logoImpact EST nr. 787 - 15.09.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

Trimiterea lui Viorel Gheorghiţă şi a altor 19 inculpaţi în judecată s-a făcut ilegal!

 

Veţi vedea că şi în pagina 4 discutăm despre hei-rupismele care guvernează activitatea DNA-ST Galaţi, activitate vizată sub aspectul legalităţii, la fel de pompieristic, de către procurorii şefi de secţie din Structura Centrală a DNA. Din verificările şi investigaţiile specifice jurnalistului, şi din relatările unor surse din interior, am descoperit un lucru uluitor, care, dacă ar putea fi probat de CSM-Inspecţia Pentru Procurori prin ridicarea condicii de prezenţă, ar arunca în aerul ilegalităţii-adică legalitatea de tip Ghiţă (aşa îl alintă şeful său direct, Mihai Papici) Ivan – întreg rechizitoriul prin care au fost trimişi în judecată câteva zeci de doctori veterinari, în frunte cu ex-directorul DSVSA, Viorel Gheorghiţă, patronul grupului de firme Albo şi mulţi alţii. Să vedem ce măsuri vor lua CSM-Inspecţia pentru Procurori, conducerea Parchetului General şi a DNA-Structura Centrală.

Eroare îndreptată prin semnătură din concediu de odihnă

Rechizitoriul în cauză poartă data întocmirii 4 noiembrie 2011. Din datele pe care le deţinem, la data de 4 noiembrie 2011 unul dintre procurorii care au participat la întocmirea rechizitoriului se afla în concediu legal de odihnă, adică în imposibilitatea fizică de a semna documentul în cauză. La aceeaşi dată, cu intenţie, încălcând dispoziţiile Art. 264, al. 3 Cod procedură penală, şi a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare (ROF) a DNA, rechizitoriul fiind INFORM, procurorul şef de secţie, Mihai Papici, îl confirmă, deşi nu era semnat de toţi procurorii care l-au întocmit! În această situaţie nu mai putem să discutăm despre o culpă gravă, ci despre o faptă de intenţie constând în încălcarea drepturilor tuturor celor 20 de inculpaţi trimişi în judecată. Acest fapt este demonstrat de împrejurarea că în condica de prezenţă a DNA-ST Galaţi, procurorul care nu a semnat rechizitoriul figurează prezent la serviciu abia în data de 7 noiembrie 2011.

Declaraţia procurorului este uluitoare şi sperăm ca sursele noastre juridice să susţină până la capătul anchetei ceea ce ne-au dat nouă de înţeles. Acesta a afirmat în plenul procurorilor şi al poliţiştilor judiciari că este nevoit, ca urmare a presiunilor exercitate de către Ghiţă Ivan şi Mihai Papici, să semneze rechizitoriul întrucât a efectuat câteva acte de urmărire penală, după ce rechizitoriul s-a întors confirmat de la DNA-Structura Centrală, prin şeful de secţie Mihai Papici. Bineînţeles că aceste abuzuri au fost discutate volens-nolens în cercuri „intime”, în varii medii juridice, ce se constituie în surse, aşa cum am mai spus, şi în acest moment ne permitem să le publicăm, dată fiind conjunctura modificărilor conducerii care se prefigurează la DNA-structurile centrală şi locale. Considerăm, însă, că Secţia Procurori şi inspecţia din cadrul CSM, are datoria legală şi cetăţenească de a verifica aspectele semnalate şi a lua măsurile necesare şi care se impun, întrucât cetăţenii de pe raza Curţii de Apel Galaţi, şi mai ales cei care au fost victimile lui Ghiţă Ivan, au ferma convingere că situaţii de acest gen sunt multiple.

În toate există un precedent şi nu putea FOSTUL  procuror şef Ghiţă Ivan să fie la prima practică de acest gen.

În ediţia viitoare vom prezenta lunga listă a procurorilor şi judecătorilor interceptaţi de către Ivan Ghiţă, în scopul vădit de a-şi subordona, şantaja şi domina organele de stat din domeniul Justiţiei de pe raza Curţii de Apel Galaţi.

Ca întotdeauna, vom face proba cu acte.

Gelu CIORICI 19 - octombrie - 2012

Lasa un raspuns


E. Ciorici s-a înv

După vreo trei-patru rocade cu Silviu Pripoaie, tizul meu, Eugen ...

Șeful Poliției, Do

Chiar că nu mai ştim cine pe cine şi cine ...

Inculpatul vameş Bu

Parcă scriem pe garduri, pe ziduri, ca pe insula vremelnică ...

10 septembrie 2019 -

Sursa foto: Arhiva Bibliotecii „V.A. Urechia”