logoImpact EST nr. 849 - 25.11.2020
logo

logo

Ceeea ce unii numesc „Limba şi literatura română”  în şcoli reprezintă, de fapt, o indoctrinare a tuturor mentalităţilor şi imaginaţiilor limitate ale unor profesori îmbătrâniţi de propria tinereţe, implementată şi ea, la rândul ei, de alţii care nu au ştiut decât să pună punct. Astfel, tinerii din zilele noastre sunt învăţaţi să citească tot mai mult, ba chiar să creeze. Toate acestea până când au examenul din clasa a VIII-a sau BAC-ul, moment în care li se va impune o anumită introducere şi încheiere (eventual un întreg eseu), dictate de profu` sau profa de la clasă sau pregă, cele mai reprezentative citate dintr-un anumit text (cel puţin aşa clasificate de către profa şi profu`), învăţate pe de rost şi, desigur, încadrarea într-un anumit număr de rânduri.

Subînţeleg, deci, că dacă sunt prost şi scriu mult e mai bine decât să fiu deştept şi să spun doar esenţa. Opinia mea nu mai e a mea, e a profului sau a profei, iar eu devin o maimuţă care doar repetă ce au zis cei de dinaintea mea, pentru că dacă îndrăznesc să mă afirm în vreun fel în gândirea mea, voi pica. De asemeni, gândirea mea nu mai are voie să fie a mea, eu trebuie doar să pot face un eseu cât mai sec şi lipsit de mine, încât alţi profi şi alte profe care corectează să nu mă depuncteze pentru că pot eu mai mult şi pentru că am alte păreri.

Domnilor, cine mai vrea să audă de „Ion” de Liviu Rebreanu sau de „Enigma Otiliei” de G. Călinescu? „I-am tocit pentru BAC, dă-le încolo de cărţi!”, ar spune unii. „Le avem la BAC, lasă că iau eseul de la altul”, ar zice alţii. „Le citesc că le am de învăţat pentru BAC”, se mai plâng unii. Uau, domnilor profi şi profe, elevii le citesc numai din obligaţie, ba chiar nu se mai deranjează deloc, doar învaţă pe de rost ceea ce unii din voi le dictaţi şi alţii din voi obligaţi. Săracul George Bacovia, săracul Nichita Stănescu… Poeziile lor, în loc să dea frâu liber la imaginaţie şi creaţie, sunt acum învăţate pe dinafară, pe de rost, nu pe dinăuntru, nici măcar citite cu interes, analizate vers cu vers, literă cu literă, răstălmăcite încât nici autorii nu ar mai vrea să audă de operele lor proprii. Săracii de noi!

Aţi demitizat orice creaţie, aţi sistematizat aceste eseuri mai mult decât o problemă matematică, cu un barem poate chiar mai strict. Lăsaţi-i să citească ce vor şi când vor şi nu le mai băgaţi pe gât tot soiul de examene care nu atestă cultura, ci doar memoria de elefant care a tocit zeci de cărţi pe care nici nu a vrut să le înţeleagă. Și ştiţi de ce nu a vrut să le înţeleagă? Mai greu era, apoi, să înveţe opiniile voastre peste ceea ce ar fi înţeles el. Ruşine!

Vitamina A&C 16 - mai - 2014

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Scrisoare deschisa m

Danamaria Neculai se simte sătulă până peste cap cu Gelu Ciorici şi ...

Cristian Dima (PRO R

Realizat de Opyum Advertising SRL D la comanda Pro Romania ...

Necunoscut în lumea

Era miercuri, 11 noiembrie, când DIICOT-Structura Centrală făcea sute de ...

Sifonări de milioan

Mamăăă, până şi salariaţii cu putere de decizie din Combinatul ...