logoImpact EST nr. 840 - 29.09.2020

Prin firma Agroport SA, una din cele mai puternice din această parte a României privind achiziţiile de cereale, seminţe şi tutun neprelucrat, depozitarea şi exportul acestora, deputatul pedele Mircea-Nicu Toader a devenit REGELE CEREALELOR din sud-estul ţării, el controlând această firmă prin fiu, noră şi alţi interpuşi obedienţi lui încă de când Toader era patron şi la vedere în TransEuropa SA. Vă reamintim că Agroport SA Galaţi a ridicat de la bugetul de stat, în penultimii patru ani circa 10 milioane de euro, cu titlul de rambursare TVA pentru aşa-zisele exporturi de cereale. Cunoscătorii din Finanţe spun că pentru a exporta astfel de cantităţi de cereale, cât rezultă din Rapoartele de Inspecţie Fiscală (RIF) în baza cărora s-au făcut deconturile de TVA, era necesară mobilizarea tuturor mijloacelor de transport din România pentru a le deplasa în Portul Constanţa. Sigur că îl felicit pe Mircea Toader pentru că este mult mai abil şi tenace în afaceri decât în politică, dar mai ales pentru modul exemplar, aş spune genial, în care a împletit el deminităţile publice cu interesele economice ale firmelor pe care le controlează, încât a devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni din Românica.

EUXIN la cheul Dunării!

Agroport SA Galaţi şi-a dezvoltat o puternică reţea de silozuri pentru depozitarea şi prelucrarea cerealelor şi seminţelor, sursele noastre afirmând că aceasta e întinsă de la Bârlad până în Portul Brăila şi de la Buzău la Slobozia via Port Docuri Galaţi.

Ultimele ştiri în materie de antreprenoriat în agricultură care se leagă de numele famigliei Toader, vin din partea SC EUXIN SRL Galaţi, firmă înfiinţată în 1997 şi care începe să lucreze efectiv în 1999, când depune şi primul bilanţ.

Şi această companie are ca obiect de activitate tot ce a pohtit pohta regelui Nicu: comerţul cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului neprelucrat. Din datele oficiale rezultă că în 1999, Euxsin SRL a avut o cifră de afaceri de 355.000 de lei noi, profit net zero lei, iar număr de salariaţi, tot zero! În schimb, dacă fugim în anul 2011, constatăm că firma fagmiliei regelui de popuşoi a raportat o cifră de afaceri de 42 milioane de lei noi, un profit net de 1,56 milioane de lei, toate cu un număr de 19 salariaţi.

Ei, aplauze, asta da performanţă economică, mai ales în plină criză mondială!

Tot în această perioadă, ne spun surse bine informate, EUXINUL de pe malul Dunării a contribuit şi amplasat, cu bani europeni, 10 sau 12 buncăre, cu capacitate de câte 20.000 de tone fiecare, ele oglindindu-se în fluviu şi strălucind precum cele din Portul Brăila. Acestea au fost adânc implantate în Portul Docuri, în proximitatea istoricului siloz construit de Anghel Saligny şi cumpărat de Agroport SA într-o anterioară guvernare pedelistă.

În ultimul moment aflu că la Vânători, kilometrul 12, pe firma lui Cristi Toader au răsărit încă două buncăre a câte 20.000 de tone fiecare, şi … un han.

Revenim după ce vom lua şi imagini de la locul faptelor famigliei.

Grigore CORBU 23 - iunie - 2013

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Fruntaşi în între

Dragi colegi, am vrut să dăm un semnal tuturor oamenilor ...

Buruiană Dorin se v

Unul din candidaţii la postul de primar al comunei Rediu ...

Familia liberală Ci

Audiată ca martor de DNA, Ciocan Elena se vrea primar, ...