logoImpact EST nr. 840 - 29.09.2020

Săptămâna trecută în Parlamentul României s-a întâmplat un lucru incredibil şi impardonabil pentru parlamentarii noştri. Aceste panarame trimise de un popor buimăcit şi neştiutor – „Las Fierbinţi”- în Forumul ţării, au chiulit ca de fiecare dată, făcând shopping, astfel încât nu s-a realizat cvorumul necesar votării unei legi extrem de importante şi necesare mai ales pentru judeţul Galaţi. În fapt, trebuia votată alocarea sumei de un miliard euro, pe o perioadă de cinci ani, pentru amenajarea şi reabilitarea sistemului de irigaţii în România. Iresponsabilii, penibilii, mâncătorii de rahat, alde Roşca, Dobre, Pâslaru şi tot neamul lor (de parlamentari gălăţeni) în loc să se mobilizeze, să determine, să facă lobby, să voteze cu ambele mâini, au făcut ca legea să nu treacă. Opoziţia s-a împotrivit de-a-nboulea, numai aşa ca să fie „CONTRA”. Ce ruşine! Da! Dar au votat şi cu picioarele pensiile lor speciale şi mai apoi cote de combustibil şi bani pentru cazări, deplasări etc. Băi fraţilor, ce adunătură împuţită! Dar să nu ne facem iluzii că la anul când avem alegeri vom scăpa de aceste năpârci. Nu! Categoric, NU! Pentru că votanţii sunt aceiaşi, iar candidaţii propuşi de partide seamănă cu noi şi-n nemernicie.

JAP 9 - octombrie - 2015

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Fruntaşi în între

Dragi colegi, am vrut să dăm un semnal tuturor oamenilor ...

Buruiană Dorin se v

Unul din candidaţii la postul de primar al comunei Rediu ...

Familia liberală Ci

Audiată ca martor de DNA, Ciocan Elena se vrea primar, ...