logoImpact EST nr. 844 - 26.10.2020

După cinci ani de anchete, investigaţii, cercetări şi urmărire penală, interceptări ale convorbirilor telefonice etc., iacătă că procurorul şef de serviciu Gheorghe Ivan, talonat de către procurorul Nicolae Pîrcălăbescu, adus special în vara acestui an de către acelaşi Ivan, de la Parchetul Judecătoriei Panciu, au reuşit să finalizeze rechizitoriul şi să-l trimită la instanţa de judecată. Dar mai înainte de asta, Gh. Ivan a avut grijă să-l „vândă” presei, părţile aflate în dosar neputând intra în posesia unor copii ale documentului nici în ziua de azi. Multe ediţii de aici încolo ne vom ocupa de lucrătura dr. Ghiţă Ivan, pentru că vai, iată, afacerea secolului, tunul secolului, aşa cum am tot titrat articolele legate de afacerea AVIASAN, a fost răsuflată, fumată de la ambele capete, anchetatorii şi comisarii judiciari din DNA-ST Ivan operând cu martori falşi, cărora le-au dictat declaraţiile, trei dintre aceştia aglomerând şi acum puşcăriile patriei.

Nu mi-am putut imagina vreodată că afacerea AVIASAN va fi buşită. Şi asta chiar de către un cavaler al dreptăţii, cum pozează Gh. Ivan.

 

Procurorul Popovici a semnat ca primarul

Dosarul Aviasan are 24 de volume, iar Rechizitoriul DNA-ST Galaţi, însuşit de dr. Gh. Ivan şi de procurorul Pîrcălăbescu, are 441 de pagini. Ei bine, această camionetă de documente trebuia trimisă cu Poşta Secretă (Specială) la DNA-Structura Centrală, pentru ca procurorul şef al Secţiei de Combatere a Corupţiei să semneze pentru confirmarea Rechizitoriului. Asta după lecturarea şi însuşirea întregii documentaţii, dacă ar fi fost să fie respectată procedura legală.

Ei bine, avem dovezi pe care le vom scana şi le vom posta pe siteul www.impact-est.ro, în viitoarele ediţii electronice, că mormanul de dosare nu a plecat de la DNA – ST Galaţi, iar la DNA-SC a ajuns, eventual, doar prima filă a Rechizitoriului. Deci, Rechizitoriul a fost gata în data de 11 octombrie 2013 (vezi facsimil 1). În aceeaşi zi, vezi facsimil 2, adică pe 11.10.2013, Popovici Gheorghe este numit procuror şef secţie la Secţia de combatere a corupţiei a DNA-Structura Centrală. Aşadar, când a avut timpul fizic procurorul şef Gh. Popovici să parcurgă cele 18 volume şi un Rechizitoriu de 441 de pagini, pentru a-l „verifica sub aspectul legalităţii şi temeiniciei”, încât să-l semneze pentru confirmare? Ehei, dl. Popovici va trebui să răspundă în solidar cu Ivan, Pîrcălăbescu şi comisarul poporului Ionel Stan pentru toate ilegalităţile şi însăilările din acest dosar, dus, iată, în derizoriu, prin lipsa de profesionalism al celor plătiţi regeşte să lupte împotriva corupţiei.

Ivan a „vândut” Rechizitoriul către presă înainte de a fi semnat

Din nou vorbim cu documentele pe masă. Avem dovezi pe care le vom posta şi pe viitoarele ediţii electronice ale Impact-est, că din DNA-ST Galaţi Rechizitoriul a plecat cu stikul către avocatul Alexandru Chiciu, fost procuror în cadrul PNA (DNA) – Structura Centrală, acum apărător ales de către avocatul inculpat, Mihail Boldea. De la avocatul Chiciu, documentul care nici nu apucase să fie semnat de către procurorii Ivan şi Pîrcălăbescu, şi nici CONFIRMAT de către procurorul şef de secţie din DNA-Structura Centrală, Gh. Popovici, ajunge în presa electronică numită Lumea Justiţiei.RO. Şi avem, repet, dovada că fostul procuror al PNA, Al. Chiciu a trimis publicaţiei amintite respectivul Rechizitoriu în data de 22 octombrie 2013, document pe care îl primise de la DNA-ST Ivan, dinainte de a fi semnat, adică înainte de 11 octombrie 2013!

Boldea a cerut la ÎCCJ strămutarea dosarului

Mihail Boldea a solicitat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămutarea dosarului de la Curtea de Apel Galaţi la o altă instanţă egală în rang, acest dosar urmând să fie judecat în două faze: fondul şi recursul la ÎCCJ. Pe 12 noiembrie instanţa se va pronunţa, aşa că primul termen de 15 noiembrie fixat de Curtea de Apel Galaţi este posibil să pice.

Boldea şi-a motivat cererea prin presiunea mediatică de la Galaţi, care ar putea influenţa martorii, judecătorii, părţile… Dar, să revenim la ciudata circulaţie a Rechizitoriului. Aşadar, el a ajuns la un fost procuror al PNA de la DNA-ST Ivan, apoi a ajuns în presă, dar nu a ajuns la părţile aflate în Dosarul nr. 185/P/2008 al DNA-ST Galaţi! Motivarea Curţii de Apel Galaţi a fost că nu se pot elibera copii ale Rechizitoriului, întrucât dosarul se AFLĂ PE CIRCUIT, cu toate că primul termen fixat de aceeaşi instanţă, adică 15 noiembrie, este foarte aproape.

Iată un răspuns dat de Curtea de Apel unei instituţii media, în data de 15.10.2013: …” instanţa nu a constatat, încă, în condiţiile Codului de procedură penală, că a fost legal sesizată cu judecarea cauzei, nefiind începută cercetarea judecătorească”…! Tare, nu?!

Dle Ivan, aşteptăm explicaţii publice în legătură cu aceste prime ilegalităţi comise în Dosarul Aviasan. Şi ne-am referit acum la cele de formă. Să vedeţi ce va urma pe fondul însăilării acestui dosar care, repet, putea face din dr. Gh. Ivan un nume şi un profesionist invidiat până la cel mai înalt nivel. Cred că Mircea Zărie nu se va putea mândri că sunteţi neamuri prin alianţă!

Va urma.

Gelu CIORICI 8 - noiembrie - 2013

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Persoană trimisă

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a ...

Farmaciile şi fieru

În două ediţii la rând am publicat TOP 2019, alcătuit ...