logoImpact EST nr. 849 - 24.11.2020
logo

logo

Copiii şefilor noştri vor fi şefii copiilor noştri!

 

Meritocraţia scufundă de mult timp România. Căci toţi jmekerii de partide şi de stat, mai ales după 1990, şi-au asigurat odraslele, nevestele, amantele şi neamurile, pentru câteva generaţii, finanţându-le obţinerea de diplome strălucite la instituţii de învăţământ renumite, plasându-le apoi de la această ameţitoare înălţime a CiViurilor fabricate, în funcţii cheie şi bine bugetate. În ediţia de faţă ne vom ocupa de ascensiunea micului Matei, fiul marelui V.P.Dobre, el reuşind să se califice din poziţia de funcţionar pe la Consulatul României la Cahul, în R. Moldova, în ditai referentul principal al Consulatului General al României în Chicago – SUA.

 

Fiindcă ştia limba, Matei a fost lipit la Cahul

Pe vremea când Călin Popescu Tăriceanu era primul ministru al României, iar V.P.Dobre era ditai sferto-ministrul, adică secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, Matei Dobre, fiul său, şi-a terminat studiile şi nu se cădea să devină şomer de lux, or să devină şefă de cabinet parlamentar sau medical. Aşa că tata a dat un suc lui Tăriceanu pentru ca fiul Matei să fie numit funcţionar la Consulatul României din R. Moldova, localitatea Cahul. Faptul că el ştia limba moldovenească a constituit un avantaj greu de ignorat! Nu cunoaştem cât a durat naveta lui Matei din Traian Nord la Cahul şi nici care sunt marile realizări care să justifice un salariu bine bugetat, că doară Matei este deja în sistemul diplomatic al Ţării. Dar cel mai important aspect în acest exil pe bani a fost PLATFORMA pe care s-a putut construi o viitoare carieră diplomatică, plină de succesuri, relaţii, influenţă şi o viaţă petrecută în ţări mici, mari, exotice, sărace sau bogate. Şi asta pe bani publici. De la salariu, la asigurare masă, casă, şofer, secretară, protocol, asigurare medicală etc.

 

De la Green Card la aproape consul de Chicago

Revenirea lui V.P. Dobre la Putere, adică tot secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, a concis cu norocul lui Matei Dobre de a fi unul dintre câştigătorii la Loteria Vizelor „Green Card”. De aici şi până a deveni un oficial al diplomaţiei româneşti nu a mai fost nevoie decât de un pas … peste ocean, ce-i drept. Da, acum Matei este ditai numărul doi în Consulatul General al României din SUA – Chicago, funcţia de consul generat fiind ocupată de către Gheorghe Predescu, diplomat de carieră.

Matei Dobre este, aşadar, numărul doi şi ocupă funcţia de REFERENT PRINCIPAL, funcţie care-i dă dreptul la asistentă şi şofer, în statul de funcţiuni el ocupând, repet, locul doi în ierarhia consulatului general.

Din păcate nu l-am putut contacta în perioada cât a fost în vacanţă, Matei fiind nevoit să se întoarcă la indispensabila-i misiune fix marţi, 8 iulie 2014.

 

Neglijenţe uşor de remediat

În Chicago V.P.Dobre are rude prin alianţă. Aceste rude ne-au contactat fiindcă nu mai ştiu ce să se facă cu lipsa de minimă educaţie a lui Matei. Dar noi credem că acestea sunt doar deprinderi greşite, neglijenţe date de faptul că a trăit fără să plătească personal ce a consumat. De la aer, apă, gaze, hrană, energie electrică, ordine, curăţenie, menaj general…

Mulţi dintre tinerii de bani gata uită că după ei nu este mereu o cameristă şi un buget public care să le finanţeze neglijenţele. Căci şi la Consulatul General al României din SUA – Chicago, are cine trage apa după tine, stinge lumina, închide robinetele, spăla vesela şi tacâmurile, aşterne şi deşterne patul …

Deci, lăsaţi-l pe Matei în pace, fiindcă el e mereu în devenire, maturizarea neavând decât să aştepte, atâta timp cât trăieşte într-o realitate bugetată din toate punctele de vedere, aspect care nu-l lasă să o perceapă.

Grig IONESCU 19 - iulie - 2014

5 Responses so far.

  1. Contra spune:

    Pe altii nu i-ati gasit???

  2. Contra spune:

    Alt exemplu nu ati gasit in toti acesti ani?

  3. androne c spune:

    Bai nene, minti de la un capat la altul cu o nesimtire crasa.
    1- Dobre nu are nici o ruda la Chicago si nici nu a avut.
    2-Matei Dobre a facut RISE la SNSPA Bucuresti, ceea ce ii confera luxul de a lucra in domeniul Diplomatic.
    3- La Chicago nu are nici secretara nici masina cu sofer date de Statul Roman. Sta ca toti angajatii Ministerului impreuna cu familia lui .
    4-„”””În Chicago V.P.Dobre are rude prin alianţă. Aceste rude ne-au contactat fiindcă nu mai ştiu ce să se facă cu lipsa de minimă educaţie a lui Matei””.”—DOVEZI? Matei este unul dintre cei mai bine crescuti baieti””de bani gata”” si nu vorbesc din carti ca dumitale ci ca un fost coleg de clasa.
    Fa un bine si daca tot scrii , srie informat si asumat fara aberatii.

  4. simona nitu spune:

    Cine e curios de cat de eficient e domnul Matei Dobre in functia pe care o are la Consulatul Chicago….nu e bun de nimic.Mi-a gresit niste acte de 4 ori si acum am probleme din cauza lui. Ar trebuii concediat .

  5. basil spune:

    @ simona nitu : cand ati ridicat actele nu ati verificat continutul ? sau sunteti analfabeta ? Poate va trebuie ochelari ? De ce nu ati cerut ajutorul pastorului sa citeasca,eventual sa traduca ? Si pana la urma actele erau necesare ptr, ajutor social ? Iar legat de pregatirea D-lui Dobre Matei aflati ca ptr. o numire la un consulat sau o ambasada ori misiune diplomatica este necesara o contra semnatura de la un serviciu special unde capacitatea viitorului angajat este verificata minutios. Va rog sa va abtineti de la comentarii fara acoperire ! ! !

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Scrisoare deschisa m

Danamaria Neculai se simte sătulă până peste cap cu Gelu Ciorici şi ...

Cristian Dima (PRO R

Realizat de Opyum Advertising SRL D la comanda Pro Romania ...

Necunoscut în lumea

Era miercuri, 11 noiembrie, când DIICOT-Structura Centrală făcea sute de ...

Sifonări de milioan

Mamăăă, până şi salariaţii cu putere de decizie din Combinatul ...