. În primul rând, aici, pe ţărmul Mării Negre, se trăieşte periculos. Şi asta pentru că această mare este dominată de prezenţa unui colos duşmănos cu noi de-a lungul întregii istorii. Cea mai întinsă ţară de pe glob, cea mai bogată în resurse ţară de pe glob (peste 20% din resursele planetei se găsesc în Federaţia Rusă), a 9-a cea mai mare naţiune a lumii (146 milioane de oameni), a 6-a cea mai mare economie a lumii (un PIB de 4.350 miliarde de dolari în metodologia PPP, a preţurilor comparate) şi mai ales a doua forţă militară a lumii. Aceasta este Rusia, singurul inamic de care ne temem şi de care ne-am temut vreodată, un inamic care este cât se poate de viu şi care se mişcă prin Marea Neagră producând panică. Acum numai cinci ani a ocupat peninsula Crimeea în câteva zile.
Tot aici se află şi fosta putere suzerană a românilor, Turcia, o naţiune de patru ori mai mare decât a noastră (peste 82 de milioane de oameni, a 19-a populaţie a lumii), o economie mare (a 13-a a lumii, cu un PIB de 2.274 miliarde de dolari PPP), a 9-a putere militară a lumii şi cea mai impredictibilă ţară din cea mai complicată parte a Europei. Pentru a ne imagina situaţia în care se află a doua armată din NATO, trebuie să ne amintim că guvernul Erdogan a încheiat recent o înţelegere să cumpere rachete S-400 de la ruşi, principala ameninţare pentru NATO. Asta după ce, acum câţiva ani, cu prilejul unei încercări de lovitură de stat, armata turca şi-a schimbat total conducerea.
De asemenea, co-riverani cu noi la Marea Neagră sunt şi ucrainenii, o naţiune de două ori mai numeroasă ca a noastră (42 milioane de oameni), dar de trei ori mai săracă (după indicatorul PIB/locuitor, metodologie PPP), o economie mult mai mică decât a noastră (doar 408 miliarde de dolari PIB-PPP). Ucraina este sleită de trei decenii de cădere continuă, ajungând aproape la fel de săracă precum codaşa Republică Moldova; în plus, deşi este cotată ca fiind a 29-a forţă militară a lumii, a fost spulberată de câteva săptămâni de război hibrid, pierzând Crimeea plus Doneţk şi Luhansk cât ai zice „peşte”. Instabilitate politică, corupţie generalizată, insecuritate, sărăcie, perspectiva de a fi ocolită de tranzitul gazelor ruseşti, toate acestea au creat în ţara vecină o atmosferă irespirabilă şi deprimantă.
Georgia este o ţară mică (doar 3,7 milioane de oameni), departe de noi, cu o economie mai performantă decât cea ucraineană, dar abia a 112-a ca mărime pe glob (46 miliarde de dolari – un PIB-PPP cam de 12 ori mai mic decât al nostru). Aici găsim două mici Transnistrii create de Armata Rusă, Abhazia şi Osetia de Sud, care menţin în ţară o tensiune permanentă şi care pompează un flux periculos de adrenalină în regiune.
Alături de noi, NATO mai are o mică redută la Marea Neagră, Bulgaria, o naţiune de doar 7 milioane de locuitori, cu o economie de trei ori mai mică decât a noastră (170 miliarde de dolari, PIB-PPP), cea mai săracă şi neperformantă economie europeană (singura ţară din UE cu un PIB/locuitor mai puţin de jumătate din media Uniunii).
Şi între toate aceste naţiuni, românii. 20 de milioane de oameni, a 40-a economie a lumii (541 miliarde de dolari, PIB-PPP), a 40-a putere militară a planetei, singurul aliat fidel al americanilor în regiune, gazdă a singurei componente a scutului antirachetă care poate feri Europa de rachetele ruseşti.
În condiţiile şovăielilor Ankarei, România rămâne singura ancoră puternică şi reală a forţei militare şi politice a SUA la Marea Neagră.

Unii îşi consolidează forţa militară, noi…

În accepţiunea publică, România trebuie să trăiască sub ameninţarea colosalei forţe de foc a armatei ruse din Marea Neagră: în numai trei ani (din 2014 până în 2017) puterea de foc a ruşilor din regiune s-a dublat. În 2016, ruşii au adus aici şase noi submarine, trei din cele şase noi fregate planificate deja au intrat în serviciu, se construiesc chiar acum noile corvete de clasă Buyan-M şi Karakurt, cinci unităţi din flota caspică au fost mutate în Marea Azov, constituind fundamentul pentru două brigăzi de pază de coastă, 12 noi avioane de luptă Su-30SM şi mai multe elicoptere de atac Ka-52 şi Mi-28N au fost aduse şi ele, alături de lansatoare de rachete multiple Tornado. În Crimeea au fost aduse letalele rachete sol-aer S-400 şi Pantsir, precum şi bateriile de rachete de coastă Bastion şi Bar; rachetele anti-navă P-800 Oniks fac şi ele parte din noul sistem Bastion-P. Lângă aeroportul din Belbek, de unde operează temutele Suhoi, la Sevastopol, ruşii au instalat un radar de tip Monolit-B care, cu o rază de 450 km, „prinde” tot litoralul românesc. Tot aici au fost instalate şi sistemele de război electronic „Murmansk”, „Moskva” şi „Krasuha”.
Toate acestea se întâmplă sub nasul indolenţilor miniştri ai apărării de la Bucureşti, care n-au catadicsit nici până astăzi să semneze un contract pentru achiziţia celor patru corvete promise şi pentru modernizarea celor două fregate în serviciu, care n-au catadicsit să semneze vreun contract pentru achiziţia de baterii de coastă şi care au adus armata în situaţia umilitoare de a rămâne fără o comandă clară, prin relativizarea numirii şefului de Stat Major al Apărării… Bine că în schimb au vârât cu forţa în bugetul de doar 1,85% din PIB al apărării şi Institutul Cantacuzino şi promisul-de-Dragnea spital regional de la Constanţa, poate chiar şi noul stadion din Ghencea. Păi, dacă tot luăm din bugetul armatei bani pentru vaccinuri, spitale sau stadioane, de ce nu vom trimite până la urma soldaţii profesionişti să culeagă recolta de porumb, care a depăşit până şi statisticile fabricate de Daea?

Un tablou complicat

Dacă problematica tensiunilor din Marea Neagră s-ar reduce la aspectele militare, lucrurile ar fi oarecum gestionabile, graţie armatei americane. Numai că tabloul marin complet include şi alte paliere.
În primul rând, cel politic: aici, România a fost total neutralizată în Republica Moldova, prin înţelegerea ruso-germană din 3 iunie 2019 (aşa numitul plan Kozak-Hahn) şi este permanent hărţuită de aliatul Kremlinului de la Budapesta, guvernul Orban Viktor.
Avem apoi planul economic, dominat de bogăţia de resurse de hidrocarburi din Marea Neagră. Aici, în zona economică exclusiv românească, s-a probat existenţa unor zăcăminte de gaze între 200 şi 500 miliarde de metri cubi. Aceste resurse ar fi permis României să îşi branşeze populaţia la conductele de gaze (astăzi numai o treime din ţară are acces la alimentarea cu gaze) şi să refacă petrochimia demolată de firma austriacă OMV şi de deciziile criminale ale politicienilor. Ei bine, nu, guvernele controlate de Tăriceanu şi Dragnea au decis că gazul de pe fundul mării mai poate sta acolo câţiva ani, dacă tot a stat câteva zeci de mii de ani; guvernanţii au făcut tot ce au putut pentru a „mărita” aceste zăcăminte cu cine nu trebuie, de la ruşii de la Lukoil la austriecii de la OMV, apoi au reuşit performanţa să-i alunge şi pe americanii de la Exxon, singurii capabili tehnologic să scoată acel gaz…
Ei, dar asta nu e totul, pentru că ajungem la infrastructura de transport de gaz. Uniunea Europeană finanţează trei mari sisteme de conducte care ocolesc Marea Neagră:
• Prin TANAP vor curge iniţial 16 miliarde de metri cubi de gaz anual (dar se va ajunge până la urmă la 31 de miliarde de metri cubi) din Marea Caspică până în Grecia. De aici, pe conducta TAP se va duce mai departe un flux de 10 miliarde de metri cubi de gaz anual spre Italia şi doar 1,75 miliarde de metri cubi anual de gaz prin conducta BRUA spre România, Ungaria şi Austria.
Pe de altă parte, ruşii construiesc şi ei un sistem de conducte chiar prin Marea Neagră:
• Blue Stream (cu o capacitate de 16 miliarde de metri cubi de gaz anual) şi Turkstream (cu o capacitate de 15,75 miliarde de metri cubi de gaz anual) sunt prevăzute a se continua prin Bulgaria, Serbia şi Ungaria, ocolind cu grijă România.
În ce situaţie suntem? Ei bine, conducta BRUA a fost oprită de unguri la Budapesta şi astfel, tot gazul care vine din Bulgaria (1,75 miliarde de metri cubi), plus cel care va veni din Marea Neagră (până la 4 miliarde de metri cubi anual) se vor duce la unguri, mai ales că rezervarea de capacitate a fost câştigată de către firmele maghiare MET şi MVM, parte din grupul MOL. În plus, conductele cu gaz rusesc ne vor ocoli pe la vest, făcând astfel din Budapesta un mare hub de gaze şi din noi un mare spectator la afacerile mari…
Să mai adăugăm şi faptul hilar că guvernele noastre i-au alungat pe toţi cei care ar fi vrut să construiască un terminal de gaz lichefiat (LNG) la Constanţa? Asta este blestemul gazului: să ai a doua rezervă din Europa, dar hub-ul să fie la Budapesta!

Porturile şi flota, nişte amintiri

Nu-i nimic, poate avem o activitate portuară majoră? Ei aş, iată cam cum stăm la acest capitol faţă de restul Uniunii Europene: avem 1,4% din mărfurile manipulate în 2017 (45 milioane de tone din 3.200 milioane de tone la nivelul întregii Uniuni), pe locul 17, ceva mai jos decât Lituania.
Şi noi, care credeam că ne persecuta olandezii pentru că portul Constanţa îi face concurenţă Rotterdam-ului. Când colo, ce să vezi? Constanţa nici măcar nu apare în primele 20 de porturi ale Europei, top dominat de altfel de către mult-hulitul Rotterdam, cu un volum de mărfuri manipulate de 433 milioane de tone, cam de zece ori faţă de România…
În context, poate ne amintim şi de flota noastră de vreo 300 de nave comerciale, a noua ca mărime pe glob, făcută dispărută între anii 1990 şi 2000 de înţelepţii preşedinţi ai odioasei instituţii FPS/AVAS, cu largul concurs al preşedinţilor care s-au perindat pe la putere…
Sau poate ne amintim de cele aproape 100 de nave de pescuit făcute „pierdute” de către aceiaşi Emil Dima, Sorin Dimitriu şi Radu Sârbu, cu toate cohortele de directori ai lor din FPS. Ştiţi care este rezultatul celor 245 de km de litoral, al celei mai mari delte a Europei, al peste 1.000 de km de Dunăre, al numeroaselor lacuri, al năvalnicelor Olt, Mureş, Someş? Iată cum stăm cu pescuitul faţă de Uniunea Europeană: vreo 6.000 de tone anual de peşte, atât mai producem şi suntem la coada clasamentului). Normal, dacă flota noastră de pescuit nici nu se mai vede în tabelele europene. Da, avem 0,1% din flota de pescuit din UE, de 4 ori mai puţin decât bulgarii.
Poate vă întrebaţi cum am ajuns aici, cum s-au „evaporat” 365 de nave maritime, cum a dispărut peştele din Dunăre, Delta şi din burţile pescadoarelor, cum a decăzut Constanţa în asemenea hal?
Hai să încheiem cu o poveste reală, care spune totul despre atmosfera toxică ce a permis acest lucru. În anul 1997, a apărut o iniţiativă a unei firme private de a construi un siloz mare (100.000 tone), modern, în zona liberă Constanţa, pe terenul administrat de Romtrans. Deşi era prima iniţiativă, după mulţi ani de decădere, de a face ceva în cel mai mare port al României, iniţiativa a fost blocată de către Petre Roman, pe atunci preşedintele Senatului, care i-a interzis ministrului Transporturilor, Traian Băsescu, să aprobe un mandat în acest sens pentru Romtrans. Motivul? Trebuia protejat monopolul logisticii cerealiere din port, deţinut atunci de către Agroexportimport, un siloz mic şi rudimentar, deţinut de către Triţă Făniţă, fost om „de comerţ exterior” ceauşist şi om de încredere al familiei Roman, care îl şi făcuse senator PD. Până la urmă, silozul s-a făcut pentru că firma care îl propusese a avut înţelepciunea să-şi aducă alături, în proiect, BERD-ul. Silit de BERD să semneze mandatul pentru Romtrans, Băsescu a semnat cu stânga spunând: „Semnez cu stânga pentru că, dacă Triţă Făniţă îmi va tăia mâna cu care semnez, să îmi salvez totuşi dreapta!”. Orice s-ar spune, Băsescu a fost un om curajos, dar a avut curaj de prea puţine ori…

Petrişor Peiu, analist 4 - octombrie - 2019

Lasa un raspuns


Recunoașterea știi

“Bucuros pentru că am depășit 500 de citări în Scopus ...

Aceste firme din TOP

De 27 de ani, Patronatul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Galaţi ...

Românii au îngropa

Virusul pestei porcine africane a lovit din plin România în ...